Peste 35 de milioane de persoane vor suferi, la nivel global, în 2010, de maladia Alzheimer sau alte forme de demență, iar o parte dintre bolnavi nu va primi nici un tratament, potrivit unui raport publicat luni de Alzheimer’s Disease International, informează Reuters.
Problema se înrăutățește mai ales în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, unde există puține facilități pentru diagnosticarea și îngrijirea pacienților care suferă de diferite forme de demență, a indicat Alzheimer’s Disease International, un grup care reprezintă asociațiile de profil la nivel global.
„Acest raport și studiile publicate anterior indică faptul că numărul bolnavilor care suferă de demență va crește într-un ritm alarmant”, spun specialiștii.
„La nivel global, circa 35,6 milioane de persoane vor suferi de demență în 2010. Potrivit estimărilor, numărul acestora va crește de aproape două ori la fiecare două decenii, până la 65,7 milioane în 2030, respectiv 115,4 milioane în 2050”, informează același raport.
„Această tendință este în principal o consecință a creșterii numărului de bolnavi din țările cu venituri mici și medii”, spun autorii raportului.
În lume există puține tratamente pentru ameliorarea stării de sănătatea a bolnavilor de Alzheimer, cea mai comună formă de demență, sau de alte tipuri de demențe vasculare, provocate de blocarea arterelor din creier.
Medicamentele tradiționale pot ameliora starea de sănătate a pacienților doar temporar, însă aceștia își pierd treptat memoria, capacitatea de a se orienta în spațiu, de a înțelege lumea din jur și de a avea grijă de ei. Specialiștii nu au descoperit până în prezent un tratament împotriva maladiei Alzheimer.
„Costurile tratamentelor împotriva demenței cresc în multe dintre țările cu venituri mici și medii”, indică raportul.
Documentul citează un studiu publicat în 2005 de Institutul Karolinska din Suedia, care estima că, la nivel global, suma anuală alocată tratării demenței este de 315 miliarde de dolari, dintre care 227 de miliarde de dolari în țările dezvoltate și 88 de miliarde în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Același raport recomandă guvernelor să facă din diagnosticarea și tratarea demenței o prioritate în domeniul sănătății publice și să dezvolte strategii naționale pentru îngrijirea bolnavilor.