De la Suceava, în Maroc

La pas prin Casablanca



Bulevardul Moulay Youssef din Casablanca foto Mihaela Mihai
Bulevardul Moulay Youssef din Casablanca foto Mihaela Mihai

Trei luni în Casablanca. Un stagiu din ce în ce mai tentant, după ce am îndepărtat pe rând toate contraargumentele. M-am informat despre Maroc, am făcut vaccinurile recomandate de OMS, m-am blindat cu ce-e-voie și ce-nu-e-voie și am aterizat într-o sâmbătă după-amiază, pe la ora 5, în Casablanca. Ploua cu soare printre palmieri. Miros de vacanță. Deși nu e, aici se lucrează în fiecare zi.
Pe toate chipurile întâlnite în aeroport văd zâmbete. Îmi spun că e firesc, e bucuria revederilor, deși la călătorii de pe Otopeni nu le-am observat. În Casablanca le remarc și dincolo de aeroport. Pe bulevardele largi, în magazine, la vecini, în casa și pe strada pe care locuiesc. Peste tot. Zâmbetul e definitoriu pentru Casablanca. De la oameni simpli până la profesori universitari, toți sunt gata să-ți arate ce înseamnă ospitalitatea marocană. Zâmbetul și timpul, care pare a fi cu reședința în Maroc. Localnicii au tot timpul din lume, deși la cum stau cu mâna apăsată pe claxon la orele de vârf, poți crede că legiuni întregi de ostași ai lui Cronos îi mână din urmă.
Circulația din capitala financiară a Marocului merită o discuție aparte. Un haos total, regula este că nu există nici o regulă. Există semafoare și treceri de pietoni, dar rareori sunt respectate. Doar polițiștii rutieri ce mai fac ordine prin intersecții. Fiecare trece strada pe unde apucă, pietonii umblă prin mijlocul străzii printre mașini, scutere, biciclete și, din când în când, câte un căruț cu măgăruș. M-am conformat sistemului și am oprit și eu mașini în trafic pentru a traversa, „ca o adevărată femeie marocană”, după cum a remarcat râzând un localnic.
Dacii, pisici și portocale
Taxiurile roșii, pentru zona urbană, sunt Dacia. E plin de Dacii în Maroc și mă încearcă așa, o mândrie patriotică, atunci când le văd și în parcările rezervate doctorilor, în curțile marilor spitale.
La fel de dese ca Daciile sunt pisicile. Peste tot, în cele mai neașteptate locuri, dar doar arareori în case. Toată lumea le dă mâncare pe trotuar, pe lângă ziduri sau în spațiile verzi.
Și fructele. Portocale aromate, neinjectate, cu gust de copilărie. Pere dulci și zemoase. Vă recomand roșiile cherry marocane, oriunde le găsiți. Aproape la fiecare colț de stradă sunt tonete cu fructe și legume sau cu tradiționalele pâinițe marocane. Un fel de turte pe plită, delicioase, cum știu a face și gospodinele noastre, la țară.
Despre prăjiturile din patiseriile din Casablanca, ce să mai spun? Un regal de arome și gusturi. De încercat, că n-ai cum altfel. Pas cu pas, fără să-ți dai seama, farmecul orașului te împresoară și îți intră în suflet. E complet altceva decât Europa. Ca să te poți bucura complet, trebuie să lași însă în aeroport prejudecățile și normele după care te-ai condus până a veni aici. Marocul este la confluența dintre culturile africană, arabă și europeană, dar nici amprenta americană nu lipsește. Îți lași mintea liberă și poți să-l cuprinzi.
Ziua începe dimineață, la 5.26, când din difuzoarele stradale se aude prima chemare la rugăciune. Încetul cu încetul orașul se trezește. De pe la 6 până spre 10 seara e zgomot continuu. Casablanca este cel mai mare oraș și port al Marocului și printre cele mai mari centre comerciale ale Africii. A fost ocupat de francezi, în 1907, și sub administrația lor s-a dezvoltat rapid. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial a fost unul dintre cele trei mari puncte de debarcare în timpul invaziei Aliaților din nordul Africii. Astăzi e un oraș în plină expansiune, în care viețuiesc peste 5 milioane de oameni. Încă aproape pe atâția vin ca navetiști, oameni de afaceri și turiști.
La Rick’s Café nu s-a turnat nici măcar o scenă din filmul Casablanca
