La început de an școlar, elevii nevoiași din Suceava rămîn fără rechizitele promise de Guvern

Cei peste 55.000 de elevi din județ care provin din familii nevoiașe, cărora Guvernul le-a promis că le va da rechizite școlare pentru începerea noului an, au rămas deocamdată doar cu promisiunile. Asta pentru că la Suceava, cu doar cîteva zile înainte de a începe anul școlar, nu au ajuns pachetele cu rechizite, și, după cum a precizat contabilul șef al Inspectoratului Școlar Suceava, Vasile Strugaru, „ele nici nu vor ajunge în perioada imediat următoare”. Pînă în momentul de față, cu toate că IȘJ-ul a transmis o listă cu potențialii beneficiari ai acestui ajutor, de la Ministerul Educației nu s-a primit încă nici lista elevilor care vor primi rechizitele. Vasile Strugaru a mai precizat că „rechizitele vor ajunge la Suceava cel mai probabil pe parcursul primului semestru de școală”. Menționăm că dreptul la rechizite gratuite de la Guvern îl au toți elevii care provin din familii al căror venit mediu net lunar pe membru este de maxim 50% din salariul de bază minim, brut, pe țară. Anul școlar trecut, de rechizite de la Guvern au beneficiat 55.387 de elevi din județ.

Recomandări

Peste 400 de elevi au renunțat la studii în anul școlar trecut, iar alți 838 sunt în risc de abandon

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase

Cumpărături pentru începerea anului școlar, cu premiu un telefon Apple iPhone 16 Plus, la Iulius Mall Suceava