Dublă lansare de carte

La Fălticeni, “cu scriitorul Grigore Ilisei despre oameni, locuri și cuvinte”



Grigore Ilisei
Grigore Ilisei

La inaugurarea noului spațiu muzeal „Ecaterina și Grigore Ilisei”, găzduit de Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni, eveniment care a avut loc la sfârșitul lunii iulie 2022, pe lângă donația „extrem de consistentă și foarte valoroasă care a intrat într-un anumit circuit muzeal pentru că este o colecție vie, o colecție folositoare, care ne ajută pe noi și dar pe cei care doresc să afle anumite lucruri din diferite domenii, pe cei care iubesc arta, frumosul, indiferent de vârstă”, după cum a spus primarul Gheorghe Cătălin Coman, a avut loc și o dublă lansare de carte.
Este vorba de volumul „Sanctuarele memoriei”, o carte apărută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la editura Doxologia din Iași, în 2021, cu un cuvânt înainte de Theodor Codreanu și cu o emoționantă dedicație: „Doamnei mele Ecaterina, urcată în septembrie 2020 în văzduhurile Dumnezeirii, îngerul păzitor al scrierilor noastre de mai bine de o jumătate de veac, i se închină «Sanctuarele memoriei» în semn de nețărmurită iubire și dăinuitoare amintire”.
Al doilea volum lansat a fost „Un veac în față, un veac în spate. Cu Grigore Ilisei despre oameni, locuri și cuvinte”, un volum care poartă semnătura lui Titus Vâjeu și apărut, tot în 2021, la editura eLiteratura.
Cunoscător al operei dense și polimorfe a lui Grigore Ilisei, Titus Vâjeu ne redă în paginile cărții un lung interviu, o incursiune prin etapele devenirii scriitorului și jurnalistului ieșean, conturând cu precizie și finețe nu numai personalitatea scriitorului, ci și climatul politic, economic și cultural al epocii.
„«Sanctuarele memoriei» este o carte dedicată locurilor sacre din Moldova, fiind suficient să rostesc Ipotești, Liveni, Humulești, Stupca, Mălini, Mircești, Văratec, Vovidenia, Iași, Fălticeni, Bacău. Majoritatea textelor au fost concepute după un proiect din 1986-1987 al Editurii Sport-Turism din București, proiect care s-a vrut a fi o operă colectivă a unor colaboratori din țară, coordonat de Patița Silvestru, tema fiind locurile unde s-au născut, au trăit și au creat cele mai ilustre personalități ale culturii românești. Mie mi-a revenit onoarea de a scrie despre «sanctuarele» Moldovei.
A doua carte adună între coperți de dialog cu un bun prieten de-al meu, poetul, jurnalistul, criticul și istoricul de film Titus Vîjeu, un eminent profesor la Universitatea de Artă Teatrală și Film din București”, a ținut să precizeze Grigore Ilisei.
Nevoia de dialog dintre doi oameni datorată unei prietenii care a rezistat probei timpului
Despre Grigore Ilisei, de la botez și până la ultimele volume care au văzut lumina tiparului, a povestit un „eseist, poet, grafician, teolog remarcabil, dar și un bun și vechi prieten”, Constantin Hrehor. Despre cele două volume au vorbit Mihaela Grădinariu, „o voce critică din ce în ce mai ascultată, respectată”, care a scris în ultima vreme despre proza lui Grigore Ilisei, și scriitoarea Doina Cernica.
Mihaela Grădinariu a caracterizat volumul „Sanctuarele memoriei”: „Avem în față o carte ruptă din raiul marilor spirite ale culturii române și un volum despre puterea uluitoare a memoriei de a rezista, de a rodi, de a sacraliza și de a resacraliza lumea și totodată o invitație la un pelerinaj în spații matrice, în locuri de baștină, în locuri amprentă, unde s-au născut, au trăit și au ars întru creația lor mari spirite ale culturii române. Povestitorul care prinde har, portretistul nuanțat, documentaristul atestat în tot ceea ce afirmă se întâlnesc într-un chip fericit aici, spre a susține miezul vieții și al întâmplărilor prin care au trecut personajele sale în ascensiunea spre împlinire spirituală nutrită din potențele românești ale ghindei din care vor răsări stejarii falnici ai operei lor”.
