Toate, pe lumea asta, au un sfârșit: iată că s-a închis și expoziția „Despre Elene în general” de la sala Dalles, unde a putut fi admirat un spectaculos buchet de celebre Elene (Lupescu, Ceaușescu, Udrea, Băsescu) pictate răscăcărate și „la nudul gol” de penelul Marilenei Murariu, expert în artă românească la Ministerul Culturii și Cultelor. Aproape sexagenară, artista din Capitală n-a rupt până acum în nici un fel gura târgului pictând peisaje venețiene ori din Balcic. În calitate de proprietar de mâțe, i-am apreciat mai degrabă expoziția personală tematică intitulată „Câtz!”, unde puteau fi văzute câteva interesante facies-uri de motani interiorizați.
Constatând dna expert Murariu că se apropie de vârsta pensiei și n-a izbutit să atingă nici pe departe zenitul interesului public, ce și-o fi zis? Nu mai merge cu pisicile, o-ntorc pe politică și-i imposibil să trec neobservată. Ceea ce s-a și întâmplat, numai că – spun gurile rele – cam același rezultat l-ar fi putut obține cu mai puțin efort – de pildă, arătându-se cu fundul gol în Piața Constituției. Foarte departe de noi pudibonderia excesivă, ca și vreo fărâmă de simpatie pentru Elenele expuse în contexte politice „la vârf” din care nu lipsesc „notorii figuri ale tranziției autohtone” (Băsescu, Gheorghiu-Dej, Iliescu, Petre Roman, Oprea, Gelu Voican, Constantinescu, Mazăre, Stănculescu & comp.).
Nici în ceea ce privește realizarea artistică n-avem a cârti, fiindcă, văzute de departe, compozițiile par onorabile. Foarte discutabil rămâne, însă, gestul în sine. Mai întâi, câteva chestiuni simple, de bun-simț. De la imaginea Elenei Ceaușescu expusă la Dalles crăcănată și cu păsărica goală, până la cealaltă imagine, păstrată vrând-nevrând în subconștientul nației ca purtătoare de un anume tragism (execuția de la Târgoviște), deschiderea compasului este nepermis de mare, fie și pentru faptul că astfel de destine, cu toate libertățile artei, nu pot fi asociate cu scabroase sugestii porno.
Pictorița declară într-un interviu că Leana „apare în aceste ipostaze pentru a simboliza depravarea politică din vremurile noastre”. Rezon (până la un punct), dar de ce s-o exprime tocmai nudurile asexuatei Ceaușescu? Aproximațiile limbajului criticii plastice, oricând aptă să susțină că pata cutare reprezintă simbolic echilibrul dintre damnare și sanctificare, nu ajută prea mult la lămurirea motivației esențiale.
În caietul-program al expoziției se vorbește despre „un spectacol ilariant al asocierilor care transcend epoci și principii partinice, o pictură oximoronică (hait! – n.n.) ce produce fascinație și repulsie în același timp.” Punând „scandal” ori „epatare cu orice preț” în loc de „fascinație”, vom fi mult mai aproape de realitatea simezei. Artista susține că a primit insistente oferte de achiziționare a decoltatelor compoziții, deși mă îndoiesc că un om normal ar expune în living tabloul în care Lupeasca, Ceaușeasca, Udrea și Eba dansează un „freci” (de la a freca-frecare) can-can cu păsărica la vedere.
Apropo: detaliile anatomice sunt discutabile: să credem că Udrea este o blondă naturală? Apoi, mai intră în discuție și elementarele drepturi ale cetățeanului. Articolul 30, aliniatul 6 din Constituție precizează că libertatea de gândire și exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viața particulară și dreptul la imagine al oricărei persoane. Elena Udrea, înfățișată în grotești ipostaze frizând pornografia, ar avea toate temeiurile s-o acționeze în judecată pe „inspirata” pictoriță. Probabil că n-o va face, daraua fiind evident mai mare decât ocaua.
Poate c-ar fi cazul să ne amintim spusele lui Efrem Syrul: „Cui îi este permis mai mult decât se cuvine, acela va voi mai mult decât este permis.” Cum nu se poate mai potrivite pentru „cutezanța” expertei Murariu – dacă, evident, nu și-o fi transpus propriile obsesii erotice în ipostaze ilicit încărcate de semnificații extra-artistice.
Așteptăm autoportretul Marilenei Murariu la „nudul gol”.