Administrația locală, Centrul Teritorial de Sănătate Publică Fălticeni și directorii unităților de învățământ au decis ca, astăzi, 7 noiembrie, să fie efectuată, în toate grădinițele, școlile generale și licee, dezinfecție. Decizia face parte din măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripei AH1N1, în urbea de pe Șomuz nefiind înregistrat nici un caz de gripă AH1N1.
Dezinfecția va fi făcută de patru echipe formate din angajați de la Primărie și Centrul Teritorial de Sănătate Publică. S-a optat pentru ziua de sâmbătă pentru că nu sunt elevi în școli, iar ieri, în toate sălile de curs, laboratoare, holuri s-a făcut curățenie generală.
Conform medicului școlar Onoriu Milea, la Fălticeni nu s-a semnalat nici un caz de gripă, copiii care s-au prezentat la cabinetele școlare prezentând virozele specifice acestei perioade. Pe lângă tratamentul medicamentos preventiv, acestora li s-a recomandat izolare la domiciliu pentru o perioadă de șapte zile.
În majoritatea școlilor și liceelor, pentru a se proteja, elevii vin la ore cu măști de protecție și mănuși de unică folosință, pe care și le-au procurat din fonduri proprii.
În toate unitățile de învățământ din Fălticeni s-au înființat comitete de gripă care verifică în fiecare dimineață, împreună cu învățătorii și diriginții de la clase, starea de sănătate a elevilor. Școlile au primit pliante sau materiale informative privind gripa și măsurile de prevenire.
Elevii de la cursurile cu frecvență redusă trebuie să prezinte adeverință medicală
Începând de luni, la Colegiul Agricol, timp de trei săptămâni, încep cursurile câteva sute de elevii care s-au înscris la forma de învățământ cu frecvență redusă. Pentru că marea majoritate a acestora vin din străinătate pentru a-și continua studiile liceale, ca orice elev care începe școala, elevii înscriși la cursurile cu frecvență redusă au obligația de a prezenta la școală, la data începerii cursurilor, adeverința medicală de la medicul de familie cu avizul epidemiologic pentru accesul la cursuri. Anunțul a fost postat atât în școală, cât și pe site-ul instituției de învățământ fălticenene.
Luni, la întoarcerea din vacanță, asistenții medicali și cu medicul școlar vor trece pe la preșcolari și elevii claselor I-IV pentru a efectua controlul epidemiologic.