La noi, la Gura Humorului



În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”

Motto: “Omul este măsura tuturor lucrurilor
– Homo mensura est”
– proverb latin

Trăind într-o localitate încă din anii de școală până la vârsta a III-a, involuntar faci deseori drumul înapoi prin ani revăzând imagini filmate și bine păstrate în memoria vizual-afectivă.
Humorul, oraș atât de bine protejat de perdeaua de înălțimi împădurite artistic aproape, multă vreme a fost un „loc unde nu se întâmpla nimic”, cum spunea M. Sadoveanu.
O promoție de foști elevi ai „Școlii pedagogice” de altă dată, la o „Revedere” și-au exprimat o bucuroasă uimire pentru aspectul „întinerit”, „viu” al orașului, în comparație cu cel știut. Humorul … le-a rupt gura! Adevărul este că abia în ultimii ani orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”. Un prim gest făcut de primarul nou ales atunci, ing. economist Marius Ursaciuc, a fost să asigure un adăpost unor persoane – foști copii ai nimănui – ce dormeau prin gară, prin piață sau parcuri. Am înțeles că un om cu suflet va însufleți orașul și pe parcurs ne-a demonstrat alături de consilieri, că pot fi valorificate toate posibilitățile în interesul general.
Potențialul turistic al locului
Frumusețea geografică, puritatea aerului, calmul locuitorilor scot în evidență potențialul turistic al locului. Parcul Dendrologic, cele două monumente ale naturii „Piatra Pinului” și „Piatra Șoimului”, ca și faptul că orașul constituie un punct de plecare spre mănăstirile din Bucovina, Voronețul făcând parte din urbie, toate acestea au concentrat atenția spre dezvoltarea turistică.
Prin proiectul P.O.P.A.S. (Pârtie de schi, Orientare turistică, Agrement, Sport) realizat și finanțat în cadrul Programului PHARE (2004-2006) încă înainte de a fi membri U.E. și de a vorbi despre fonduri europene s-au creat condițiile unei dezvoltări durabile, astfel a luat naștere Pârtia de schi din zona Ariniș cu instalație de iluminat nocturn și de transport pe cablu (mai târziu), două piscine pentru adulți și una pentru copii, piscina acoperită asigurând permanent apă caldă. Sunt amenajate șase terenuri de sport cu iluminat nocturn, patinoar și alei pietonale iluminate. Din discuțiile cu ing. C-tin Prostire și responsabil cu probleme de turism din zonă, Ionela Ghișovan, persoane dăruite locului și care fac parte din peisajul zilnic, am aflat cât de impresionați sunt turiștii și că la piscina acoperită s-a înregistrat zilnic o prezență de peste 2.000 de persane de diferite vârste. O sursă de sănătate prin odihnă activă o asigură, pe lângă terenurile din aer liber și sala de sport multifuncțională cu o capacitate de 150 de locuri care concurează cu sala de sport din oraș, un merit al prof. Mihai Ciocoiu .
Nu demult în zona Arinișului „a răsărit” „Hanul Ariniș”, aparținând Hotelului Best Western, recunoscut și în afara țării pentru posibilitățile de cazare.
Minunate ocazii prin care Bucovina s-a făcut cunoscută la ea acasă
Ceea ce luminează prin simetrie și coloritul viu pe fondul verde al tabloului cu irizări albastre, venind de mai sus de Voroneț, este bogăția de flori din oraș și zonă, total absentă altă dată.
Familia Carmen și Vasile Vasiliu, alături de cei patru angajați prin firma S.C. Mondoflora S.R.L. întrețin un spațiu de 2000 mp în două sezoane cu 20.000 (I) și 35.000 fire (II) de diferite specii, de toate culorile, flori care ne dăruiesc sufletului atât de necesară bucurie. Aceste flori ale orașului nostru dovedesc cu supramăsură că acolo înfloresc mai mult și mai frumos, unde oamenii știu să le vorbească și să le iubească.
Din aceeași familie, tot un Marius (mitologic) conduce Tipografia „Terra Design”, prin activitatea căreia Humorul s-a făcut cunoscut și apreciat nu numai în România.
