România are frisoane. Dezamăgită de cârdășia parlamentară pe ordonanța DNA și, mai ales, de respingerea percheziției la Năstase, țara celor mulți tremură de nervi și cere cu glas tare schimbarea clasei politice. Un gură-mare care se leagănă pe apele dulci ale populismului a găsit momentul potrivit să anunțe nevoia unei revoluții în domeniu și strigă în piața publică vorbe pompoase despre constituirea unui pol popular. Alte două personaje politice, expirate ca un pachet de creveți vietnamezi de dinainte de ’89, țin simpozioane despre relansarea stângii, visând cai verzi pe pereți și un alt pol, botezat însă social. În fundal se văd mișcări cețoase cu un PNȚCD flămând, gata să înghită toate mangafalele rămase fără bilet la comedia politică, toți figuranții și actorii de mâna a doua. În curând vom avea șanse să probăm, din nou, că nimic nu se pierde, totul se transformă. Cum ar fi un Aurelian Pavelescu: fost PD, fost PIN, curând membru PNȚCD și, mai apoi, din nou PD! Sau, mă rog, membru în nenăscutul Pol Popular. Unde ar putea ajunge, prin aceeași mișcare, și alte personaje precum Valeriu Stoica, Mona Muscă, Theodor Stolojan, Raluca Turcan ori Cristian Boureanu. Și uite-așa, hocus-pocus, România se va liniști: e adevărat, va fi aceeași Mărie, dar vom fi obligați de evidență să recunoaștem că poartă altă pălărie. Cumpărată cu mari eforturi de prietenul ei, marinarul…
Nu sînt convins de realizarea întocmai a scenariului pomenit mai sus, dar multe dintre mutările politice amintite sînt pe cale să se producă. Și vom auzi despre ele în zilele următoare. Nu vom auzi însă mai nimic de schimbarea de fond a clasei politice. Vremea apariției unor oameni politici responsabili, preocupați de săvârșirea binelui public, încă nu a sosit. Ei, de fapt, nici nu există. Rarele excepții vin să întărească această idee: zece-cincisprezece inși care activează în societatea politică și civilă, animați de dorința de a face bine, sînt nimic în fața hoardelor de lichele care se folosesc de autoritatea funcției publice sau politice pentru a comite rău.
Oricâte dezamăgiri de genul votului DNA sau votului Năstase vor mai urma, clasa politică românească va rămâne pentru o lungă perioadă aceeași. Partidele politice, și să vrea, și să poată, n-au ce pune pe liste în locul lichelelor. În România acestui moment, a face politică este o rușine. Motiv pentru care și în viitorii ani vom fi obligați să privim același circ politic de prost-gust, cu aproape aceiași actori.
Ce ne salvează? Teoretic, ieșirea din amorțire, implicarea. Practic, pentru cei care pot și îndură – intrarea în politică. Pentru ceilalți, foarte mulți, un activism conștient în zona societății civile. Mai puțin egoism, mai multă dorință de a schimba într-adevăr lucrurile. Altfel spus, mai puțină telecomandă și mai multă agora.