Despre al doilea volum lansat, scriitoarea Mihaela Grădinariu a spus că Titus Vâjeu a știut, în numele prieteniei semicentenare cu Grigore Ilisei, să stăpânească foarte abil mecanismele tainice și utile, „menite să înlesnească dialogul, să stimuleze confesiunea, iar intervievatul, văzându-se într-o postură inedită, pentru că de obicei stă în fotoliul celui care pune întrebările, în fața foii de scris a celui care provoacă la taifasuri, divanuri și alte memorii. Această carte îl relevă pe Grigore Ilisei altfel, răspunzând la întrebări, cu o sinceritate care are valoarea unui act de recuperare, nu doar atât a trecutului personal, foarte bine prezentat în volum, dar mai ales a istoriei familiei și macroistoriei în meditații asupra evenimentelor”.
O nouă Românie pitorească
Pentru jurnalista Doina Cernica, volum „Sanctuarele memoriei” înseamnă o nouă „România pitorească”, asemănând scrierea lui Grigore Ilisei cu prezentarea din volumul „România Pitorească”, publicat de scriitorul Alexandru Vlahuță în anul 1901, volum care reprezintă un veritabil atlas geografic comentat al României de la începutul secolului al XX-lea.
„Asist la o lansare de carte a unui condei de elită. Este o nouă carte, o nouă «Românie Pitorească», pentru că toți cei care avem bucuria scrisului avem datoria de a depune mărturie pentru ceea ce ne place în țara noastră, pentru ceea ce iubim în România. Avem o datorie de mărturisire, de iubire față de țara noastră, în care zona aceasta a Fălticeniului a avut o lumină aparte și care a dat moștenire acelui zăcământ spiritual de care vorbea Călinescu, numind-o Florență. Fălticeniul a dat moștenire de condeie de elită printre care se numără și condeiul domnului Grigore Ilisei”, a spus Doina Cernica.
Grigore Ilisei, unul dintre binefăcătorii Mănăstirii Voroneț
Și stavrofora Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneț și-a exprimat bucuria reîntâlnirii cu Grigore Ilisei, fiind colegi nu numai într-ale scrisului, dar și foști colegi de facultate.
„Am bucuria de a fi fost o colegă foarte de aproape cu familia Ecaterina și Grigore Ilisei. Au terminat Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași cu un an, doi înaintea mea. Am fost colegi, am studiat în aceleași amfiteatre, am avut aceiași profesori și am plecat în lume cu o comoară pe care abia apoi am disipat-o cu generozitate, ca profesori, ca vorbitori, ca scriitori. Am citit cărțile maestrului Grigore Ilisei, am scris despre ele în Ziarul Lumina, le am acasă la loc de mare cinste și m-am bucurat când am auzit ce se întâmplă aici.
Am venit la acest eveniment și pentru o datorie de suflet. Domnia sa a iubit Voronețul, a încredințat lumii valoroase mărturii despre biserica sa și despre măicuța noastră stareță stavrofora Irina Pântescu pe care a prețuit-o, i-a închinat gânduri frumoase, a făcut un film și rămâne pentru noi unul dintre binefăcătorii bisericii noastre. Cărțile domnului Grigore Ilisei sunt ca o mângâiere pentru suflet și minte”, a spus stavrofora Elena Simionovici.
La sfârșitul manifestării, scriitorul Grigore Ilisei a anunțat că se va întoarce la Fălticeni în toamnă cu alte exponate pentru spațiul muzeal și o nouă ediție a cărții cu care și-a făcut debutul în literatură acum 50 de ani, „Năvod pentru scrumbii albastre”, carte marcată de spiritul meleagurilor fălticenene.


Dublă lansare de carte
Dublă lansare de carte
Grigore Ilisei
Grigore Ilisei


Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui