La grande debolezza



M-a dezamăgit crunt Cesare Prandelli cu deciziile sale. În afară de una, demisia. Aici a fost bărbat. Dar în privința tacticii și a abordării ultimelor două meciuri, s-a autosabotat. Practic, ceea ce spuneam despre el, de la Europeanul din 2012 încoace, că sub conducerea sa naționala Italiei a obținut rezultate peste valoarea ei, s-a confirmat doar la succesul cu Anglia, derby-ul grupei. Apoi, Prandelli a gafat de parcă ar fi fost un boboc în meserie: a subestimat Costa Rica și a băgat la repaus niște jucători. Cel mai bun exemplu, Veratti. Și când te gândești că era tocmai pe dos, forțai cu „cenușăreasa” și puteai pe urmă, cu 6 puncte, să menajezi pe cine vrei! O fi luat ca reper prima repriză a meciului Uruguay-Costa Rica, când celeștii s-au întrebuințat la minimum pentru a termina în avantaj. Numai că după prima urmează a doua, iar când nu te mai întrebuințezi deloc, Costa Rica poate deveni proactivă și te redimensionează. A urmat partida cu Uruguay… Primele 45 de minute a jucat la întâmpinare, că doar ajungea și egalul. La ieșirea de la cabine, surpriză: Balotelli, care îl ținea ocupat pe Godin, este lăsat la vestiare. Explicația am aflat-o după meci, Prandelli s-a temut să nu mai ia un galben și să fie eliminat! Păi dacă nu te poți baza, de asemenea manieră, pe un jucător, la un meci decisiv – iar meciul cu Uruguay chiar așa era, decisiv! – de ce te mai încurci cu el? Ori îl iei așa nebun și mergi pe mâna lui până la capăt, ori nu-l iei deloc. Și, pentru că de ce ți-e frică nu scapi, „il commissario tecnico” s-a trezit cu alt jucător eliminat, Marchisio. Unii spun că prea ușor, dar hai să ne aducem aminte de vorba de aur: arbitrului să nu-i oferi pretexte! Bun, om în minus, destule minute de jucat, cum procedăm? În ’94, la un alt meci decisiv, portarul Pagliuca lua roșu în prima repriză și pe cine credeți că sacrifică Sacchi? Pe il Codino Baggio! A lăsat în teren truditori și până la urmă celălalt Baggio, Dino, l-a răsplătit cu unicul gol al partidei, iar Baggio-artistul a avut timp să strălucească ulterior. Acum, la 0-0, a intrat Cassano, care nu se bagă și la munca de jos. Așa cum ar fi făcut unul ca Totti, dar…



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului