La doar 18 ani, când alte tinere își sărbătoresc majoratul și visează la o viață plină de împliniri, o suceveancă se chinuiește să-și crească singură cele două fetițe, una de un an și jumătate, cealaltă de doar câteva luni. Rămasă orfană de la vârsta de 10 ani, tânăra s-a confruntat tot timpul cu lipsurile și cu necazurile. În anul 2007, adolescenta a început o relație de concubinaj cu un bărbat din județul Botoșani, din această relație rezultând două fetițe.
Puși în pericol de propriul tată
Pentru că nu aveau o locuință a lor, cei doi concubini au locuit o perioadă în casa părintească a bărbatului, din județul Botoșani. Aici, a povestit tânăra mamă, tatăl copiilor realiza venituri din munci ocazionale și consuma frecvent băuturi alcoolice. La băutură, bărbatul era foarte agresiv, alungându-și concubina din locuință, împreună cu copiii, fapt confirmat și de mama concubinului.
Pentru că mama fetițelor nu avea cu ce să-și crească copiii și era agresată și batjocorită în casa concubinului, a decis să ceară spijinul Centrului Maternal din Botoșani. În regim de urgență, pentru că cei doi copii erau în pericol, femeia a fost primită pentru o perioadă scurtă la centrul social din Botoșani.
Departe de scandaluri și bătăi
Pentru că tânăra avea domiciliul pe Suceava, a fost transferată ulterior la Centrul Maternal din Gura Humorului, unde, cu ajutorul personalului din centru, a reușit să-și înscrie copiii la medicul de familie și să aibă parte de acea liniște mult dorită, după multă vreme de chinuri și neajunsuri. Tot în Centrul Maternal din Humor, tânăra mămică și-a botezat și cea de-a doua fetiță, care nu era încă încreștinată.
„Au fost evaluate posibilitățile de reintegrare familială și socială a cuplului mamă-copii, pentru a identifica finalitatea măsurii de protecție. S-a încercat restabilirea relației cu tatăl copiilor și responsabilizarea acestuia. Nu a fost posibilă reintegrarea în familia tatălui, întrucât acesta nu a fost interesat să-și găsească un loc de muncă, și, după cum se știa deja, este consumator de băuturi alcoolice. Părinții bărbatului locuiesc într-o casă construită din chirpici, compusă din trei camere și un hol, modest mobilate. Deseori bărbatul are un comportament agresiv și față de părinții săi, ceea ce ar pune mereu în pericol viața concubinei și a copiilor”, ne-a declarat Liviana Enea, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
O nouă viață
Împreună cu specialiștii centrului social din Gura Humorului, s-a luat legătura cu cei patru frați majori ai mamei copiilor, care au fost de acord ca sora lor să locuiască în casa părintească, dacă reușește să o facă funcțională.
După cum a povestit tânăra mămică, casa părintească era într-o stare avansată de degradare, având acoperișul deteriorat, geamurile fără sticlă, soba spartă, tencuiala pereților căzută și nu mai avea mobilier.
Cu banii din alocația copiilor, dar și cu ajutorul câtorva oameni de bine găsiți de către personalul centrului de la Gura Humorului, femeia a reușit să-și renoveze și să-și mobileze o cameră de locuit și holul în casa părintească.
Ea a solicitat încetarea rezidenței în Centrul Maternal și s-a mutat cu cele două fetițe în casa părintească.
Tânăra mămică a înscris copiii la medicul de familie, a depus documentele la primărie pentru a beneficia de toate drepturile pentru copii și a deschis acțiune în instanță pentru încredințarea minorelor și plata pensiei de întreținere din partea concubinului.