Printre marile tâmpenii ale socialismului biruitor s-a numărat și declararea Argeșului drept „județ al cinstei, echității și omeniei”. Inițiativa a aparținut fostului prim-secretar de atunci, pare-mi-se, un oarecare Năstase (dacă nu mă înșel, a devenit, după aceea, director general al Radio-Televiziunii). La hotarele mirificului și atipicului județ au fost amplasate inscripții ce avertizau că, taman după kilometrul cutare, începeau… cinstea, echitatea și omenia! După care, la celălalt capăt al ținutului, domnia cinstei, logic, înceta. Propaganda ceaușistă a îmbrățișat imediat inițiativa (tocmai se lansase „Codul eticii și echității socialiste”), cerând tuturor județelor să ajungă la stadiul onorat de piteșteni. De fapt, la vederea pancartelor, toată lumea pufnea în râs… Aflăm din gazete că bizara inițiativă olteano-muntenească recidivează: dl. C. Negulescu, primarul Orșovei, „a început demersurile în vederea determinării autorităților administrative centrale să declare Mehedințul județ al cinstei și omeniei.” La intrările și ieșirile din județ ar urma să fie amplasate pancarte pe care se va scrie, cu litere mascate, „Mehedinți, județul cinstei și omeniei”. Argumentarea istețului edil: procurorii mehedințeni au soluționat până acum 7384 de cauze, dintre care nici una referitoare la marea corupție. Acolo, vedeți Dvs., nimeni nu fură – sau, dacă o face, se rezumă strict la găinării mărunte. Oare se pot cuteza experimente? Lăsați-vă portofelul pe marginea drumului, la intrarea în Turnu Severin; n-o să vi-l șparlească nimeni? Adică nu – este vizată doar marea corupție. Ciordeala cotidiană „nu se ține”. Mă tem, însă, că și o a doua pancartă și-ar justifica amplasarea: „Mehedinți – județul în care procurorii n-au dibuit nici un caz de mare corupție.” Fiindcă distanța între virtute și opusul ei se măsoară, adesea, în microni. Ceea ce surprinde, dincolo de enormitatea și stupiditatea propunerii, este tentativa (oarecum explicabilă în România) de a ridica firescul la rang de virtute-eveniment. Faptul că nu se fură miliarde, ci doar, acolo, niscaiva biete telefoane mobile ori genți de damă, ar constitui, nu-i așa, o lăudabilă trăsătură de caracter a mehedințenilor. Care, în consecință, se cere evidențiată prin atenționări grafice, spre știința întregii nații, prin alte părți de țară sufocată de marea corupție, în contra-partidă, oare n-ar da bine, la marginea Bucureștilor, pancarta „Municipiul în care se fură cu toptanul”? Tentativa de delimitare zonală a păcatelor și virtuților românilor demonstrează că am ajuns să ne lăudăm cu ne-hoția, ca și cum ciordeala ar fi regula! Câte o oază suspectă (Urlați?) ar trage în jos un întreg județ; mai poți să te lauzi că, acolo, tronează cinstea și omenia? Generalizând inițiativa mehedințeană, demnă de Păcală ori de Ilf și Petrov, s-ar putea ajunge și la o zonare cu precizări procentuale: „Iași, județul cu doar 1,6% mare corupție”, ori la atenționări punctuale: „Maramureș – județul în care nu se fură căciuli”, „Vrancea – județul în care nu fură decât cei îndrituiți” (zicem si noi, așa, într-o doară, de amorul pamfletului). Cât despre primarul Negulescu, care a ajuns să se laude că, în parohia sa, nimeni nu fură cu carul, poate c-ar trebui să cugete la destinul înaintașului din Pitești. Mai marele (cândva) peste meleagurile cinstei și omeniei din Argeș, probabil deranjat și amarnic dezamăgit de derizoriul în care s-a cufundat de la sine inițiativa lui epocală, a ajuns să cutreiere capitala, încălțat în teniși, spre a căuta zi și noapte… apă minerală ne-feruginoasă. După care, din câte știm, a ajuns pacientul Spitalului 9, la secția „fără clanță”.





