La limita dialogului răzvrătit cu divinitatea

Palierul de la etajul Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina, perimetru amenajat ca galerie care etalează lucrările salonului de primăvară al artiștilor suceveni și cernăuțeni cu genericul „Dialoguri artistice”, a găzduit, cu două zile în urmă, o lansare de carte. O carte de poezie care-și anunță astfel apariția în ecourile încă nestinse ale „Primăverii Poeților”, festivalul internațional de poezie recent încheiat (care s-a desfășurat și la Suceava pe parcursul săptămânii trecute), o carte care consolidează poziția de versificator a lui Alexandru-Ovidiu Vintilă, autor care-și semnează acum cel de-al doilea volum, după cel de debut intitulat, cu grafie fără majusculă, „caricatura de cretă”.
Fidel aceleiași scriituri…democratice, în care nu există între litere ierarhia caracterelor mari, Alexandru-Ovidiu Vintilă intră din nou, după o pauză de câțiva ani, în atenția consumatorilor de literatură, a celor de poezie cu precădere, pe zi ce trece tot mai puțini și mai pretențioși, cu o carte intitulată „miezonoptice. tradiția rupturii”.
„Elocvența se cultivă în aprilie…”
În prezentarea făcută de prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, decanul Facultății de Litere de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, acesta ne-a atras atenția că suntem în fața unui titlu care „trebuie interpretat”.
Oricum trimiterile, directe, sunt către religie, dar interpretările, cu toată bunăvoința de care-am da dovadă, nu-și vor găsi locul în paginile unui cotidian. Poate într-o revistă literară.
Așa că, vom spune doar, după cum a remarcat criticul prezentator, că se simte „fiorul religios”, deși autorul nu poate fi așezat încă alături de poeții mult mai răzvrătiți decât el, catalogați ca „damnați anarhici”.
Concluzia a fost că Alexandru-Ovidiu Vintilă, a cărui calitate a versului constă în „austeritatea discursului”, se plasează ca autor „la limita dialogului răzvrătit cu divinitatea”.
Mircea A. Diaconu l-a înscris în rândul acelor poeți care scriu „versuri convingătoare”.
O fi devansat, așa cum ne spune în poezia „anamneză într-o amiază”, sfatul tatălui, care-i spunea că „elocvența se cultivă în aprilie / ca tufele de mărar…”.
Iată-l pe Alexandru-Ovidiu Vintilă cultivând elocvența ceva mai devreme, la jumătatea lui martie, dar bazându-se pe substanță știind probabil că Nicolae Iorga ne-a avertizat că „sunt oratori cari stau cu totul goi supt mantia lor de elocvență”.