Rechizitoriu

La judecată, după ce a lovit doi agenți și a distrus un birou chiar în sediul Poliției Suceava



Ioan Daniel Bidalah a fost dat ieri pe mâna judecătorilor
Ioan Daniel Bidalah a fost dat ieri pe mâna judecătorilor

Individul care a atacat doi agenți de poliție și a distrus un birou chiar în sediul Poliției municipiului Suceava a fost trimis în judecată, în cursul zilei de ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Ioan Daniel Bidalah, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, a fost dat pe mâna judecătorilor pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și distrugere.
Faptele pentru care va ajunge din arestul poliției în boxa acuzaților s-au petrecut luna trecută, pe data de 8 februarie, când Bidalah, susțin anchetatorii, a fost reținut de polițiști după ce a furat caseta luminoasă de pe un autoturism taxi și l-a bătut pe taximetrist pentru că a avut „tupeul” să i-o ceară înapoi.
Întreg scandalul a pornit, explică oamenii legii, de la faptul că Bidalah, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, i-a cerut șoferului de taxi 10 lei, iar acesta l-a refuzat, moment în care inculpatul l-a înjurat, l-a amenințat și l-a lovit, după care i-a smuls caseta luminoasă cu inscripția taxi de pe mașină.
O patrulă de poliție a observat victima plină de sânge și l-a reținut pe agresor, ducându-l la sediul poliției municipale.
Aici, Bidalah s-a dat în stambă. I-a înjurat pe polițiști și l-a lovit pe unul dintre agenții de la Investigații Criminale cu pumnul. Polițistul s-a ferit și a fost lovit în umăr.
Cinci polițiști l-au imobilizat pe scandalagiu, se arată în rechizitoriul procurorilor, însă într-un moment de neatenție al oamenilor legii, Bidalah a lovit din nou, de data aceasta cu capul în zona feței pe un alt agent. Inculpatul a distrus și un birou de pe holul poliției, lovindu-l cu piciorul.
A doua zi, Ioan Daniel Bidalah a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Bidalah, un client mai vechi al polițiștilor
În același dosar înaintat ieri instanței de judecată, Ioan Daniel Bidalah va fi judecat și pentru că a amenințat un tânăr care câștigase o sumă de bani într-o sală de jocuri din municipiul Suceava și i-a luat 20 de lei, „comision” de câștig.
Bidalah este un client mai vechi al oamenilor legii, fiind judecat și într-un dosar de tâlhărie, după ce la sfârșitul lui 2009, susțin procurorii, alături de alți patru complici, a jefuit cu un pistol de jucărie, un contrabandist de țigări, pe care l-a atras într-o capcană și i-a furat marfă în valoare de aproape 7.000 de lei.
Tânărul în vârstă de 25 de ani este inculpat și într-un dosar instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, fiind acuzat că a făcut parte dintr-o grupare de hoți care acționa în perioada 2003-2004 pe teritoriul Germaniei și Austriei.
Aceeași grupare, susțin procurorii DIICOT Suceava, se ocupa și cu înșelăciuni. Victimele au fost șoferi de microbuze care făceau transporturi de persoane în străinătate, de la care Bidalah și restul membrilor luau cu împrumut sume în valută, chipurile, pentru a le arăta la vamă, după care, înainte de a ieși din țară, sub fel de fel de pretexte, coborau din mașinile păgubiților și se făceau nevăzuți.


Ioan Daniel Bidalah a fost dat ieri pe mâna judecătorilor
Ioan Daniel Bidalah a fost dat ieri pe mâna judecătorilor
Ioan Daniel Bidalah a fost dat ieri pe mâna judecătorilor
Ioan Daniel Bidalah a fost dat ieri pe mâna judecătorilor


Recomandări

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Polițiștii au cerut arestarea unui șofer băut și cu permisul anulat, dar un judecător l-a plasat în arest la domiciliu

Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni
Șoferiță depistată băută după ce nu a acordat prioritate unor copii aflați pe trecerea de pietoni