Cunoscând bine locul dar și că pe bucovinenii îi caracterizează un oarecare conservatorism, care aduce monotonie, primarul orașului susținut de către consilieri a mobilizat pedagogic factorii educaționali în buna organizare a unor acțiuni prin care să se facă văzut și auzit orașul. Astfel Festivalurile „Umor la Gura Humorului”, „Toamna la Voroneț” sau „Zilele orașului” au oferit minunate ocazii, cu invitați de prestigiu, prin care Bucovina s-a făcut cunoscută la ea acasă.
Muzeul Obiceiurilor Populare, nucleul vieții spirituale
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina s-a dovedit nucleul vieții spirituale din localitate și din zonă printr-o participare în prim plan cu acțiuni de lansare de carte, găzduind expoziții de artă, încurajând și popularizând activitatea creatoare românească și nu numai.
Colectivul acestei instituții reușește să țină vie istoria prin evidențierea unor noi date privind trecutul îndepărtat.
Astfel, aflăm că în albia râului Moldova a fost descoperită de către Cătălin Dolceanu, în 2010, o fosilă de mamut cu o vechime de peste 10.000 de ani.
În zona Bogdăneasa (după documente austriece) există resturile unui baraj de drum de pe ale căror metereze militarii austrieci puteau supraveghea inamicul rus și putea urmări și calea de circulație spre Transilvania.
Venind în prezent, orașul, prin edificiul modern „Casa de munte Bucovina” (Best Western) a deschis o mare poartă spre lume: prin condițiile de care dispune poate găzdui Consfătuiri, Simpozioane, Schimburi de experiență, întâlniri de nivel național și de peste hotare, pe teme științifice, economice, culturale și politice. Activitatea turistică aduce venituri celor implicați direct, dar și pensiunile din zonă sunt tot mai ocupate, pe măsură ce orașul ca stațiune turistică asigura infrastructura necesară. Primarul Marius, pentru cei mai tineri, nu are obiceiul să promită, dar urmărește cu „încăpățânare de Bucovina”, să tacă și să facă. Recent a intrat în producție o stație de asfalt. Prospectează un centru de colectare și valorificare a fructelor de pădure, cum a mai avut orașul. În luncă, în tabăra Balada, vor fi primite și cazate taberele de creație din toată țara, atât a copiilor cât și a maturilor talentați. Din nenumărate zile de audiențe deține o agendă clară a nevoii locurilor de muncă. Are în vedere prim plan această arzătoare cerință, atât pentru tineret, cât și pentru persoanele mature, cărora puțini ani le mai sunt necesari în cărțile de muncă, pentru a-și obține pensiile.
Am înțeles că se află în luptă pentru un obiectiv economic important (care să nu afecteze condițiile de stațiune turistică), dar care să asigure locuri de muncă, dorința noastră cea mai arzătoare. Dumnezeu să-l ajute, ca să ne ajute!
Spiritul negativ al Negrului Vodă nu mai are putere
Suntem optimiști, fiindcă la Voroneț, prin Ștefan cel Mare, Dumnezeu ne-a dăruit și o bucată de cer cu pulbere de azurit, pe care n-o poate repeta nici o știință.
În semn de recunoștință urmașii Meșterului Manole au ridicat în centrul orașului Humor Catedrala „Nașterea Maicii Domnului”. Și iată că după mai bine de o jumătate de mileniu, cel două monumente bisericești prin dialogul clopotelor, adună credincioșii locului și miile de turiști într-o rugă pentru sănătatea neamului și apărarea pământului străbun.
Înălțarea Catedralei „Nașterea Domnului” în memoria eroilor și martirilor Neamului și în Cinstea Armatei Române, pentru care preotul paroh Mircea Nuțu va rămâne în istorie, ne dovedește că spiritul negativ al Negrului Vodă, care i-a sacrificat pe cei ce au făurit, nu mai are putere.
Dumnezeu ajută pe acei ce se dăruiesc credinței și neamului căruia aparțin
Viorica LAVRIC, Gura Humorului


În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”
În ultimii ani, orașului i se aude Gura și i se simte „Humorul”