Manifestare

„La Fălticeni, mereu cu Irimescu”



Slujba de pomenire a celebrului artist Ion Irimescu
Slujba de pomenire a celebrului artist Ion Irimescu

Sâmbătă, 25 februarie, la Fălticeni, au avut loc manifestările prilejuite de împlinirea a 109 ani de la nașterea maestrului Ion Irimescu. În biserica de la Oprișeni, unde pictura este realizată de maestru în anii studenției, a avut loc o slujbă religioasă oficiată de preotul paroh al Bisericii Sfinții Voievozi Oprișeni, Camil Dăscălașu.
Preotul Camil Dascălașu a precizat la sfârșitul serviciului religios că această biserică este o ctitorie a lui Ion Irimescu, pentru că fratele, mama, tatăl, maestrul împreună cu soția își dorm somnul de veci în cimitirul bisericii, “la care, dintr-o diversificare a vieții, pentru că nu făcuse niciodată pictură, în anii studenției s-a angajat să picteze biserica din Oprișeni. Dumnezeu ne-a binecuvântat, ajutați fiind de credincioșii din parohie, Primăria Fălticeni și Consiliul Județean, ca anul acesta să avem pictura maestrului curățată, restaurată, conservată”.
Ion Irimescu un fruntaș al oamenilor de seamă din zonă
Ca și anul trecut, la slujba de pomenire a celebrului artist au participat oficialitățile locale și județene, artiști plastici, scriitori, câțiva apropiați ai maestrului și cei care au organizat evenimentul, familia directorului Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, Gheorghe Dăscălescu.
Răspunsurile la Sfânta liturghie și cântarea „Veșnica pomenire” au fost făcute de maica stareță a Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu, și maica Gabriela Platon, de la aceeași mănăstire.
Pentru că a lipsit din binecuvântate pricini, Înalt Prea Sfințitul Pimen, prieten foarte bun al maestrului și sfătuitor al acestuia, a trimis un cuvânt: „Maestrul Ion Irimescu este unul dintre fruntașii acestor oameni de seamă. Nu numai a zonei noastre, ci a întregii țări, a neamului nostru românesc creștin-ortodox. Operele sale de artă au fost realizate cu măiestrie, permanent călăuzită de credința ortodoxă în care s-a născut și a trăit. Creațiile maestrului constând în mare parte în chipuri umane sculptate sau pictate, privindu-le, ne fac să simțim demnitatea omului”.
După slujba parastasului, cei prezenți s-au recules la mormântul maestrului din Cimitirul Oprișeni. Maestrul Ion Irimescu a încetat din viață în noaptea de 27 spre 28 octombrie 2005, în locuința sa din Fălticeni, la vârsta de 102 ani.
Prima vizită la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” după renovare
Manifestările, organizate la Fălticeni sub genericul “La Fălticeni, mereu cu Irimescu”, au continuat cu vizitarea unor spații din recent renovatul Muzeu de Artă. Cu această ocazie, primarul municipiului Fălticeni, Vasiel Tofan, a făcut cunoscut că lucrările sunt finalizate în proporție de 99%, muzeul este deja încălzit pentru crearea climatului corespunzător, în perioada următoare urmând vor fi finalizate ultimele lucrări, cum ar fi montarea liftului pentru persoane cu dizabilități, montarea sistemului de supraveghere video și acoperirea cu un nou strat de lac protector a parchetului și a scării monumentale din muzeu. Termenul pentru recepția lucrărilor este mijlocul lunii mai, muzeu urmând a fi deschis pentru public pe data de 15 august.
Prieteni ai maestrului prezenți la Fălticeni
În sala de festivități „Pictor Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, în fața sutelor de spectatori, scriitorii Grigore Ilisei și Doina Cernica, stavrofora Irina Pântescu, dr. Ioan Iețcu și Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă din Fălticeni, au fost cei care i-au reintrodus pe cei prezenți în atmosfera irimesciană.
Deși au fost lipsiți de prezența fizică a „patriarhului sculpturii românești”, spiritul său înalt a încununat această zi care îi unește pe fălticeneni, suceveni și ieșeni și îi atrage constant spre constelația artelor.
Directorul muzeului, Gheorghe Dăscălescu, a precizat: „Prin el a străbătut până la noi filonul de aur al frumuseții artistice, sevele unor secole de speranță, de echilibru, de armonie, de sfințenie, care nu trebuie lăsate să se piardă în indiferența cotidiană. Artistul și-a făcut datoria, și-a înmulțit talantul, trasând pentru posteritate un drum inconfundabil, eliberat de banalitate. Rămâne ca și noi să-l cinstim cum se cuvine, înnobilând cu opera sa orașul Fălticeni, unde s-a retras în amurgul vieții. Suntem siguri că astăzi, maestrul se bucură de acolo, de sus, că operele sale se vor odihni într-un lăcaș adecvat, îndeplinind unul din cele două deziderate lăsate prin testament, restaurarea Muzeului de Artă și înființarea Centrului Cultural Național de Creație «Ion Irimescu»”.
„Mărturisiri”, o carte document
Scriitorul Grigore Ilisei i-a condus pe cei prezenți în universul irimescian, spunându-le că abia așteaptă redeschiderea muzeului, atunci când „fiecare operă de artă intră în dialog cu cel care o privește, încărcată de lecturile pe care le-a avut, de cultura sa generală, de modul cum înțelege arta. Esențial pentru artist este dialogul care se realizează cu privitorul operei lui”.
