La medic.
– Așa, deci, am auzit că pleci!
– Da, doamna doctor, plec în State un an! Am venit să-mi completați fișa medicală pentru viză.
– Ai venit să-ți complez fișa. Da… Stai jos! Bravo, măi băiete, du-te! Te mai întorci în țară?
– Nu știu. Așa aș vrea.
– La ce să întorci? La ce să te întorci în țara asta? Nu vezi cine ne conduce? Nu vezi că au ajuns să ne conducă…? Iartă-mă că vorbesc așa…
– Nu e nimic… Stați liniștită.
– Deci îți trebuie vaccinurile, văd.
– Da…
– Îți zic sincer… Am ajuns să am depresie. Nici nu mă mai pot uita la televizor. Am depresie!
– Vă înțeleg.
– Dacă nu schimbați voi ceva, nu știu… Nu știu…
-…
La poștă. Două doamne pe la 50 de ani.
– A, uite cine e la rând! Aproape nu te-am cunoscut!
– Da, da! Ce mai faci?
– Bine, am venit să pun un plic pentru fată. M-am uitat acum la televizor, ai văzut?
– Ce?
– Niște elevi de liceu au filmat un profesor care le lua șpagă și l-au dat pe mâna poliției.
– Măi, poate generația asta mai schimbă ceva, că noi… Poate ei, că sunt mai curați…
În acea zi am trimis un plic în Statele Unite. Cineva pe drum a deschis plicul și a luat o parte din conținut.
Ovidiu COCIERU,
Bursier Fulbright
