În perioada 13 – 14 octombrie, în Piața “Nada Florilor” din municipiul Fălticeni s-a desfășurat a XV-a ediție a Târgului Mărului și ediția a IV-a a Festivalului Fanfarelor. La cea mai mare manifestare organizată în Moldova și dedicată mărului au participat 43 de producători de mere, care au expus sau au comercializat aproximativ 40 de soiuri de mere, pere și gutui.
Inițiativa organizării Târgului Mărului o are în fiecare an administrația locală, care își dorește ca prin această manifestare să ajute pomicultorii, să promoveze mărul, unul dintre cele mai importante branduri din această zonă a județului Suceava, iar locuitorii urbei de pe Șomuz sau cei care ajung în această localitate la mijlocul lunii octombrie să poată să se aprovizioneze cu fructe de la producători, la prețuri mici.Alături de inițiatori, Primăria și Consiliul Local, pentru buna desfășurare a târgului de mere și produse agroalimentare au venit colaboratorii din fiecare an: Asociația Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni, Cooperativa „Livezile” Fălticeni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, Consiliul Județean Suceava, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, Asociația „Produs în Bucovina”, Centrul Cultural Bucovina.
“Mărul de Fălticeni este de la an la an din ce în ce mai bun”
Târgul a fost deschis prin vizitarea standurilor de primarul Cătălin Coman, împreună cu o delegație din orașul lituanian Kedainiai, prefectul Mirela Adomnicăi, senatorul Ioan Stan și deputatul Alexandru Rădulescu.
“Suntem astăzi într-o zi frumoasă, la ediția a XV-a, a Târgului Mărului – un eveniment de tradiție, un eveniment frumos pentru municipiul nostru și pentru toată zona Fălticeni. O zonă pomicolă foarte bine dezvoltată și care de la an la an are rezultate deosebite în ceea ce înseamnă cultivarea și promovarea mărului. Ne bucurăm că avem ce arătă, că avem cu ce ieși în fața oamenilor și spunem tuturor că mărul de Fălticeni este de la an la an din ce în ce mai bun. Un măr natural și gustos. Un măr care ne face cinste nouă și în primul rând producătorilor. Vă așteptăm cu drag la Fălticeni să vedeți merele, să le gustați și de ce nu, să le cumpărați, să vă faceți provizii pentru iarnă. Vă garantez, cu toată responsabilitatea, că mărul din Fălticeni este unul dintre cele mai bune mere din România și merită ca fiecare sucevean, român să îl aibă în cămară pentru iarnă.
Rolul primăriei este doar de a sprijini, de a organiza și a canaliza toate aceste eforturi mari din partea producătorilor pe parcursul întregului an. Dar rezultatele se văd și vreau să le mulțumesc în mod public și sincer pentru eforturile pe care le fac și pentru faptul că municipiul Fălticeni se poate mândri cu mere de calitate așa cum fiecare oraș și municipiu are ceva specific. La Fălticeni, pe lângă multe altele este mărul. Astăzi sărbătorim mărul la Fălticeni”, a precizat primarul Cătălin Coman.
Despre tradiția Târgului de mere de la Fălticeni și producția bună din acest an a vorbit și prefectul Mirela Adomnicăi.
“Din ce am văzut pe tarabe și din relatările oficiale ale Direcției Agricole avem o recoltă bogată anul acesta și sper ca târgul acesta să însemne pentru producători confirmarea și satisfacția pentru munca depusă peste an, iar mărul să rămână un simbol la municipiului Fălticeni, un simbol al belșugului și al muncii pomicultorilor”, a precizat prefectul Mirela Adomnicăi.
Producții mari, bani puțini
Pomicultorii fălticeneni susțin că 2018 este un an bun din punct de vedere al producției, în unele livezi, în funcție de soi, sistem de irigații, sol, aceasta fiind chiar și dublă față de media anuală. Dacă ne raportăm însa la prețuri, merele s-au vândut la târg cu 1,5 – 2 lei/kilogram iar perele, cele mai scumpe au fost 4 lei kilogramul. Cu o producție de mere cuprinsă între 25 și 50 tone la hectar proprietarii de livezi susțin că anul acesta este un blocaj pe piață. Cu aceeași situație se confrunta și frații Onea, cunoscuți producători din Fălticeni prin prezența, atât cu fructe, cât și cu suc de mere în marile lanțuri de hypermarketuri din țară, dar și pe rafturile magazinelor din străinătate. Ei recunosc că există un blocaj în piață din cauza producției mari, dar problema merelor de industrie au rezolvat-o, spre deosebire de alți producători, printr-o linie de procesare modernă, achiziționată în urmă cu câțiva ani, pe care fac sucuri. Ca ei procedează tot mai mulți pomicultori, în Fălticeni existând trei fabrici de suc de mere.
