De astăzi

La Poiana Stampei se desfășoară Festivalul „Flori de pe Dorna”

În perioada 23-25 iulie 2010, la Poiana Stampei va avea loc Festivalul „Flori de pe Dorna”, ediția a III-a, și „Întâlnirea cu Fiii satului”, ediția a XI-a, manifestări ce se vor desfășura în cadrul “Sărbătorii comunei Poiana Stampei”.
Astăzi, în prima zi, de la ora 15,00, va avea loc primirea invitaților și vizitarea principalelor obiective turistice, printre care se numără Muzeul de etnografie și folclor, Rezervația Tinovul Mare și turbăria, unde poate fi admirată planta carnivoră denumită “Roua Cerului”. Un juriu format din reprezentanți ai primăriei, ANTREC și specialiști în peisagistică și design urban va vizita, în vederea jurizării, cele mai frumoase gospodării, grădini cu legume și grădini cu flori.
Pe 24 iulie, la ora 10, este programată deschiderea Festivalul Național “Flori de pe Dorna”, ediția a III-a cu parada portului popular (călăreți, căruțe cu flori), după care în parcul din vecinătatea primăriei va avea loc concursul „Covor natural cu flori”.
Organizatorii au mai pregătit un concurs gastronomic și expoziția cu vânzare „Produse și ustensile tradiționale folosite la gătitul în aer liber”, concursuri sportive și river – rafting pe râul Dorna. Cei interesați în noi surse de energie sunt așteptați la primărie, unde va avea loc simpozionul „Surse de energie neconvențională în mediul rural”. După ora 18,00, turiștii și localnicii sunt invitați la o seară distractivă în Parcul primăriei și la festivitatea de premiere a celor care au participat la concursurile din timpul zilei.
Duminică, cea de-a treia zi a festivalului începe cu o slujbă religioasă oficiată la biserica din Poiana Stampei. Între orele 12–13 este programată ceremonia de comemorare a eroilor (Slujbă religioasă la Monumentul Eroilor cu participarea Fanfarei Garnizoanei Bistrița și a Corului Ecclesia).
Întâlnirea cu Fiii Satului, omagierea perechilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie în cadrul „Nunții de aur” și Spectacol folcloric cu ansambluri din Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Ucraina, în care invitat special este Cetățeanul de Onoare al comunei Poiana Stampei, Dumitru Fărcaș, sunt alte puncte de atracție pentru ziua de duminică.

Recomandări

Festivalul Național de Folclor „Bucovina, Mândră Floare!”, pentru tineri interpreți cu vârste între 18 și 25 de ani

Elevii din zona Dornelor, invitați la concursul ”Vis de copil”. Flora din Călimani, sursă de inspirație

A 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

Emoție și mândrie la „Fălticeni – Mon Amour” pentru patru noi Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni