Tradiții

La Moldovița se vor sfinți duminică peste o mie de coșuri de Paște



Învățătoarea Paraschiva Iliesei și protopopul Aurel Goraș
Învățătoarea Paraschiva Iliesei și protopopul Aurel Goraș

Se apropie Paștele și, în această perioadă, mai mult decât oricând, bucovinenii se „îmbracă” într-o febrilă stare de întâmpinare a sărbătorii. La Moldovița,oricâte pregătiri ai face, parcă tot nu e de ajuns pentru marea sărbătoare a primăverii și-a oamenilor, Paștele. În satul huțulilor, pregătirile sunt în toi și se desfășoară după aceeași „formulă” veche, păstrată de la bunicii bătrânilor de astăzi care locuiesc aici.
Tradiții în Săptămâna Mare la Moldovița
Pe lângă curățirea spiritului și a trupului, curățenia din curți, grădini și din case, sau cum le place huțulilor să spună, „primenirea și împrospătarea caselor și a curților”, care până miercuri trebuie să fie gata, au loc și alte activități specifice. Gunoaiele din gospodărie, adunate undeva, în spatele casei, se ard miercuri seara spre joi dimineața. “Înainte de a frământa pasca, femeia merge afară și aprinde focul. Noi spunem că încălzim moșul. Femeia care aprinde mai dimineață focul, aceea e mai harnică”, am aflat de la gospodinele din Moldovița.
Joia este, încă din vechime, ziua în care se coc păștile, cozonacii și babele. De aceea, toate ingredientele sunt pregătite cu grijă de cu seară, ținute la cald, în casă, pentru ca aluatul în care se vor răsfăța toate bunătățile să crească și să fie fraged. Baba este un fel de cozonac copt într-o tavă specială, astfel că, atunci când răstorni cozonacul, rămâne o gaură în mijloc. Acolo se pune cel mai frumos ou încondeiat, pentru a fi dus la biserică, la sfințit. Pasca se face rotundă și reprezintă scutecele domnului Iisus Hristos. În mijloc se face cruce și se coace la cuptor. Tot pentru Paște, o parte dintre femei pregătesc pampuște, un fel de gogoși foarte gustoase, și țvibak-ul, un chec în două culori. După ce sunt scoase din cuptor, toate aceste bunătăți se așează pe laiță, se acoperă cu un prosop alb și nimeni nu are voie să guste din ele.
În Vinerea Mare, familiile huțule respectă cu strictețe postul negru, obicei păstrat de la strămoși. Doar seara se poate mânca pâine și bea apă. Nu se taie animale și nu se face mâncare cu carne. În această zi, femeile vopsesc ouăle roșii. Aceste ouă vor fi servite de Paște sau se vor da copiilor care vin cu „halunka”, adică merg să adune ouă prin sat, în prima zi de Paște.
Sâmbăta, în ajunul Paștelui, huțancele pregătesc bucate felurite, în special din carne de miel, după rețete păstrate de la o generație la alta, sau din carne de vită. Până la asfințitul soarelui, în fiecare gospodărie se pregătesc coșurile pentru sfințit. În coș, gospodinele din Moldovița pun ce au mai bun în casă.
În coșul de Paște de la Moldovița se pune lemn de tisă
“Trăim în modernism, dar încercăm să păstrăm ceea ce cu atât respect a păstrat bunica mea și care ne-a transmis și nouă dragostea pentru păstrarea tradițiilor. În coș se așază un șervet alb și apoi începi să pui pască, sare brută, cartof, pentru bogăția recoltelor, cârnați de casă, slănină, zahăr, ouă roșii, simbolizând sângele Domnului nostru Iisus Hristos, ouă pe care marți copiii le ciocnesc la un mic concurs. Tot în coș mai este pusă puțină brânză, usturoi, sfeclă roșie cu hrean, mâțișori, cam tot ce ar trebui să ai în casă tot anul, crenguțe de brad, care simbolizează viața, dar și faptul că noi trăim aici, într-o zonă de munte, unde oamenii sunt sănătoși, plini de viață. Deasupra se pune baba și un ou «scris» (încondeiat cu motive tradiționale). Coșul este acoperit cu prosopul țesut de femei în gospodărie”, ne-a spus învățătoarea Paraschiva Iliesei.
Tot de la sătencele din Moldovița am aflat că în coș se mai pune și un ban, care se sfințește odată cu coșul. Acel ban trebuie să-l ții cât poți, să nu-l cheltui, ca să ai spor în casă.
De la preotul protopop Aurel Goraș, de la Parohia Moldovița, am aflat că pe lângă ouă încondeiate, tradiționala pască, prăjituri, cârnaț de casă, hrean, sfeclă roșie și alte bunătăți care sunt preparate pentru această sărbătoare, în coș se pun și câteva crenguțe de tisă. “Lemnul de tisă este socotit un lemn sfânt, un arbore care se găsește foarte rar. Sunt doi sau trei arbori în toată Moldovița, de care știu numai bătrânii și pădurarii. Ei aduc câteva crenguțe de tisa, acest lemn fiind unul de binecuvântare, și de aceea se pune deasupra, în coș”, ne-a spus preotul Aurel Goraș.
