Stupidul sport al căratului pumnilor în cap și în ficat și-a mai așezat la haină o brasardă – a câta? – de doliu. Numitul Choi Yoi-Sam, venit din țara care se alintă cu fripturi de câine frăgezit, a mierlit-o, după ce a câștigat caftul pentru o centură mondială de campion. A câștigat caftul, așa au transmis agențiile de presă, dar de fapt l-a pierdut, de vreme ce trecut în lumea unde pumnii nu dor. Un croșeu rătăcit, primit puțin înainte de gongul final, l-a trimis în comă, unde a zăbovit câteva zile, conectat la aparate. După care, spitalul și-o fi zis că-i păcat de curentul electric cheltuit, îngăduind doftorilor să-i culeagă organele interne, înafară de ficat și de creier, pentru a le dona altor mâncători de carne de câine.
Nu pricep ce caută boxul în rândul sporturilor, el mai fiind numit – culmea! – „nobila artă”. Unde o fi noblețea? Dar arta? Boxerii sunt, prin natura profesiei, niște ființe mai auster mobilate la mansardă. Foamea îi împinge în ring, uneori foamea de glorie, iar ei o ascultă fără să șadă pe gânduri. Mulți boxeri au sfârșit-o, unii chiar la locul de muncă, din pricina scatoalcelor primite. Iar un alt caz încă proaspăt este al românului Bereșoaie, fost medaliat intens la viața lui, care a răposat acum un an, la abia ani 43.
Nu pot spune cât de dezamăgit sunt când vedete extrasportive, unele aparținând sexului slab, acceptă să încingă păruieli de pomină în ring. Ajunge să-mi amintesc de cazul mardelii dintre fostul fotbalist Vlădoiu și trubadurul basarabean Stratan, mardeală ce-a mânjit podeaua cu sânge, ca să mă ia cu senzații grele la stomac. După acea încăierare semigolănească, nu mai ascult niciun cântec de Stratan. Dar nici nu mă mai miră modul inconștient în care vinde muzical naivitatea fetiței sale.
Cinstit ar fi ca, ori de câte ori moare în ring un pugilist, prin tragere la sorți să fie executat și câte un impresar. Măcar așa să aibă și ăștia un risc în muncă.
