Justiție literară

„La judecata cărților”



„La judecata cărților”
„La judecata cărților”

În Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” are loc astăzi, la ora 13:00, „procesul” cărților scriitorului și publicistului sucevean Ion Drăgușanul.
Printr-un gest inedit, survenit ca urmare a unor concertate comentarii denigratoare la adresa cărților sale, Ion Drăgușanul a „aruncat mănușa” tuturor detractorilor săi, celor care-i contestă scrierile și îi „urăsc cărțile”, provocându-i să participe la o judecată publică în care, dacă au argumente, să i le „desființeze”, într-o înfruntare față în față.
Printr-o citație-afiș „privind activitatea infracțională a inculpatului Ion Drăgușanul”, care se face „vinovat de scrierea de cărți, de recuperări de memorie și de prozelitism în rândul tineretului prin debuturi editoriale” („infracțiuni – așa cum se consemnează – săvârșite fără aprobarea competentă a Societății Scriitorilor Bucovineni”), sunt citați nominal (ca „părți vătămate”) poetul Ion Cozmei, istoricul literar Nicolae Cârlan, precum și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava (instituție aflată în directa administrare a Consiliului Județean, la care Ion Drăgușanul ocupă funcția de referent), „citația” rămânând însă, printr-un „etc”, deschisă și pentru alți eventuali contestatari ai cărților sale, „în fața unei instanțe formate din istorici”.
„Veniți, vă rog, la judecata cărților mele – se adresează Ion Drăgușanul tuturor celor care vor să participe la această confruntare – și veți vedea dovezi că omul care scrie merită, totuși, puțină considerație…Eu doar mă apăr și înțeleg să o fac public, așa cum nimeni nu a mai îndrăznit să o facă!”.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul