Sâmbătă, 1 Decembrie 2018, cu prilejul Centenarului Marii Uniri și a Zilei Naționale a României, la Fălticeni a fost inaugurat grupul statuar „Altarul Eroilor” de pe Aleea pietonală, în vecinătatea sediului Primăriei Fălticeni. Au fost dezvelite busturile eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial, Căpitanul Gavril Danielescu și Căpitanul – comandor Constantin Costăchescu, care s-au adăugat Maiorului Ioan Nicolae (bust și soclu existent, model care a inspirat întregul ansamblu), erou în Războiul de Independență de la 1877. „Altarul Eroilor” face parte din Proiectul ansamblului monumental al elitelor realizat de regretatul arhitect Crișan Victor Popescu, artistul plastic Gabrel Baban și reprezentanții Asociației „Strada Mare Fălticeni”.
„Altarul eroilor” întregește zestrea de valori a Fălticeniului
Alături de conducerea administrației publice locale, la acest eveniment au fost prezenți prefectul Mirela Adomnicăi, senatorii Ioan Stan și Virginel Iordache, deputatul Alexandru Rădulescu, generalul (r) Mihai Mărgarit, fostul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei (originar din Suceava), contraamiralul de flotilă Cristea Cucoșel, profesorul universitar doctor comandor Jipa Rotaru, întemeietorul Muzeului Militar Național, amiralul Constantin Rusu, președintele Asociației Liga Navală și a Clubului Amiralilor, comisarul șef Valentin Simion, col. Lungu Marian Mihai, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, directorii instituțiilor de învățământ și comandanții structurilor militare din muncipiu, dar și numeroși fălticeneni.
„Suntem, astăzi, împreună la o zi importantă pentru poporul român, o zi importantă pentru România. «Altarul eroilor» întregește zestrea de valori cu care Fălticeniul se mândrește. Sunt trei eroi care în Războiul de Independență, în Primul și al Doilea Război Mondial, au făcut fapte de vitejie și ne-au făcut pe noi să fim mândri de Fălticeni și că zestrea Fălticenilor se leagă și de numele lor”, a precizat primarul Cătălin Coman.
Omagiu adus eroilor de administrația locală
După ce a urat bun venit cadrelor militare care au venit la Fălticeni într-o zi de mare sărbătoare pentru toți românii, prefectul Mirela Elena Adomnicăi a precizat: „Pentru noi, cei privilegiați să trăim acest moment unic, Centenarul Marii Uniri, un destin istoric de 100 de ani al unei țări, este de apreciat inițiativa primarului Cătălin Coman de a omagia contribuția tuturor înaintașilor noștri la acest destin istoric. Sunt vremuri complicate, dar sunt convinsă că în sufletul fiecăruia bate o inimă de român și aș dori ca măcar în această zi, aceste inimi să bată în același ritm, pentru că avem o țară cu care ne mândrim”.
Senatorul Ioan Stan a scos în evidență participarea fălticenenilor pentru ducerea la îndeplinire a marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918, iar deputatul Alexandru Rădulescu și-a exprimat emoția de a participa la latura sprituală a acestui eveniment, „când îi putem onora pe cei care, într-un fel sau altul, și-au pus amprenta asupra spiritualității Fălticeniului”. Și senatorul Virginel Iordache și-a exprimat bucuria de a participa la un astfel de eveniment, apreciind că „pe lângă dezvoltarea municipiului, administrația locală se preocupă și de dezvoltarea spirituală și acordă o mare atenție școlii”.
Ceremonie militară și religioasă în memoria eroilor
După ce preoții Adrian și Teodor Brădățanu au oficiat o slujbă religioasă de pomenire a eroilor și au stropit cu apă sfințită cele trei monumente, au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei municipiului Fălticeni, Instituției Prefectului, Consiliului Județean, Asociației Veteranilor de Război, Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, Detașamentului de Jandarmi Fălticeni, Detașamentului Fălticeni a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, Poliției municipiului Fălticeni, partidelor politice – PSD, ALDE, PNL, USR- și din partea celor patru școli gimnaziale și trei colegii.
În aplauzele celor prezenți au defilat cadre de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Suceava, Detașamentul de pompieri Fălticeni și elevi de la Școala de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.
Aduceri aminte despre eroi
Căpitanul Gavril Danielescu, învățător din Lămășeni, comuna Rădășeni, a fost decorat cu „Legiunea de onoare” și Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, remarcându-se în calitate de comandant al companiei a III-a de mitraliere din cadrul Regimentului 56 Infanterie din Fălticeni, în luptele de pe Valea Șusiței din iulie 1917, când, cu “o secție de mitraliere, a redus la tăcere un cuib de mitraliere vrăjmaș, dând putință trupelor românești să înainteze”.
Căpitanul comandor Constantin Costăchescu s-a născut la 12 aprilie 1909 în localitatea Pleșești, lângă Fălticeni și a fost comandant de submarine în Marina Regală Română în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este singurul comandant de submarin din România care a reușit torpilarea unei nave inamice. A comandat submarinul „NMS Delfinul” în prima, a treia și a cincea crucieră din cele nouă efectuate în timpul războiului. În urma reușitei, cpt. Constantin Costăchescu a fost decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a. După război, Constantin Costăchescu a fost instructor pentru submarine și profesor de geometrie în spațiu la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Datorită faptului că reușitele sale au fost împotriva marinei URSS, meritele sale n-au fost pomenite în perioada României socialiste.