Artă

La Moldovița, tradiția înnobilării oului este la ea acasă

Vechi cusături huțule transpuse pe ouă folosind ceara de albine și pigmenți naturali
Vechi cusături huțule transpuse pe ouă folosind ceara de albine și pigmenți naturali

Huțulii și-au dus și își duc în continuare traiul în zonele Moldovița, Vatra Moldoviței, Moldova Sulița, Brodina și Ulma, bărbații fiind meșteșugari de excepție în prelucrarea lemnului, ducând-o uneori până la rang de artă, iar femeile se remarcă prin modelele pe care le realizează pe pânza țesută, costumele populare și pe ouăle de Paști, tradițiile huțule fiind un tezaur, o bogăție neprețuită de comori pentru Bucovina.
La Moldovița, tradiția înnobilării oului este la ea acasă, artista Lucia Condrea fiind cea care a dus faima locului în lumea întreagă.
Traian Condrea, un bun ghid pentru vizitatori la Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”, ne-a spus: „Dintre toate obiceiurile românești, cel al închistririi ouălor de Paști este de departe cel mai gingaș și mai cald, și poate nicăieri ca în Bucovina, oul nu este privit cu atât de multă dragoste și nici obiceiul «scrierii» lui nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Cele mai reprezentative și mai sugestive ouă închistrite, purtătoare de simboluri vechi, precreștine, sunt ouăle ce provin din teritoriile locuite de huțuli. Huțulii sunt universal recunoscuți pentru măiestria cu care realizează ouăle pascale care au devenit emblematice pentru ei”.
Lucrări de autor de o mare complexitate, în care interferează arta maură și arta huțulă
Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România și distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziții și saloane de artă din lume, Lucia Condrea este un artist unic. Pentru a da valoare oului de găină și mai rar de struț, folosește opt tehnici de lucru. Prima tehnică este cea tradițională, a batik-ului, de la care a pornit în 1992 din plăcere, dar și pentru a oferi cadou prietenilor ouă încondeiate, tehnică pe care a perfecționat-o în timp. Alteșase tehnici de lucru îi aparțin, ele având ca punct de plecare tot tehnica batik-ului. Aceste sunt: ceară colorată în relief; grafică alb-negru în tehnica batik-ului; dantelării și vechi cusături românești transpuse pe ou; tehnica lucrărilor de antichitate, lucrări de autor de o mare complexitate în care interferează arta maură și arta huțulă; lucrări abstracte, moderne, la care pe un ou se pot observa frânturi din alte zeci de exponate; vechi cusături huțule transpuse pe ouă folosind ceara de albine și pigmenți naturali.
Aceste tehnici de lucru au fost inventate de artistul plastic Lucia Condrea și sunt recunoscute în lumea artei de mari colecționari și de muzee de artă din lume. Despre a opta tehnică pusă pe firava coajă de ouă artista nu a dorit să dezvăluie nici un secret, spunând că aceasta se va regăsi în curând în câteva vitrine surpriză din muzeul de la Moldovița.
Peste 5.000 de lucrări lucrate în opt tehnici
Lucia Condrea ne-a spus: „Avem peste 5.000 de lucrări, nici nu încap toate în muzeu. Sunt opt tehnici produse de mâna unui singur om. În 1993 am obținut locul I la un concurs la care au participat încondeietori din nouă țări din Balcani. Atunci am mers la București cu trei tehnici de lucru, ceara în relief, dantelărie și diversificarea artei noastre autentice. Am pus ștergarul pe ou, ceea ce nimeni nu a mai făcut, nimeni nu s-a gândit că ștergarele pot fi puse pe ou în diferite ipostaze până la abstract. Timp de 22 ani am participat la peste 110 expoziții în 11 țări. Anul acesta am avut al doilea turneu în străinătate și cerințele de a mă deplasa sunt foarte mari, impactul este foarte mare între ceea ce se lucrează și ceea ce este comercial. Este o diferență radicală. Sunt foarte bucuroasă că sunt în topul celor mai buni artiști gravori, pictori și sculptori ai lumii în tehnica batik-ului, în care pe ou nu am omolog în lume, și asta mă bucură foarte tare, România fiind la loc de cinste. Lucrările mele se regăsesc în muzee importante, în case regale și la colecționari renumiți. Cu toată modestia vă spun că acum fac parte dintr-o asociație foarte mare cu sediul în Noua Zeelandă”.
Cerințele juriilor internaționale, valoarea participanților în expozițiile internaționale și clasarea în topul artiștilor de marcă din lume o determină pe artista Lucia Condrea să se perfecționeze permanent, fiind susținută în munca sa de familie și prieteni cu ajutorul cărora a reușit să depășească toate obstacolele.
Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”
În vara anului 2007 a fost inaugurat la Moldovița muzeul care îi poartă numele, unic în lume prin valoarea artistică a celor câteva mii de exponate, majoritatea lucrate de artista Lucia Condrea, celelalte aparținând unor meșteri renumiți din întreaga lume. La început lucrările erau expuse într-o cameră a locuinței. Ideea înființării unui muzeu internațional al ouălor a apărut după ce artista din Moldovița a primit un număr însemnat de ouă înnobilate de artiști renumiți din străinătate, cu care s-a întâlnit la expoziții internaționale și pe care a dorit să le expună publicului în condiții optime de vizionare, dar și de păstrare și din dorința de a lăsa generațiilor următoare aceste valori unice ale artei.
Și acest spațiu a devenit neîncăpător, motiv pentru care, împreună cu soțul Traian Condrea, artista se gândește deja la soluții de extindere. La parterul clădirii se află cea mai valoroasă expoziție de autor în arta decorării ouălor din lume, dar și o colecție de ouă foarte vechi, de peste 100 de ani, cu modele huțule. La etaj se găsesc ouă din 38 de țăriconsiderate că au tradiție și sunt cunoscute în rândul încondeietorilor: Africa de Sud, Cehia, China, Egipt, Elveția, Franța, Polonia, Marea Britanei, Olanda, India, Ungaria, Japonia, Slovacia, Germania, Rusia, Bulgaria, Estonia, Lituania, Croația, Luxemburg, Coreea, Belgia, Indonezia etc., ouă sculptate, traforate, învelite în aur sau cu pietre prețioase, ouă pictate ori ouă de lemn din îndepărtata Siberie.
„Așa cum am creat eu șapte tehnici, nemții au peste 50 de tehnici de lucru foarte diverse. Rușii sunt cotați la nivel mondial ca cei mai buni pictori pe ou”, a precizat artista Lucia Condrea.
Școală internațională de încondeietori
Exponatele sunt așezate în 41 de vitrine, muzeul având trei secțiuni: Lucrările unicat ale Luciei Condrea, care sunt cele mai numeroase; Ouă încondeiate foarte vechi, colecționate din localitățile locuite de etnia huțulă; Lucrări colecționate de autoare de la creatori din diverse părți ale lumii (colecție internațională). De cinci ani, Muzeul „Lucia Condrea” găzduiește o școală internațională de vară, în cadrul căreia străini din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii vin să învețe acest meșteșug, să admire minunile Bucovinei dar și să înțeleagă ceva din sufletul și istoria huțulilor de pe aceste meleaguri.
Lucia Condrea încearcă să apere autenticul, valoarea și spune că oamenii trebuie să facă diferența între kitsch și autentic, între munca unui om, a unui artist și munca unui amator.
„Crezul meu în viață este lupta continuă împotriva kitschului. De multe ori am avut impedimente pentru că inclusiv jurnaliști, etnologi, muzeografi au fost familiarizați cu lucrări naive ca pictură, cum ar fi coarnele berbecului, grebla, crucea. Această mână de simboluri în marile expoziții nu sunt atractive, pentru că fac parte din folclorul specific unei țări. Dându-mi seama, am creat arta contemporană, arta Condrea, care în momentul de față planează pe toate continentele, și asta mă bucură foarte mult, pentru că România este undeva sus. Majoritatea sunt lucrări care nu se mai pot repeta, cu mare greutate în execuție. M-aș fi bucurat ca și criticii din România să vină și să vadă ce înseamnă o artă contemporană pe ou și care se găsește în marile case regale, colecții private, muzee de artă din străinătate și nu numai”, ne-a declarat artista Lucia Condrea.
Alături de Mănăstirea Moldovița și mocanița „Huțulca”, Muzeul Ouălor Încondeiate “Lucia Condrea”, Moldovița face parte din patrimoniul turistic al Bucovinei pe care orice turist ajuns pe aceste meleaguri trebuie să îl viziteze, fiind o bijuterie a județului Suceava

În vara lui 2007 a fost inaugurat la Moldovița muzeul „Lucia Condrea”, unic în lume prin valoarea artistică a celor câteva mii de exponate
În vara lui 2007 a fost inaugurat la Moldovița muzeul „Lucia Condrea”, unic în lume prin valoarea artistică a celor câteva mii de exponate
Grafică în tehnica batik-ului
Grafică în tehnica batik-ului
La Moldovița, tradiția înnobilării oului este la ea acasă
La Moldovița, tradiția înnobilării oului este la ea acasă
La Moldovița, tradiția înnobilării oului este la ea acasă
La Moldovița, tradiția înnobilării oului este la ea acasă
Vechi cusături huțule transpuse pe ouă folosind ceara de albine și pigmenți naturali
Vechi cusături huțule transpuse pe ouă folosind ceara de albine și pigmenți naturali

Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”