S-a întâmplat miracolul ca o aparițiune din presa românească sportivă să nu mă indigneze, să nu mă dezguste sau să mă revolte, ci, dimpotrivă, să-mi miște sufletul, să mă emoționeze. Și, rețineți, tocmai „Prosport” a reușit performanța aceasta; „Prosport”, o gazetă suficient de mocirloasă, care își flutură lăutăria profesională ca pe un stindard glorios, scriind mai mult despre isprăvile de alcov ale sportivilor, decât despre performanțele lor de la locul muncii.
Concret, în reportajul „Trista poveste a veselei gimnaste”, apărut în numărul din 27 ianuarie anul curent, este zugrăvită durerea fostei componente a lotului național Cerasela Pătrașcu, nevoită să-și abandoneze pasiunea, mai bine zis meseria, după aproape 12 ani de muncă. Dacă e să folosim un joc de cuvinte, care în mod cert i-ar răsturna cu cracii în sus pe cei de la „Prosport”, am putea spune că accidentările Ceraselei, focalizate în jurul unui genunchi, au purtat-o din intervenție chirurgicală în intervenție chirurgicală, până când au reușit s-o îngenuncheze. În clipa de față, fosta sportivă își trăiește lin alunecarea în uitare, undeva prin Deva, înconjurată de doar două medalii și de o grămadă de frustrări.
Cazul acestei fete lipsite de noroc mi l-a reamintit pe cel al Oanei Petrovschi, altă fostă componentă a lotului național, defectată și ea fizic și implicit moral de practicarea gimnasticii de performanță, pe când nici nu adunase 20 de ani de viață. Și ea a fost nevoită să îndure suferințe atroce la coloană, abia după patru ani de la debutul durerilor putând fi operată fără riscuri. Și ea a văzut cum e să luneci lin, înghițit de uitare.
Două cazuri triste, dar câte altele n-or mai fi?! Două cazuri ce-ar trebui să-i pună pe gânduri pe părinții care vor să-și îndrume copiii spre acest sport periculos, pe alocuri brutal. E spectaculos și bine retribuit să te crăcănezi pe bârnă sau să sari învârtindu-te prin aer, aidoma clătitelor, înainte de a ateriza în tigaie, dar prețul plătit face de cele mai multe ori ca efortul să nu merite.
Pentru a obține o Nadia Comăneci, o mie de gimnaste merg, betege, în cârje.
