Ziua Internațională de conștientizare a autismului (World Autism Awareness Day) este marcată, anual, la nivel mondial pe 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului și de a crește nivelul de informare a publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.
La Fălticeni, această zi va fi marcată marți, 2 aprilie, prin organizarea Marșului pentru Conștientizarea Autismului și a mai multor activități derulate în Parcul Prefecturii.
Marșul de Conștientizare a Autismului se va desfășura în intervalul orar 09.30-12.00, activitatea fiind înscrisă în Proiectul de Acțiune Comunitară „Visăm împreună la o lume mai bună” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, bazată pe voluntariat.
La această activitate vor participa partenerii voluntari ai proiectului: elevi de la Colegiul „Vasile Lovinescu” (coordonator prof. Fodor Oana Lucia), alături de preșcolarii de la Grădinița Specială Fălticeni ca unitate beneficiară – coordonator prof. ed. Amarie Mariana, împreună cu voluntarii de la Colegiul Național „Nicu Gane”, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Grădinița cu Program Prelungit (GPP) Pinocchio, GPP Licurici, Creșa „Sf. Ana”, Fundația FARA Fălticeni, părinți și alți colaboratori. Ca partener direct este municipiul Fălticeni, reprezentat de primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Marșul se va desfășura pe traseul: Grădinița Specială Fălticeni – strada Ion Creangă – Aleea Pietonală – Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” – Catedrala „Învierea Domnului” – Biserica „Sf. Ilie” – Școala Gimnazială „Ion Irimescu” – Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” – Parcul Prefecturii. În parc, copiii voluntari implicați în această activitate, împreună cu copiii cu deficiențe, vor participa la jocuri libere, jocuri de mișcare, jocuri de distracție, jocuri muzicale, jocuri de socializare și de cunoaștere și vor desena.
„Aceasta este o parte importantă din dezvoltarea copilului, una naturală. Copilul se bucură atunci când se joacă alături de ceilalți copii și aceste activități comune sunt o completare a muncii noastre cu acești copii cu autism sau alte dizabilități”, ne-a spus prof. Mariana Amariei, coordonator al Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară bazată pe voluntariat.
Marșul este organizat și cu sprijinul Poliției Locale și al Detașamentului de Jandarmi Fălticeni, instituții care vor asigura buna desfășurare a activităților.
Începând cu 9 septembrie 1989, în a doua zi a lunii aprilie, în fiecare an, marcăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Aceasta a fost desemnată prin Rezoluția 62/139 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Afecțiunea este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului și relațiilor cu cei din jur. Potrivit datelor statistice, în România ar exista circa 30.000 de adulți și peste 20.000 de copii cu autism.
La Fălticeni va avea loc Marșul de Conștientizare a Autismului, de Ziua Internațională a Autismului