Tot de la preotul protopop Aurel Goraș am aflat că, în fiecare an, localnicii, dar și copiii lor plecați prin alte localități se întorc acasă pentru a participa la slujba de Înviere, dar și pentru a veni cu coșul pentru a fi sfințit, la biserică.
Fiecare familie din fiecare sat are locul ei rezervat la biserică. Un preot bătrân, preocupat ca lucrurile să fie clare, să fie ordine și respect între oameni, a hotărât acest lucru în urmă cu zeci de ani.
Peste o mie de coșuri sunt sfințite în prima zi de Paște
“Moldovița este unică în ceea ce privește modul de sfințire a coșurilor de Paște, a păștii și a ouălor încondeiate. Dacă la foarte multe din parohiile din zonă sfințirea coșurilor se face imediat după terminarea Sfintei Liturghii, pe la 4.00 sau 5.00 dimineața, la noi, datorită întinderii geografice a parohiei, slujba de sfințire a coșurilor începe la ora 7.00 și se termină în jurul orei 8.30. Atunci coboară toți oamenii din munți, se poziționează într-un fel de potcoavă dintr-o parte a bisericii până în partea cealaltă, mergând până la șosea. În fiecare an sunt peste o mie de coșuri, o diversitate și o bogăție extraordinară de frumusețe, de colorit, de prosoape țesute în casă și port popular. Merită văzut de toți cei care sunt în această perioadă în Bucovina”, ne-a spus preotul protopop Aurel Goraș.
Vali Ciocan este un copil de 10 ani, iar de șapte ani vine la fiecare Paște să sfințească alături de bunica sa coșul. „Acel coș cu care merg la biserică mi-l face bunica sâmbătă, înainte de asfințit. Aștept să vină preotul să sfințească. Apoi mă întorc cu bucurie acasă, despachetăm coșul, punem mâncarea pe masă. Înainte de a ne ospăta dăm și la toate animalele din curte, la păsări. Apoi ciocnim ouăle roșii spunând: «Hristos a Înviat!» și primind răspunsul «Adevărat a Înviat!»”.
Mai întâi primesc animalele din gospodărie bucate sfințite din coș
Învățătoarea Paraschiva Iliesei merge la biserică să sfințească coșul de la 6 ani. Ea îi învață și pe copiii din sat cum să pregătească coșul pentru sfințit și chiar participă cu aceste coșuri la diverse târguri și expoziții. Și în acest an va fi prezentă la biserica din Moldovița cu unul dinte cele mai frumoase coșuri de Paște.
„Merg de fiecare dată cu multă plăcere, pentru că este o zi foarte frumoasă la noi în comună, când toată lumea se așază în jurul bisericii, semn al înțelegerii și respectului între oameni, toată lumea se bucură pentru momentul întâlnirii, în care așteptăm cu mult drag învierea Domnului Iisus Hristos. După sfințirea coșului ne întoarcem cu mare bucurie acasă. Când intrăm în curte mergem mai întâi cu coșul în grădină, facem semnul crucii, apoi în grajd, în adăpostul animalelor la fel facem semnul crucii și dăm din coș câte o bucățică din cozonacul sau pasca sfințită. Apoi intrăm în casă, unde spunem «Hristos a Înviat!». Mâncăm anaforă mai întâi, luăm apă sfințită, apoi coșul se așază pe masă și toată lumea servește din acel coș cu mare bucurie. Înainte de a ne așeza la masă, însă, ne spălăm pe față cu halunka și cu un ban. Oul roș înseamnă sănătate, iar bani trebuie să avem tot anul. Ne bucurăm din tot sufletul că am ajuns să sărbătorim această zi frumoasă”, am aflat de la învățătoarea Paraschiva Iliesei.
Mersul cu halunka și „stropitul” fetelor
În prima zi de Paște, după ce au stat la masă, copiii încep ceea ce huțulii numesc mersul cu halunka. Cei mici trec pe la fiecare casă și adună ouăle roșii într-o cutie din lemn, anume pregătită. Merg de la casă la casă, câte doi-trei, și spun: „Hristos a înviat! Dai un ou?”. Cu ouăle strânse se organizează un mic concurs între copii.
Tot în prima zi de Paște, la huțuli există credința că gospodarii care au fânețe întinse nu trebuie să doarmă deloc, pentru că ploile le vor uda, la vară, fânul.
Bătrânii din Moldovița își mai amintesc că pe vremuri, în a doua zi de Paște, băieții umblau cu udatul. Ei intrau în casele unde erau domnișoare, luau o găleată de apă, o cană și stropeau fetele. Era un fel de pețit, pentru că băiatul mergea la fata care-i plăcea. Și acum se mai merge cu udatul, fata udată oferind flăcăului, drept recompensă, un ou închistrit și un păhărel de rachiu.


Coșul de Paște la Moldovița
Coșul de Paște la Moldovița
Protopopul Aurel Goraș
Protopopul Aurel Goraș
Învățătoarea Paraschiva Iliesei și protopopul Aurel Goraș
Învățătoarea Paraschiva Iliesei și protopopul Aurel Goraș