Investiții

La Rădăuți încep lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă potabilă



Constantin Galan: „Lucrările vor începe din două zone diferite ale municipiului pentru a nu bloca traficul și circulația în municipiul Rădăuți”
Constantin Galan: „Lucrările vor începe din două zone diferite ale municipiului pentru a nu bloca traficul și circulația în municipiul Rădăuți”

Deputatul PNL de Suceava Constantin Galan a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că începând de luni, în Rădăuți vor începe lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare. Constantin Galan a precizat că pentru început lucrările vor fi realizate pe șase străzi din acest municipiu, iar ulterior vor fi reabilitate rețele de apă și canalizare de pe alte patru străzi.
„Lucrările vor începe din două zone diferite ale municipiului pentru a nu bloca traficul și circulația în municipiul Rădăuți”, a explicat deputatul din Colegiul Rădăuți, Constantin Galan. El a adăugat că valoarea totală a proiectului pentru reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare este de peste 15 milioane de euro, lucrările urmând să fie realizate pe 99 de străzi din Rădăuți.
Pe de altă parte, Galan a declarat că s-a interesat la ministerul condus de Dan Șova, pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, în legătură cu stadiul în care se află proiectul de construcție a șoselei de centură a municipiului Rădăuți. Constantin Galan a arătat că acest proiect nu poate fi realizat în momentul de față deoarece Primăria Rădăuți nu a făcut demersurile necesare pentru reglementarea situației juridice a terenurilor pe care urmează să fie construită șoseaua de centură.
„Sunt un susținător al acestui proiect, chiar dacă primarul din Rădăuți, Aurel Olărean, spune că primește contre din partea USL. Nu este adevărat. El nu și-a făcut treaba cu situația juridică a terenurilor. Lucrurile se vor rezolva după ce își face el temele. Nu o să vină nimeni de la Ministerul pentru proiecte de interes național să stea de vorbă cu fiecare cetățean pentru a clarifica problema exproprierii. Asta este o problemă locală care trebuie rezolvată de primar și de aparatul propriu din primărie”, a declarat deputatul PNL. Constantin Galan a subliniat că în situația în care se rezolvă problemele cu situația juridică a terenurilor există șanse ca din trimestrul al treilea al acestui an să înceapă lucrările la un tronson al șoselei de centură, de la intrarea în Rădăuți dinspre Suceava, spre comuna Satu Mare.