Două capele ar urma să fie construite la Mamaia, după ce Arhiepiscopia Tomisului a primit drept de folosință asupra a două terenuri în suprafață totală de peste 700 de metri pătrați, primarul Radu Mazăre anunțând că acolo se vor putea căsători atât constănțenii, cât și turiștii.
Consilierii locali din Constanța au aprobat, în ședința de miercuri, două proiecte de hotărâri privind transmiterea dreptului de folosință, pe perioada existenței construcției, pentru două terenuri către Arhiepiscopia Tomisului.
Primul teren are o suprafață de 270 de metri pătrați și este situat în zona Hotelului Mercur Minerva, iar cel de-al doilea are 443 de metri pătrați și se află în zona Hotel Perla. În cazul în care construcția nu este realizată în termen de doi ani, terenul va reveni la municipalitate, se arată în hotărârea Consiliului Local Municipal.
Radu Mazăre a anunțat, la finalul ședinței, că pe aceste terenuri vor fi construite două capele unde se vor putea căsători atât constănțenii, cât și turiștii.
„Ce are credința și Dumnezeu și lucrurile bune pe care le faci cu distracția și plaja? Înalt Prea Sfântul m-a rugat, sunt multe solicitări, pentru noi nu-i nimic deosebit că mergem la biserică, iar cei care se căsătoresc, se căsătoresc undeva la malul mării. Pentru alții din țară e un lucru deosebit și pot să-și cupleze căsătoria, mersul la biserică, nunta cu petrecutul la mare, ori eu vreau să ofer tot ce este și se poate oferi de la… până la…”, a declarat Radu Mazăre, la finalul ședinței Consiliului Local.
Totuși, primarul crede că la capelele din Mamaia nu ar trebui oficiate și slujbe de înmormântare deoarece nu consideră că este potrivit „să umbli cu mortul” printre carele alegorice.
„Asta o să discut cu Înalt Prea Sfântul. Nu cred că este potrivit ca printre carele alegorice să umblii cu mortul, o să fie în oraș, dar momente de bucurie și de veselie se pot face fără probleme”, a explicat Radu Mazăre.
El a recunoscut că nu obișnuiește să meargă la biserică, spunând că în fața lui Dumnezeu este mai important ceea ce faci pentru semenii tăi decât „să mergi des la biserică și să faci cruci”.
„Mai merg din când în când, de Paști. Nu sunt un tip foarte religios, nu cred că mergând la biserică și făcând cruci, mătănii și nu știu ce, mă iartă Dumnezeu. Eu cred că este important ce faci pentru semenii tăi care au nevoie de ajutor și eu fac, Slavă Domnului, acum fără să mă laud, fac, că așa simt. Asta că țin post, că nu țin post, că m-am îmbrăcat decent, că nu m-am îmbrăcat decent, că am făcut șapte cruci sau…așa cred eu, fiecare cum crede”, a mai afirmat Radu Mazăre.
Întrebat cu se vor împăca fetele de pe carele alegorice cu bisericile din Mamaia, primarul a răspuns: „Fetele sexy zăpăcesc băieții și îi duc la biserică să se căsătorească și apoi, când divorțează, merg la club de bucurie”.
În luna iulie a acestui an, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat Primăriei Constanța atribuirea de terenuri pentru construcția unor capele în Mamaia, motivând că există numeroase cereri din partea oamenilor pentru cununii și botezuri în această stațiune.