Călugărițe și personal auxiliar din mănăstirile UNESCO din județul Suceava vor participa, vineri, timp de trei ore, la un curs de resuscitare cardio-respiratorie de bază pentru copil și adult și defibrilarea automată externă, organizat la Mănăstirea Voroneț, la inițiativa stareței Gabriela Platon și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic.
Stareța Gabriela a declarat că la cursul la care vor preda coordonatoarea serviciului SMURD din regiunea de nord-est, prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu și secretarul general al Colegiului Medicilor din București, dr. Adriana Mihălaș, medic primar medicină de familie, vor participa 24 de călugărițe și paznici de la mănăstirile UNESCO. Va fi, de asemenea, prezent preotul-călugăr Alexandru Moroșan, directorul Departamentului Farmaceutic Arimateea și al Asociației Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Stareța a afirmat că un astfel de curs este necesar, mai ales că la Mănăstirea Voroneț nimeni nu are pregătire medicală, iar în decursul timpului s-a întâmplat de câteva ori ca unora dintre vizitatori să li se facă rău. Mai mult decât atât, mănăstirea a primit în dar de la dr. Adriana Mihălaș un defibrilator, iar acum personalul de acolo va învăța și cum să-l utilizeze.
La rândul său, prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu a declarat că până acum a făcut „mii de cursuri” de prim ajutor, dar acesta „este primul la o mănăstire, într-un loc atât de important”.
Cursul organizat la Mănăstirea Voroneț se încadrează în contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, în care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților desfășoară activități de instruire a personalului „care se dedică slujirii aproapelui” atât prin asistență spirituală, cât și socială și medicală.
Cursanților li se prezintă atât noțiuni teoretice, cât și practice de acordare a primului ajutor – manevre de resuscitare, mobilizarea victimelor, recunoașterea infarctul miocardic acut și a accidentului vascular cerebral, ce trebuie făcut în caz de lipotimie, crize convulsive, înec, obstrucție a căilor respiratorii cu obiecte/ mâncare, tratarea arsurilor, tratamentul primar al plăgilor, electrocutare, hipotermie, hipertermie, hemoragii, fracturi, entorse, luxații etc..
Sub îndrumarea medicilor, participanții învață să execute corect manevrele de prim ajutor, până la sosirea echipajului de ambulanță.
Sănătate
La inițiativa stareței de la Voroneț, călugărițele învață să acorde primul ajutor adulților și copiilor
