Pedeapsă

La pușcărie, după ce-au furat stâlpii și plasa de gard de la marginea cimitirului



Doi indivizi din comuna Burla au fost încarcerați, ieri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, după ce-au fost condamnați la închisoare pentru că au furat stâlpii metalici și plasa de gard de la marginea unui cimitir din municipiul Rădăuți.
Ilie Ciorcea, în vârstă de 31 de ani, și Anton Pleșca, de 22 de ani, au fost săltați de polițiști direct din așternuturi, miercuri dimineață, între orele 6:00- 7:00.
Pe numele celor doi au fost emise la 22 februarie a.c., de Judecătoria Rădăuți, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, Ciorcea primind un an de închisoare, iar Pleșca doi, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în ziua de 30 septembrie 2010, cei doi, împreună cu un alt consătean, după ce în prealabil au consumat băuturi alcoolice, s-au deplasat în cartierul Obor din municipiul Rădăuți și au sustras 37 de stâlpi metalici și 130 de metri lineari plasă de gard, de la marginea cimitirului administrat de primărie.



Recomandări

Pușcărie câte 5 ani pentru indivizii care au furat motorină dintr-un vagon din Gara Dornești și l-au bătut pe un agent de pază