LA O BERE

Terasă de vară, la capătul liniilor de tramvai. Mesele-s înghesuite, așa că, vrînd-nevrînd, auzi frînturi din discuțiile onor clienților. Aproape, în stînga, în fața halbelor pe jumătate, o pereche trecută binișor de vîrsta juneței. Aud un reproș („De ce nu ți-ai pus bluza cu broderie? Ai luat cîrpa asta…”) și înțeleg că soțul și-a scos în lume jumătatea, eveniment ce se cuvenea tratat mai atent și mai festiv de consoartă. Alături, în marginea terasei, WC-ul vatmanilor trimite, din cînd în cînd, cîte-o adiere puturoasă. Bărbatul (față ostenită, trudită, de om copleșit de griji) se preface a nu simți vecinătatea rău mirositoare; în cele din urmă, încearcă să justifice alegerea cîrciumii: „Știi, iarna nu se simte. Căldura asta…” Ieșirea la o bere pare a fi adevărat eveniment familial și a fost pregătită cum se cuvine: femeia scoate din sacoșă o pungă cu covrigei. A fost începută mai de mult și, probabil, restul s-a păstrat pentru mica sărbătoare de azi. Soțul întreabă: „Cu laptele, ce s-a făcut?” „A mai rămas o cană, e-n frigider. Da’ știi că nu prea mai răcește.” „Păstreaz-o pentru Coca. Îi mai dă și la școală cornul și laptele, o să se-ntremeze.” Soața oftează, ronțăie un covrigel, soarbe o înghițitură și cercetează halba: da, a mai rămas ceva. Vorbește ca pentru sine: „Mîine e joi, vine iar administratorul.” Soțul scuipă sub masă și hotărăște: „Încuie ușa. Nu deschizi la nimeni.” „Păi, și ăla cu lumina…” „Nu deschizi și gata”. Consoarta nu și-a epuizat lista plîngerilor: „Începe școala. Coca n-are…” – moment în care se schimbă subit vorba cu acordul ambelor părți: „Mai vrei o bere?” Femeia ezită: „Cît e aici halba?” „E-te, na! Odată ieșim și noi! Domnișoară, adă două halbe!” Sosește berea. Covrigeii sînt pe terminate. Au mai rămas doi-trei. Bărbatul face semn că nu mai vrea: „Ia-i tu”. Apoi, constată: „Cînd am fost în iarnă, aveau și muzică.” „Lasă, e mai bine așa. Vorbim și noi. Că tu, pleci în zori și te-ntorci noaptea.” Bărbatul își privește palmele bătătorite: „Păi, cu două slujbe amărîte… Alții, tot din fosta fabrică, n-au nici atît. Noroc că se caută ajutori-zidari. E-a patra vilă anul ăsta… Nu lăsa berea, că se-ncălzește. Să luăm ceva și pentru Coca. Domnișoară, ce bomboane aveți?” De la bar i se răspunde: de ciocolată. Zidarul-ajutor pare nemulțumit: „Nu-i place ciocolata,” Soața zîmbește șters: „N-a avut cînd să-i placă. Lasă, luăm dropsuri de la chioșc.” Iar se schimbă vorba: ,,Mă, ai fost la control?” Cu privirea departe, dincolo de coroana teilor, femeia îngînă: „Fost.” „Și doctorul, ce-a zis?” „A zis că asta e.” Soțul scoate, din buzunar, un pumn de mărunțiș: „Nu mă prea descurc cu ăștia noi”. Este ajutat să numere, „Ar mai fi de-un rînd, tu, ce mai ai?” Din poșetă, răsar cîteva bancnote verzi: „Doamna mi-a dat și de tramvai. I-am curățat toate covoarele. Numai că mă cheamă rar…” Perechea ieșită sărbătorește, la o bere, e-n pragul unei mari hotărîri: „Ce zici, luăm cîte doi mici?” Amîndoi par de-a dreptul speriați și, luînd seama, caută o ieșire onorabilă: „în putoarea asta… Și-s prea sărați. Nu-nțeleg de ce toarnă atîta sare. Lasă, altă dată.” Femeia este de acord: „Bine, altă dată, Și-o să-mi pun bluza cu broderie. Doamna n-o mai poartă, da-i aproape nouă.”
Nu-i deloc frumos și nici sănătos să tragi cu urechea la discuțiile altora. Mie unul, mi-au stricat ziua.