Ca orice european ajuns în Casablanca, mai întâi am mers să văd Moscheea Hassan II, cea mai mare din Maroc și din Africa. În drum spre moschee am dat întâmplător și peste cafeneaua Rick’s, pe care o aveam oricum în lista mea cu locuri de vizitat. Rick’s Café din Casablanca este exemplul perfect de marketing. Pentru localnici, restaurantul făcut celebru de Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, în nemuritorul film „Casablanca”, nu înseamnă mare lucru. Inaugurat în 2004, este vizitat doar de turiști. Nici o scenă din film nu a fost turnată aici. Rick’s Café din Casablanca a fost conceput după modelul barului lui Rick din platourile de filmare. A fost decorat pentru a recrea atmosfera din film și este unul dintre cele mai căutate, filmate și fotografiate restaurante din lume, mulți crezând că aici au fost filmate scenele din celebra peliculă. Evident că l-am fotografiat și eu și am plecat mai departe, spre moschee.
Moscheea de deasupra oceanului are cel mai înalt minaret din lume, 210 m
Moscheea Hassan II are cel mai înalt minaret din lume, de 210 metri. Construcția a început în anul 1986, din ordinul regelui Hassan al II-lea, cu scopul de a crea un monument impresionant care să scoată în evidență orașul Casablanca. Au fost angajați cei mai buni arhitecți din țară și o echipă de arhitecți francezi care au condus proiectul. Au lucrat peste 10.000 de constructori, cu intenția de a o finaliza în anul 1989, când regele împlinea 60 de ani. Nu au reușit și lucrările au continuat până în 1993, când moscheea a fost oficial finalizată și inaugurată. Sala de rugăciune este enormă, adună 25.000 de credincioși. În curtea din față se mai pot ruga 80.000 de credincioși, deci cu totul 105.000. Interioarele sunt cu marmură masivă, tavanul e din lemn de cedru sculptat, candelabrele din sticlă de Murano. Acoperișul sălii principale de rugăciune are 110 tone, este retractabil și se poate deschide în 5 minute. Minaretul are în vârf un laser care când este aprins indică direcția către Mecca, vizibil pe o distanță de 20 de mile (peste 32 de km). Întregul complex se întinde pe malul Oceanului Atlantic, parțial pe pământ, dar și peste ocean. Costurile construcției au fost estimate la 585 de milioane de euro. Se spune că președintele Franței l-ar fi întrebat pe rege de ce a ridicat așa o construcție maiestuoasă, într-o țară săracă, iar regele ar fi răspuns: „Notre Dame de ce a fost construită?”.
De la moschee am mers în centrul civic, m-am plimbat pe plaja Aïn Diab și pe bulevardul La Corniche și prin unul dintre cele mai mari bazaruri din lume, colorat de îți taie respirația. Împreună cu doi colegi marocani care s-au oferit să-mi fie ghizi prin Casablanca, Zakaria și Omar, m-am delectat cu o supă de melci și un ceai tradițional de mentă, foarte aromat și foarte dulce, și am încheiat promenada încercând zadarnic să oprim un taxi. După mai multe tentative eșuate, unul dintre însoțitorii mei a dat un telefon și după vreo 15 minute de așteptare m-au adus acasă cu prietenul unui prieten al unui verișor, care are mașină. Ne-a preluat din stradă zâmbind și nu a acceptat nici un ban pentru deranj, timpul și benzina consumate. „Am făcut un serviciu unui prieten”, mi-a spus. Ghizii mei sunt în Suceava acum, pentru câteva luni. Vreau să cred că ospitalitatea pe care mi-au arătat-o ei aici le va fi din plin întoarsă de bucovinenii pe care îi vor cunoaște.


La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
Casablanca foto Mihaela Mihai
Casablanca foto Mihaela Mihai
Pe străzile din capitala financiară a Marocului circulă și astfel de autobuze
Pe străzile din capitala financiară a Marocului circulă și astfel de autobuze
Vânzătorul de legume proaspete
Vânzătorul de legume proaspete
Celebra Cafenea a lui Rick
Celebra Cafenea a lui Rick
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
La pas prin Casablanca
Bulevardul Moulay Youssef din Casablanca foto Mihaela Mihai
Bulevardul Moulay Youssef din Casablanca foto Mihaela Mihai


Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale

Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL  prin achiziția de active corporale și necorporale
Digitalizarea activității societății COZONAC BUJOR SRL prin achiziția de active corporale și necorporale