Prețul la mărul de industrie a scăzut de trei ori față de anul trecut
Pomiculturii sunt nemulțumiți de prețurile primite din partea unităților de procesare, unde situația este dramatică. Spre comparație, în 2017, când recolta a fost cu mult mai mică, pentru kilogramul de mere livrat la industrializare se plătea chiar și 70 de bani, pe când acum, când pomii sunt plini de fructe, prețurile pornesc de la 25 de bani pe kilogram.
“La acest preț nici nu se merită să le mai culegi, pentru că nu se justifică. Cu banii primiți nu plătești salariul culegătorilor, pe care și așa îi găsim foarte greu”, susțin oamenii livezilor.
Pentru mulți pomicultori cu suprafețe mici, mai este o problemă: nu găsesc depozite unde să lase cantități mari de fructe. În bazinul pomicol Fălticeni – Rădășeni, mulți fermieri și-au construit, din bani europeni sau din resurse proprii, depozite cu instalații automate pentru climă și umiditate, dar care, spre deosebire de alți ani sunt deja pline și nu mai au spații pentru închiriat.
Guvernul vine în sprijinul producătorilor de mere
Deși micii producători vor înregistra pierderi din lipsa spațiilor de depozitare conforme și din cauza prețurilor mici, atât pentru mărul de consum, dar mai ales pentru cel din industrie, pentru un nou ciclu de producție, fermierii își pun mari speranțe în subvenții. După vizitarea standurilor, deputatul PSD de Suceava Alexandru Rădulescu a remarcat că această activitate s-a dezvoltat semnificativ în ultima perioadă, în cadrul târgului fiind mere noi care abia au intrat pe piață, dar și mere din soiuri vechi, care au fost uitate, dar care sunt extrem de valoroase, păstrate până astăzi într-o livadă din Solca de Hildegard Eisenhauer Strugariu.
“Mă bucur însă că putem anunța și că Guvernul României vine în sprijinul acestor producători. Așa cum s-a aflat deja, se acordă prima parte a subvențiilor pentru producătorii de mere. Subvenții care împreună cu sprijinul cuplat pentru cei care dau mere pentru industrializare, înseamnă o sumă destul de importantă la hectar. Apoi se adaugă și celelalte proiecte cu finanțare europeană, inclusiv proiectul guvernamental Start Up pentru tinerii fermieri. Sunt lucruri bune și cred că vom putea dezvolta foarte mult această ramură economică în zona Fălticeni, astfel încât sărbătoarea de astăzi să devină un eveniment de nivel național pentru toți producătorii de fructe din România”, a declarat deputatul fălticenean.
Mărul nostru este mult mai gustos
La rândul său, senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a apreciat efortul fermierilor din zona Fălticeni de a relansa pomicultura, anul acesta apropiindu-ne, ca suprafețe cultivate cu meri, de suprafața din anii ’90.
“Dacă atunci erau 2.500 de hectare cu livezi de mere, acum sunt 1.700 – 1.800 de hectare, din care, în evidența APIA sunt vreo 700 de hectare. Este adevărat că mai trebuie de lucrat pentru că pomicultorii nu au încă acele subvenții pe care le-ar merita. Ar trebui o colaborare mult mai bună cu noi, dar trebuie să facem și noi pașii necesari. Chiar azi am discutat cu reprezentanții lor să ne întâlnim și să discutăm pentru că merită să fie ajutați. Dar aș face un apel și către români să fie mai naționaliști, pentru că mărul nostru este mult mai gustos comparativ cu cele din supermarketuri. Nu mărul columbian, nu cel australian sau nu știu de unde este bun, cel de aici este mai bun”, a spus senatorul sucevean.
Potrivit datelor Eurostat de anul trecut, România ocupa locul doi, după Polonia, în Uniunea Europeană la suprafața cultivată cu meri. La producție însă, anul trecut am fost abia pe locul șapte, după Polonia, Italia, Franța, Germania, Spania și Ungaria.
Specialiștii spun că multe livezi sunt bătrâne și dau recolte slabe. În 2017, am importat mere în valoare de peste 40 de milioane de euro – cele mai multe de la polonezi.