Fotbal – Liga a III-a

La Rapid s-a schimbat modificarea

Dumitru Moldovan și Ioan Radu au opinii diferite despre viitorul clubului Rapid
Dumitru Moldovan și Ioan Radu au opinii diferite despre viitorul clubului Rapid

După ce la sfârșitul săptămânii trecute a anunțat că nu poate susține financiar noul proiect fotbalistic inițiat de Dumitru Moldovan și Ioan Radu, patronul Costel Bojoreanu s-a răzgândit ieri, după o nouă întrevedere cu primarul Ion Lungu. În aceste condiții, lotul de jucători creionat de Ioan Radu în această iarnă a fost chemat din nou la treabă, fotbaliștii urmând să reia antrenamentele începând de astăzi. „În condițiile în care majoritatea jucătorilor au fost aduși de mine la echipă în ultima lună, m-am simțit obligat să nu-i abandonez, așa că am decis să mergem mai departe împreună. Din păcate a mai rămas puțin timp până la startul sezonului, așa că nu vom mai putea efectua stagiul de pregătire centralizată pe care mi l-am dorit. Ne va fi greu în campionat ținând cont că suntem practic o echipă adunată în pripă, care n-a efectuat o pregătire fizică adecvată. Cu toate acestea, am încredere că putem face o figură frumoasă, cu atât mai mult cu cât planurile noastre de promovare pentru sezonul viitor au rămas neschimbate”, a declarat Ioan Radu.
„Ceferiștii” merg mai departe fără Dumitru Moldovan
Optimismul afișat de Ioan Radu n-a fost însă împărtășit și de Dumitru Moldovan, care a decis ieri să-și dea demisia din funcția de președinte al clubului. „Când am venit la Rapid împreună cu Ioan Radu am primit asigurări că vom fi sprijiniți să formăm o echipă competitivă, cu care să atacăm promovarea în campionatul următor. Din moment ce acele discuții au rămas doar la stadiul de promisiuni, a devenit clar pentru mine că proiectul respectiv nu va putea fi susținut pentru a avea finalitatea dorită. Eu am ambiții mai mari și nu mă încântă ideea de a fi președintele unei echipe de liga a III-a care luptă pentru evitarea retrogradării. În acest sens, le-am transmis ieri jucătorilor decizia pe care am luat-o și le-am cerut să aibă încredere în conducerea Rapidului”, a precizat Dumitru Moldovan.
Florin Plămadă susține probe de joc la Otopeni
De la întâlnirea pe care fotbaliștii Rapidului au avut-o ieri cu conducerea Rapidului au lipsit jucătorii Florin Ailenei și Florin Plămadă. „În momentul în care s-a pus problema să nu putem duce la capăt munca începută la Rapid, Ailenei a plecat la Onești. I-am explicat însă că la Suceava lucrurile au revenit la normal și a promis că astăzi va fi prezent pe Areni, la antrenamentul de dimineață. În ce-l privește pe Florin Plămadă, acesta a plecat să susțină probe de joc la gruparea de liga secundă CS Otopeni și așteptăm să vedem cum vor decurge lucrurile în acest caz. Important este ca fotbaliștii care au rămas la echipă să beneficieze cât de cât de stabilitate financiară”, a adăugat Ioan Radu.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute