La o șuetă despre fotbal, carieră și viața în China cu Lucian Goian

Ajuns la 30 de ani, Lucian Goian se poate considera un om împlinit. În plan personal, alcătuiește un triunghi familial perfect împreună cu soția sa Anda și cu fiul său Luca, iar din punct de vedere sportiv, după 8 ani de prezență neîncetată pe prima scenă a fotbalului românesc, a ajuns să evolueze pe bani buni, în China. Numai că trecutul sportiv al celui mai mic dintre frații Goian nu a fost presărat doar cu lapte și miere. „M-am înscris la fotbal după ce am citit un anunț într-un ziar. Omul care mi-a călăuzit primii pași în fotbal a fost Ilie Gafencu, un antrenor pe care-l stimez în mod deosebit. I-a plăcut din prima de mine, așa încât, chiar dacă mai greșeam uneori, nu l-am auzit niciodată să mă certe sau să-mi vorbească urât. Din păcate, condițiile de pregătire de atunci erau dintre cele mai rele. Nu avem nici măcar un vestiar și ne schimbam pe gardul care împrejmuia terenul de la institut. Beneficiam doar de o minge, a unui coleg de echipă, așa că atunci când se întâmpla ca acesta să lipsească de la antrenamente, eram nevoiți să facem doar alegări”, a declarat fostul internațional de tineret.
La 15 ani, Lucian a jucat primul și singurul meci oficial în echipă cu frații săi
În perioada junioratului, Lucian a mai lucrat și sub comanda antrenorilor Victor Gălușcă, Cornel Dârman și Aurel Constantin, ajungând ca, datorită calităților sale indiscutabile, să fie promovat la echipa de tineret a Forestei la o vârstă fragedă, doar 15 ani. „Nu pot să uit meciul meu de debut, în deplasare, cu Olimpia Satu Mare, pentru că atunci am jucat pentru prima și ultima dată într-un meci oficial alături frații mei. Gigi, pe atunci, în anul 1998, făcea parte constant din lotul al echipei mari, iar Dorin era titular incontestabil la tineret. Țin minte că am fost introdus pe parcurs, emoțiile erau mari, dar a fost ceva extraordinar să-i simt lângă mine în teren pe Gigi și Dorin”, rememorează Lucian.
Debutul la seniori a avut loc tot în tricoul Forestei, în 2001, într-o perioadă în care zilele de glorie ale grupării patronate de Eugen Huțu apuseseră. Echipa se zbătea în anonimatul eșalonului secund, întâmpinând mari neajunsuri. „Aveam echipă tânără, de perspectivă, cu Berezoschi, Apetri, Sevaciuc sau Butnaru printre titulari. Viața la club devenise însă un chin. Nu exista apă caldă, căldură, iar înainte de meciuri ni se aducea pâine și un baton de salam ca să mâncăm. Spre sfârșitul lui 2002 adunasem deja 9 luni de când nu am mai fost plătiți. După ce cu o jumătate an înainte refuzase o ofertă de la Farul Constanța, care m-a dorit la pachet cu Cristi Șchiopu, Eugen Huțu și-a dat seama că a ajuns într-o situație fără ieșire, așa că mi-a dat drumul la FC Onești, echipa pregătită pe atunci de Petre Grigoraș fiind în lupta pentru promovarea în Liga I”, își amintește Lucian.
L-au vrut Steaua și Rapid, dar a ajuns la Dinamo
Suceveanul ajuns între timp la vârsta de 20 de ani n-a zăbovit însă decât un sezon și jumătate în orașul în care s-a născut Nadia Comăneci, pentru că în 2004 a fost adus de Gheorghe Ștefan să-l înlocuiască la Ceahlăul tocmai pe fratele său Dorin, care ajunsese între timp la FCM Bacău, în curtea lui Dumitru Sechelariu.
„Am făcut un campionat bun în tricoul Ceahlăului. Am dat gol chiar la debut, pe terenul Astrei, izbutind să înscriu apoi și în poarta Stelei. Din păcate la finalul sezonul echipa a retrogradat”. Pentru Lucian însă n-avea să fie un capăt de țară, pentru că evoluțiile sale constant bune, precum și desele convocări la echipa națională de tineret au atras atenția celor trei mari granzi ai României din acea perioadă, Steaua, Dinamo și Rapid.
„Inițial, trebuia să semnez cu Steaua. Mă înțelesesem verbal cu nea Gigi, dar am aflat ulterior că nu m-a vrut antrenorul Victor Pițurcă. Acesta a motivat că-i avea deja pe Rădoi, Curt și Mutică în centrul apărării și nu avea rost să mă aducă ca să stau pe bancă. Apoi a intrat pe fir Rapidul. Am ajuns la un acord cu George Copos și Dinu Gheorghe, dar a apărut un scurtcircuit între cele două cluburi chiar înainte să plec în cantonament cu echipa de sub Podul Grant. După care, într-o zi m-a sunat Gheorghe Ștefan și mi-a zis să mă pregătesc că mergem să semnăm cu Dinamo”.
Meciurile cu Manchester United și Everton în topul amintirilor
Pentru Lucian a fost un pas uriaș în carieră. Ajungea la formația care tocmai cucerise eventul în România, însă lupta pentru titularizare avea să fie crâncenă, în condițiile în care Dinamo avea în lot la acea oră încă 6 fundași centrali, printre ei nume cunoscute ca Ciobotariu, Alistar, Burcă, Iordache sau I. Badea.
„Mi-a fost greu să mă impun la început, însă mă leagă numai amintiri frumoase de perioada petrecută la Dinamo. Am devenit campion al României, am câștigat Cupa și am avut șansa să evoluez în cupele europene. Nu pot să uit nici acum meciul de debut, împotriva „diavolilor roșii” de la Manchester United, pe stadionul Național, în fața a 60.000 de suporteri. Un loc aparte în inima mea are și victoria cu 5-1 repurtată în fața celor de la Everton, din Cupa UEFA”, a relatat Goian cel mic.
Medicul lui Totti i-a salvat cariera
Anul 2010 a început perfect pentru suceveanul nostru. Își câștigase locul de titular la Dinamo, juca constant bine, traversând cea mai bună perioadă din cariera sa de fotbalist. A venit însă meciul din Cupa României cu CFR Cluj. Lucian a deschis scorul pentru „câinii roșii”, însă bucuria acestuia n-a fost de lungă durată.
„Am fost accidentat la genunchi, la o fază banală, de către coechipierul meu Dolha. Inițial, am crezut că nu-i nimic grav, dar verdictul medicilor a căzut crunt: ruptură a ligamentelor încrucișate. Am crezut că pică cerul pe mine, m-a podidit plânsul, deja mă vedeam stând 8-9 luni în tribună”, parcă retrăiește și acum acele clipe groaznice Goian.
Norocul lui Lucian s-a numit însă Victor Becali. Acesta a apelat la starul Romei, Francesco Totti, pentru a-l introduce pe Goe la celebrul medic italian Mariani, un chirurg prin mâna căruia au trecut fotbaliști de legendă precum Mexes, Cassano, Cafu sau Miccoli. „Operația a decurs bine, după care vreme de două luni și jumătate am continuat recuperarea la Roma, cu fizioterapeutul personal al lui Francesco Totti și el un adevărat profesionist. Nici acum nu-mi vine să cred că am revenit pe teren într-un meci oficial la doar 3 luni și 10 zile de la operație, în condițiile în care, după o asemenea leziune se stă minim 6 luni. În perioada petrecută la Roma un sprijin important am avut în Bogdan Lobonț. A venit și mi-a adus mâncare la spital și în ziua de Paște, mi-a făcut chiar și injecții când a fost nevoie”.
Transferul la Astra, un pas înainte
Recuperat total după această accidentare horror, Goian a decis că a venit timpul să facă o schimbare în cariera sa, așa că a acceptat oferta venită de la Astra Ploiești, o formație fără o tradiție deosebită, dar aflată pe un trend ascendent. Alegerea s-a dovedit a fi una inspirată, Lucian s-a impus rapid în echipă, fiind investit în scurt timp cu banderola de căpitan. „Președintele Petru Buduru a fost cel care a insistat pentru acest transfer. Abia mă acomodasem la Ploiești, când am auzit că sunt dorit de o echipă din China. Oficialii grupării Tianjin Teda veniseră să-l vadă la un meci cu Dinamo pe coechiperul meu, japonezul Seto, însă după joc au prezentat o ofertă concretă pentru mine. Am tot ezitat să dau răspunsul vreme de două săptămâni, pentru că fiul meu Luca abia se născuse și nu părea mometul să plec la capătul lumii. Chinezii au tot insistat, iar după ce m-am sfătuit cu frații mei am hotărât să accept propunerea lor, mai ales că mi-au îndeplinit toate cerințele”.
Erou de Beijing
Așa a început, în 2012, experiența asiatică pentru Lucian Goian. Debutul a fost unul de gală, în meciul pentru Supercupa Chinei, împotriva celei mai puternice echipe de acolo, Guangzhou Evergrande. Chiar dacă a pierdut trofeul, Goian a avut șansa să joace în primul an petrecut în China împotriva unor fotbaliști de superclasă precum Anelka, Drogba, Keita, Yakubu sau Conca. „Cele mai multe bătăi de cap mi-a dat Yakubu, fostul atacant al celor de la Middlesborough și de la Everton, care este o adevărată forță a naturii. Un duel poate mai interesant a fost însă acela cu românul Cristian Dănălache, care a reușit să iasă golgheterul campionatului în China după un sezon de vis la Jiangsu Sainty. În afară de Dănălache, am mai ținut legătura cu ex-stelistul Brandan, legitimat la Liaoning Whowin”.
La începutul acestui an, după încheierea contractului cu Tianjin Teda, Lucian a primit o nouă ofertă, la fel de avantajoasă, de la o grupare din capitala Chinei, Beijing Baxy, care evoluează în liga a II-a. După un campionat în care a marcat 6 goluri din postura de fundaș central, Goe a fost votat de antrenori, coechipieri, ziariști și suporteri drept cel mai bun fotbalist de la Baxy în anul 2013.
„Ce pot să zic, îmi priește aici. Am intrat în inima suporterilor rapid, după ce în derby-ul Beijing-ului am obținut un penalty, l-am transformat și apoi am marcat golul victoriei în urma unei acțiuni personale. Cel mai bun prieten al meu de la echipă este australianul Ryan Griffiths, fost jucător la Rapid București în perioada 2006-2009”, a dezvăluit Lucian.
Mai rămâne în China cel puțin un an
Acomodarea la viața din Extremul Orient n-a fost însă ușoară pentru familia Goian. „Primul an a fost mai greu, pentru că în Teda erau foarte puțini europeni și rar găseai pe cineva care să știe limba engleză. Nefiind mulți străini în zonă, Luca al nostru, blond și ochi albaștri, era ca un OZN pentru ei, care, în paranteză fie spus, sunt niște oameni foarte cumsecade. Practic, Google Translate a fost cel mai bun prieten al nostru. La Beijing însă, lucrurile stau cu totul altfel. E un oraș cosmopolit, modern, în care nu îți lipsește absolut nimic”.
Acestea sunt, pe scurt, din reperele din prodigioasa carieră a lui Lucian Goian, care n-are însă de gând să se oprească aici. „Mai am un an de contract cu Beijing Baxy și vreau să mai stau pe acolo cât timp mă mai țin puterile. Fiul și soția mea sunt alături de mine și îmi dau puterea să continui, chiar dacă ne trăim viața la 10.000 de kilometri de casă. Să știți că viața de familie m-a maturizat mult, e altceva când ai un copil de întreținut”, s-a confesat Lucian.
Goian: „La Suceava fotbaliștii nu sunt apreciați așa cum ar trebui”
Nu puteam să mă despart de Lucian fără a atinge și un subiect delicat, precum situația actuală a fotbalului sucevean. „Regret că fotbalul sucevean trece printr-o perioadă nefastă care pare să nu se mai încheie. Mi-ar plăcea ca, de ce nu, peste câțiva ani să mă retrag din fotbal acasă, pe Areni, jucând cu fratele meu Dorin în echipă. Mi-e dor să văd stadionul din nou plin, e păcat că suporterii suceveni nu mai au șansa să aibă o echipă de Liga I. Și încă ceva. În China, am observat că foștii jucători sunt păstrați în club și sunt în continuare foarte respectați. La Suceava, din păcate nu este așa. Nu sunt apreciați așa cum ar trebui, în condițiile în care nici n-am avut foarte mulți fotbaliști de mare calitate. Ar trebui ajutați și integrați, pentru că mulți dintre ei au ajuns în situații foarte grele”, a încheiat Lucian Goian.