Eficiență

La pas spre sănătate



Mersul pe jos rămâne în continuarea cea mai bună metodă pentru a fi sănătoși. Potrivit unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Ulster, dat publicității de „Journal of Epidemiology and Community Health”, 30 de minute de efort fizic moderat practicat de trei ori pe săptămână asigură o diminuarea a nivelului presiunii arteriale.
Pentru acest studiu, au fost examinați 100 de angajați cu o stare de sănătate bună, însă sedentari, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, care au urmat un program de antrenament de 12 săptămâni, fără nici o schimbare în regimul lor alimentar. Ulterior, grupul a fost împărțit în trei. Membrilor primei grupe li s-a cerut să meargă pe jos cinci zile pe săptămână, reprezentanții celei de-a doua grupe au practicat același exercițiu însă timp de trei zile, în timp ce celor din ultima grupă li s-a cerut să nu își schimbe nimic din obiceiurile sedentare de viață. Participanții au utilizat pedometre și fiecare „și-a înregistrat” propria plimbare. Ulterior au fost înregistrate nivelul de presiune arterială și centimetrii de talie pierduți. Rezultatele au fost pozitive în cazul primelor două grupuri care se plimbaseră în ritm constant.
În opinia cercetătorilor, asta demonstrează că exercițiile fizice moderate, chiar și sub nivelul recomandat, care prevede 30 de minute de efort maxim timp ce cel puțin cinci ori pe săptămână, sunt oricum eficiente pentru sănătate.
(Click News)



Recomandări

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie