La Gura Humorului se finalizează amenajarea a două trasee turistice și a unui spectaculos foișor de observare cu șase etaje

În orașul Gura Humorului se va finaliza amenajarea a două noi trasee turistice și a unui spectaculos foișor de observare cu șase etaje. Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat că iubitorii de drumeții vor avea la dispoziție în scurt timp cele două trasee turistice montane, cu grad mic de dificultate. Este vorba despre traseul turistic Piatra Pinului, cu o lungime de 1910 de metri și traseul turistic Șoimului, cu o lungime de 1882 de metri. Traseele au ca punct de plecare baza pârtiei din Gura Humorului.
Traseul turistic Piatra Pinului este recomandat ca traseu de urcare în circuit, spectaculozitatea acestuia constând în faptul că trece prin apropierea „Pietrei Pinului”, zonă în care pe marginea traseului se pot observa pietre uriașe, cu forme deosebite. Pentru coborâre este recomandat traseul Șoimului, care traversează câteva zone umede, zone peste care se vor monta șase punți din lemn, precum și pârâul Șoimul, peste care se va realiza un podeț tot din lemn.
În punctul de cotă maximă, în apropierea telescaunului pârtiei, turiștii vor avea la dispoziție un spectaculos foișor de observare cu șase etaje. Pe parapetul platformei de observare se vor monta, pe toate laturile, panouri cu informații despre obiectivele naturale, culturale și turistice din zona Bucovinei. De asemenea, se vor monta patru binocluri, câte unul pe fiecare latură, care vor sta în permanență la dispoziția turiștilor pentru observarea peisajului și a ținuturilor înconjurătoare.
Primarul Marius Ursaciuc a declarat că traseele sunt finalizate în proporție de 95%, iar foișorul 80%.
El a arătat că cele două trasee și foișorul au fost realizate în cadrul proiectului „TURIST”, finanțat din fonduri europene. Proiectul mai presupune ca în apropierea foișorului de observare să se construiască și un loc de joacă pentru copii, cu dotări specifice zonelor montane, realizate numai din lemn.

Recomandări

Târgul de Crăciun din parcul Ariniș din Gura Humorului se deschide la finalul acestei săptămâni cu numeroase concerte și evenimente dedicate copiilor

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

În Gura Humorului se pregătește lansarea unei noi atracții turistice, cel mai spectaculos traseu de sanie de vară din România

Orașul Gura Humorului va avea o nouă atracție spectaculoasă, de tip Forest Coaster, amplasată în apropierea Pârtiei Șoimul

Șase izvoare de pe traseele turistice din Parcul Național Călimani vor fi amenajate prin proiectul „Izvorul verde al Țării Dornelor”