„Veste bună”
„Din districtul Sucevii ni se comunică că, în sfârșit, după o luptă nimicitoare de 7 ani de zile, s’a împăcat superiorul A. Țăranu cu parohul I. Doroftei din Stroiești. Să sperăm că va fi de-acuma liniște în comună, că seria proceselor, care era nesfârșită, se va încheia și că conducătorii poporului se vor pune pe lucru în alte direcții. Ar fi de dorit, în vederea situației grele în care ne aflăm noi, să înceteze în comunele noastre ori și ce certe diferențe dintre conducătorii satelor”.
„Patria”, Anul V, nr. 33, Cernăuți, Joi 28 Aprilie 1910.
„Primarul”
„Primarul orașului este dl. Gh. Doroftei. Figură impozantă și autoritară dl. Doroftei este directorul școlii primare de băieți. Cu venirea Partidului național liberal la putere a fost numit primar și apoi s’a ales cu o largă majoritate. Cetățenii orașului Suceava îl înconjoară cu o deosebită dragoste pentru că este, putem spune cu drept cuvânt, cel mai bun primar pe care l-a avut orașul dela răsboiu încoace. Om prevenitor și fin, părinte al săracilor și al funcționarilor săi, sever dar drept, și în special un admirabil gospodar…Părinte al săracilor, dl. Doroftei a împărțit populației nevoiașe în iarna anului 1933/1934, 12 vagoane lemne, iar în iarna anului 1934/35 a împărțit, de sărbătorile paștilor, câte 300 kg. de făină”.
„Gazeta Bucovinenilor”, Anul II, Nr. 12-13, 15 Aprilie, 1935.
“La IPROFIL Rădăuți”
“Utilaje moderne, de înalt nivel tehnic, acționate automat și semiautomat, sînt într-o continuă și intensă trepidație. Lemnul suferă aici o complicată metamorfoză, dobîndind strălucire și frumusețe. Întregul proces de fabricație, de la sortarea și uscarea cherestelei, la fasonarea, șlefuirea și asamblarea ei în făptura trainică și elegantă a mobilei, implică un lung șir de operațiuni de o mare precizie”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5404, Suceava, Marți 27 aprilie 1965.