După ce a amenințat luni de zile, și pe vremea când sabota planul Ahtisaari de independență recunoscută a Kosovo și după ce, acest plan eșuând din pricina Rusiei, Kosovo s-a declarat unilateral independent, Rusia și-a dat săptămâna trecută jocul pe față. La o întâlnire cu liderii țărilor vecine în care l-a prezentat pe succesorul său Dmitri Medvedev, Vladimir Putin a dat clar a înțelege că Rusia nu va recunoaște Transnistria, nici măcar Oseția de Sud sau Abhazia. Rusia, a spus el, respectă dreptul internațional.
În Rusia au avut loc duminică alegeri. Alegeri fără emoții, că nu mai suntem pe vremea lui Elțîn, când consultanții americani munceau zi și noapte ca să-l facă să câștige contra comuniștilor, iar agențiile de rating și investitorii se uitau la știri așteptând să explodeze bomba cu ceas. Azi la alegerile din Rusia e liniște, și toată lumea știe prețul liniștii, și e dispusă să îl plătească, votând o putere care nu tolerează opoziția.
Apelul lui Vladimir Putin ca să vină cât mai multă lume la urne la niște alegeri dinainte aranjate pentru succesorul lui e doar ca să arate Vestului că acest gen de democrație controlată este ceea ce rușii chiar vor, sătui fiind de conflictele politice din prima parte a tranziției.
Deși observatorii internaționali nu au mai venit la aceste alegeri, supărați pe intimidarea potențialilor opozanți din timpul campaniei, Putin va putea spune oricând că au fost OK. Și chiar au fost, în ziua votului. Nu cred că fură cineva urne azi în Rusia, că nu are de ce, și opozanții și votanții au aflat demult cine e mai tare și nu vor răsturna barca.
Într-un tur pe care l-am făcut prin diverse republici rusești acum câțiva ani i-am întrebat pe membrii parlamentelor regionale (Dume) din ce partide erau. Toți candidaseră pentru varii partide inițial, dar trecuseră la partidul lui Putin, care are de altfel expresia « unitatea Rusiei » chiar în titlu. Pe vremea aceea, Putin făcuse primul său gest condamnat de Vest ca nedemocratic, arogându-și puterea de a numi sau destitui pe guvernatorii regiunilor. În Occident acesta a fost semnalul clar că s-a terminat cu orice speranță de descentralizare și democrație locală a Rusiei. Dar Putin era legal acoperit. Ceea ce ziarele din Vest nu scriau era că această numire trebuia aprobată de Duma regională, care la rigoare ar fi putut să aibă altă părere. Numai că nu a avut niciodată alta, deoarece președintele Rusiei are dreptul constituțional de a dizolva aceste Parlamente locale și chema noi alegeri. Cine știe, poate nu le-ar fi dizolvat, dar nimeni nu a vrut să încerce. Și uite așa poți, pe o bază pur constituțională, să construiești o democrație complet golită de orice substanță, câtă vreme prețul petrolului e mare și poți subvenționa căldura în apartamente, cumpărându-i practic pe votanți.
Cu ce s-ar alege Rusia dacă ar recunoaște Transnistria ? După cum am scris de mai multe ori în ultimii ani, problema Moldovei este incertitudinea de statut a Transnistriei, tot așa cum problema Serbiei era incertitudinea legată de Kosovo. Fără Kosovo, Serbia ar fi putut fi în UE în doi ani, dacă era înțeleaptă, și nu încurajată de țări care de fapt își urmăresc doar propriul interes, ca Rusia sau România. Investitorii de altfel asta prognozau, și de asta rata de investiții a crescut foarte mult în Serbia ultimilor doi ani. După tăcerea ambasadelor occidentale nu e greu de ghicit ce se va întîmpla. Vor pleca spre țări mai simpatice.
Fără Transnistria, Moldova nu ar mai putea fi șantajată de Rusia și ar trebui să privească în față realitatea și să nu mai oscileze între Est și Vest, între România și Rusia. E interesul Rusiei să curme această situație? Nu, de o mie de ori nu, Rusia vrea o Moldovă ambiguă și încurcată. Și nu are de ce să-i încurajeze nici pe secesioniștii din Caucaz. La o Abhazie pro-rusă care s-ar desprinde din Georgia există nu știu câte Cecenii veritabil periculoase care s-ar desprinde de Rusia. Bluful Rusiei a fost maxim cu secesiunea Kosovo, Rusia nu își poate permite să recunoască pe nimeni de teamă că mai există încă republici în Federația Rusă care își pot căuta propriul drum.
Nenorocirea cu rușii este că ei nu știu să facă decât din astea. Pot să aranjeze secesiuni la vecini și conflicte. Nu-i mai pot ajuta însă pe vecinii lor economic prin subvenții, nu au know-how economic real de transmis (în continuare succesul lor se bazează pe petrol și investiții, nu pe vreo productivitate a muncii de nivel european), în materie de transfer de instituții au ei nevoie de ajutor (cum arată poliția prin Caucaz, zonă critică pentru ei, e de făcut un film de groază – mai există condiții pentru o mie de Beslanuri), și așa mai departe. Fostul președinte al Moldovei, Petru Lucinschi, scriind în ziarul Komersant din Moscova în această săptămână sugerează lui Medvedev să relanseze CSI ca pe un concurent la UE, o uniune din care state ca Moldova să aibă mai mult de câștigat decât dacă aderă la Uniunea Europeană. Subtil, dar oricât am bate șaua să priceapă iapa, Rusia nu va face asta pentru că nu poate, nu pentru că nu ar vrea.
În Armenia, în zilele din urmă protestatari portocalii – urbani, educați, tineri, vorbind englezește – au fost goniți din corturile lor gen Piața Universității de către poliție, în timp ce protestau contra unor alegeri prezidențiale pe care ei le cred aranjate. Nu o să vedem la Moscova treaba asta. Acolo cei care protestează sunt așa puțini (cu atât mai eroici) că e nimica toată să fie umflați sub pretextul că nu au autorizație de la primărie să difere de marea masă pasivă a populației. Alegerile din Rusia nu vor schimba nimic, dar fiecare zi arată mai mult că Rusia nu a fost ghidată de interesul sârbilor în chestiunea Kosovo, ci doar de al ei propriu. La Moscova nu vine primăvara nici de data asta.
