Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Ostra, a fost trimis, ieri, în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că și-a înjunghiat de mai multe ori propriul frate, fiind nevoie de intervenția medicilor pentru a-i fi salvată viața victimei.
Inculpatul, Gheorghe Masichevici, arestat preventiv la mijlocul lunii trecute, va fi judecat pentru tentativă la omor calificat.
Într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava se arată: „La data de 14.09.2012, în timp ce se afla în curtea imobilului aparținând fratelui său, inculpatul a exercitat acte de violență asupra acesteia, aplicându-i mai multe lovituri cu un cuțit în zone vitale, cauzându-i leziuni grave ce necesită pentru vindecare 30 – 40 de zile de îngrijiri medicale și care au fost de natură a pune în primejdie viața victimei”.
Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Masichevici era sub influența băuturilor alcoolice și a venit la locuința părinților săi, pentru a-și căuta soția, care se afla în vizită la socrii ei. Fără nici un motiv, Gheorghe Masichevici și-a agresat soția și a vărsat pe jos o găleată cu apă, după care a ieșit din casă cu intenția de a pleca spre locuința sa.
A fost ajuns însă din urmă de fratele său, Ștefan Masichevici, de 40 de ani, care i-a reproșat ce a făcut. Cei doi s-au luat la ceartă în curtea părinților lor, în fața porții, iar Gheorghe Masichevici a scos un cuțit și și-a înjunghiat fratele de mai multe ori, după care a plecat liniștit spre casă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, abandonându-și fratele într-o baltă de sânge.