Tot scriitorul Grigore Ilisei a spus câteva cuvinte legate de celebrarea care se petrece de fiecare dată, la sfârșitul lui februarie, aproape netulburat, la Muzeul „Ion Irimescu”, dar și despre ultima carte despre Ion Irimescu, „Mărturisiri”, la care, la rugămintea Rozaliei Motrici – președinta Asociației Culturale „Mircea Motrici”, i-a scris prefața.
În cartea „Mărturisiri”, Ion Irimescu este asemănat cu „un țăran care în fiecare vară, când venea la Fălticeni cu carul încărcat cu roadă, cu 20 – 30 de lucrări pentru a completa muzeul. Atunci când s-a inaugurat muzeul, în februarie 1975, au fost 100 de lucrări, nu erau toate în forme definitive și nu erau toate sculpturi. S-a jertfit atât de mult pentru acest muzeu, încât și-a vândut după 1990 mobila de mare preț și a turnat în continuare lucrările pentru a duce la capăt proiectul cu muzeul de la Fălticeni”.
În această cartea se regăsesc multe din vorbele de duh, din mărturisirile maestrului, din credințele lui, iar din acest punct de vedere este o carte „mărturisitoare”, este o carte document.
“Povești cu zăpezi trecătoare și ghiocei nemuritori”
Cartea “Povești cu zăpezi trecătoare și ghiocei nemuritori”, semnată de jurnalista și scriitoarea Doina Cernica, a fost prezentată de muzeografa Gabriela Curtui, aceasta precizând că pe 27 februarie „îl comemorăm aniversându-l pe cel care din nesfârșită dragoste și generozitate a dăruit prin opera sa și a trăit povestea vieții sale legat, nevăzut și tainic pe pământul acesta fălticenean, pe care s-a născut și pe care s-a reîntors definitiv acasă”.
Așa cum ne-a spus chiar autoarea, “Povești cu zăpezi trecătoare și ghiocei nemuritori” este „o carte mărțișor, o carte pe care am scris-o cu bucurie și care a fost realizată cu contribuția mai multor prieteni”.
Tot scriitoarea Doina Cernica a spus că vom vorbi de aniversarea maestrului atâta vreme cât în sala „Pictor Aurel Băeșu” se vor afla oameni care au avut norocul să-l cunoască, oameni care nu-l uită pe omul și artistul Irimescu. „Această sărbătoare a umplut sala, pentru că fălticenenii sunt mândri de Ion Irimescu, dar și pentru că Primăria, Consiliul Local, Muzeul se străduiesc să organizeze în fiecare an ceva deosebit pentru 27 februarie”, a precizat Doina Cernica.
O lumânare arde tot timpul la Voroneț pentru maestrul Ion Irimescu
Întâlnirea de la Fălticeni a fost un bun prilej pentru dr. Ioan Iețcu, medicul curant al maestrului Ion Irimescu, de a povesti câteva aspecte de la întâlnirile artistului cu medicii și asistentele din Spitalul Județean. Despre faptele de milostenie ale lui Ion Irimescu a relatat stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu: “Maestrul, când a primit Premiul pentru Excelență în Cultura Românească, în valoare de 50.000 de dolari, a mers la mănăstirile noi, reînființate după 1990, la Voroneț, la Humor și a împărțit o parte din acești bani. El, care trebuia să-și vândă din operele sale și mobila pentru a continua opera, venea și punea o cărămidă la bisericile și mănăstirile vitregite în timpul unei ocupații străine. Să știți că o lumânare arde tot timpul la Voroneț și la Mănăstirea Humorului pentru maestrul Ion Irimescu. Mai mult decât orice a avut simțul și trăirea lui de român. Nu i-a trebuit să meargă în alte țări. A suferit aici, a învățat aici și a lăsat aici toată opera sa”.
Expoziție de icoane
Tot la sala „Pictor Aurel Băeșu”, a fost vernisată expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu. Prezentarea artistului a fost făcută de preotul Liviu Mihăilă, cele peste 40 de lucrări din expoziție, marea majoritate realizate în stil bizantin, au fost comentate pentru public de scriitorul Grigore Ilisei.
Manifestările de sâmbătă s-au încheiat cu un concert cameral, susținut de corul “Academica” din Câmpulung Moldovenesc. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Fălticeni și de Muzeul de Artă “Ion Irimescu”.


Slujba de pomenire a celebrului artist Ion Irimescu
Slujba de pomenire a celebrului artist Ion Irimescu
Expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu
Expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu
Expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu
Expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu
Expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu
Expoziția de icoane a pictorului fălticenean Ioan Șoldănescu
Cartea “Povești cu zăpezi trecătoare și ghiocei nemuritori”, semnată de jurnalista și scriitoarea Doina Cernica, a fost prezentată de muzeografa Gabriela Curtui
Cartea “Povești cu zăpezi trecătoare și ghiocei nemuritori”, semnată de jurnalista și scriitoarea Doina Cernica, a fost prezentată de muzeografa Gabriela Curtui
Stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu: „O lumânare arde tot timpul la Voroneț și la Mănăstirea Humorului pentru maestrul Ion Irimescu”
Stareța Mănăstirii Voroneț, stavrofora Irina Pântescu: „O lumânare arde tot timpul la Voroneț și la Mănăstirea Humorului pentru maestrul Ion Irimescu”
Scriitorul Grigore Ilisei
Scriitorul Grigore Ilisei
Slujba de pomenire a celebrului artist Ion Irimescu
Slujba de pomenire a celebrului artist Ion Irimescu


Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”