La luptă fraților!

Hotărât lucru, nu putem scăpa de obsesiile noastre îndelung inoculate în anii comunismului și perpetuate preț de un sfert de secol, de când ne prefacem că nu mai suntem comuniști. De gândit însă, gândim tot așa, iar de acționat nici pomeneală. Vreau să spun că, în fotbal cel puțin, nici nu se putea altfel, din moment ce poreclita tranziție i-a fost încredințată Nașului, unul din marii beneficiari ai trecutului (?) regim, care i-a dat de toate: școală (de-a ajuns inginer fără să știe ce secție a Politehnicii a absolvit, chestie demonstrată la televiziune acum vreo 15 ani), bani, glorie sportivă (aici e meritul lui, singurul de altfel, ca fotbalist fiind absolut remarcabil), ulterior funcție, iar peste toate, un tupeu nemăsurat, bazat desigur pe sprijinul permanent (și reciproc) al bandei avându-l în frunte. Văzându-l alaltăieri seara, ca invitat al lui Sorin la TVR 1, m-am mai speriat încă odată și m-am întrebat a mia oară ce/cine îl ține în liberate.
Trecând la chestiunile concrete, cele care ne preocupă în legătură cu meciul de mâine, întrebat fiind de pronostic dă, Nașu’ a băgat-o p-aia cu „Dacă nu acum, atunci când?”, dându-ne de înțeles că România este marea favorită, argumentul suprem fiind acela că se joacă fără spectatori. Optimismul ăsta mimat este la rându-i o moștenire comunistă în lipsa argumentelor „pe meserie”. Adică vezi Doamne, ai noștri cu devotamentul, cu tricolorul, cu… Ceea ce se fac Nașul și ăilalți ca el că uită e tocmai chestia cu meseria, în sensul că nu spectatorii greci ne-o vor da în ațe, ci chiar fotbaliștii! Noi putem să înghesuim în tribune un milion de spectatori, însă cât timp pe amărâții ăia din teren îi conduce Pițurcă, n-avem ce aștepta nici în privința rezultatului, nici în a unui joc frumos, spectaculos. Vom vedea ce va fi. Îndemnul din titlu nu este adresat fotbaliștilor, ci nouă, suporterilor. Lupta nu-i contra grecilor, ci contra Nașului și a moștenirii sale, Pițurcă.