La loc comanda!

Specialitate românească: din când în când, ne luăm inima în dinți și punem degetul pe rană: dom’le, nu se mai poate! După care, repede, uităm, mușamalizăm, o-ntoarcem ca la Ploiești. De nesuportat ideea că pensionarii, pentru a-și mai subția facturile întreținerii, au ajuns să tragă apa la wc doar o dată pe zi (caz autentic, relatat în presă), în vreme ce niște fetișcane și niște băietani cu caș la gură încasează în dorul lelii lefuri de sute de milioane din pirpiriul buget al statului. Prim-ministrul a înfierat flagranta inechitate, a combătut vehement nerușinatul abuz și a promis măsuri drastice. Bine înțeles, fâs de doi bani: lefurile ce sfidează elementarul bun simț rămân neatinse până la pensionarea amploaiatului; ele vor fi ajunse din urmă (!!) de restul muritorilor prin entuziastele creșteri salariale anuale. Probabil, în anul 2364. Halal rezolvare! De râsul curcilor!
Explicația e simplă: confruntându-se lista privilegiaților cu tabelele sponsorilor de partid, se va vedea că apar identități deranjante, și cum să se afecteze tocmai interesele activului de bază? Că de aia i-a înșurubat partidul în locșoarele cu pricina: să încaseze, dar și să mai cotizeze. Al doilea regiment de privilegiați plătiți regește într-o țară calică („în interesul populației”, afirmă o anumită doamnă, numai bună de pus în cânepă, să sperie ciorile) , magistrații, și-au rezolvat singuri problema, acționând statul în instanță și judecându-l… tot ei. Culmea absurdului; ca la noi, la nimenea!… Zeci de mii de diplome urmează să fie completate pentru așa zișii absolvenți „la distanță” (de carte) de la „Spiru Haret”, cea mai mare fabrică europeană de scos universitari pe bandă rulantă contra cost. Drept pentru care se depopulează universitățile de stat (la Politehnica din Iași, 200 de candidați pe 1500 de locuri!).
Când mă gândesc cât de greu se intra la o facultate pe vremea mea – pe atunci funcționa o altă șmecherie: majoritatea locurilor era rezervată fiilor de muncitori – și cu cât sârg ne-am tocit coatele, vreme de cinci ani, în amfiteatrele universităților, învățând în draci și ceea ce era util viitoarei meserii, și altele deplin prisoselnice, viețuind în cămine studențești nenorocite, câte 41 într-o cameră, am senzația că însăși ideea de studenție este acum alta, trimisă din ce în ce mai mult către derizoriu. Atunci, urmai o școală superioară în primul rând ca să înveți carte.
Acum, tăticii plătesc sejurul universitar și taxele împovărătoare pentru atingerea singurei ținte de interes: diploma odraslelor. Sigur că nu se poate generaliza în absolut, după cum la fel de sigur este că școala românească nu scoate tâmpiți (cu hiba asta te naști și cu ea mori), ci, când se dau diplome cu hurta, doar nepregătiți și improvizați. Deverul fiind atât de mare, întreprinzătorii de la „Spiru Haret” au fost nevoiți să deschidă un departament special, cu sediu propriu, destinat unei singure activități: completarea și eliberarea diplomelor. Și când ziceam că se va diminua cumva producția de-a dreptul imorală a băcăniei universitare cinic botezată cu numele unui mare dascăl și ctitor de școală, iată din nou fâsul românesc cel de toate zilele. Partidul constată că s-a greșit – doar zecile de mii de meta-absolvenți, plus membrii familiilor ofuscate, reprezintă ditamai rezervorul de voturi, și-n toamnă avem alegeri. Poți să riști? Mult mai simplu este să lași lucrurile în matca lor puturoasă: îmbogăți-ți-vă peste măsură manageri de școală nouă, „România de mâine” (titulatura postului tv propriu) rămânând să fie construită și gestionată de absolvenții de azi – trei lei legătura. La loc comanda s-a ordonat și-n privința majorării lefurilor în învățământul de stat. Entuziasm general, lacrimile ministrei, vot unanim în Parlament. Ei, și? Nimic, fâs, fâs, fâs. Și iar fâs.
Tot un astfel de fâs se pune la cale și-n scandalul Ridzi. Dacă un țăran fură o găină, face pușcărie. Dacă o ministră sfeterisește saci de euro, președintele țării îi ia apărarea, într-un discurs absurd și incoerent, ocărând… presa, fără de care furăciunea mergea înainte bine mersi. Când toate vin de se leagă („dai în Ridzi, dai în Eba, dai în Eba, dai în Băse”), nu-i nici o șansă s-o vedem vreodată la Tribunal pe inculpata Ridzi. Fiindcă la noi, vorba lui Caragiale, toate se modifică, dar nu se schimbă nimic. În bine.