Eveniment deosebit

La Dumbrăveni, regal cultural la centenar



Premianții ediției din acest an a Festivalului „Mihai Eminescu” și cetățenii de onoare ai comunei Dumbrăveni
Premianții ediției din acest an a Festivalului „Mihai Eminescu” și cetățenii de onoare ai comunei Dumbrăveni

Dumbrăveniul a dovedit, încă o dată, dacă mai era cazul, că Festivalul Literar „Mihai Eminescu”, ajuns acum la ediția a XI-a, este polul care coagulează cei mai importanți oameni de cultură din România, Moldova și Ucraina. Dedicată centenarului Marii Uniri, ediția din acest an a fost una de excepție.
În „avancronica” manifestării propriu-zise, organizatorii au dorit să aducă un omagiu celor care au înfăptuit actul de la 1918. Pe un catarg înalt de 37 de metri, începând de sâmbătă, la Dumbrăveni flutură un steag cu o dimensiune de 28×10 metri, iar sub tricolor se găsesc busturile a trei mari personalități române, care de-a lungul veacurilor au marcat istoria țării în momente extrem de importante: Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza și regele Ferdinand I. Acest grup statuar din bronz a fost executat de firma ploieșteană Romberfil, iar mentorul se numește Filip Mărgărit, omul care a fost răsplătit și cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei Dumbrăveni.
Chiar dacă ploaia care a căzut neîncetat pe parcursul ceremoniei de dezvelire a grupului statuar și a imensului steag a dat serioase bătăi de cap organizatorilor, nimeni nu a vrut să scape acest moment important pentru viața comunității.
Dimitrie Cantemir, „primul român cu anvergură mondială”
Din ploaia care înseamnă belșug agricol s-a trecut în sala cu minți luminate, oameni care au marcat sau care marchează în continuare pregnant cultura acestui neam. Într-un cadru festiv, ediția specială din acest an a festivalului, dedicată nu doar marelui poet Mihai Eminescu, ci și lui Mihail Kogălniceanu, omul de care este legat unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României, obținerea independenței, s-a dovedit un act unic.
Maestrul de ceremonii al festivalului, academicianul Eugen Simion, a și remarcat în cuvântul său inaugural că „venim la Dumbrăveni, în primul rând, pentru Mihai Eminescu, dar anul acesta venim și pentru un alt moldovean de ispravă, Mihail Kogălniceanu”.
În opinia fostului președinte al Academiei Române, cele trei volume adunate sub titulatura „Opere – Mihail Kogălniceanu” reprezintă o carte fundamentală, și asta pentru că ideile marelui om politic din secolul al XIX-lea au fost cele pe care s-a construit România modernă.
Despre cei doi corifei, Mihai Eminescu și Mihail Kogălniceanu, a vorbit și actualul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care este de părere că „toți cei care au făurit spiritualitatea românească merită elogii, iar limba și credința au jucat un rol esențial pentru păstrarea neamului românesc”. În acest context, Ioan Aurel Pop a ținut să amintească un alt moldovean, pe Dimitrie Cantemir, pe care-l consideră „primul român cu anvergură mondială”.
Pe această temă a fost completat de colegul de la pupitru și de la Academia Română, Eugen Simion, care a precizat că anul viitor vor fi publicate ultimele volume ale lui Dimitrie Cantemir, atât în original, cât și în traducere.
„Nu avem conducători de state, dar avem conducători de sate”
Prezent neîntrerupt la cele 11 ediții ale Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, academicianul Mihai Cimpoi a citit mesajul președintelui Academiei de Științe a Republicii Moldova, care a cuprins și o strofă a poeziei „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Cunoscut cercetător al operelor și scrierilor poetului național al românilor, academicianul Mihai Cimpoi este convins că limba română e limba lui Eminescu „pentru că el a modelat-o așa cum o știm noi azi”.
Invitatul de peste Prut a arătat că marele poet a contribuit cu „doar” 125.000 de cuvinte la Dicționarul Enciclopedic „Mihai Eminescu” pe care l-a îngrijit, în schimb rușii se laudă că Aleksandr Pușkin a adus 60.000 de cuvinte noi pentru limba sa.
Academicianul Mihai Cimpoi s-a referit și la unirea de acum un secol și crede că istoricul act de la 27 martie 1918, când Basarabia s-a unit cu România, este valabil și astăzi, deoarece nu a fost anulat de nici un Guvern. „Cu umorul meu moldovenesc”, Mihai Cimpoi a arătat că unirea s-a realizat și în 2018: „Nu avem conducători de state, dar avem conducători de sate”, cu referire la cele peste 200 de administrații locale din Moldova și România care au votat pentru reîntregirea celor două teritorii de pe malurile stâng și drept ale Prutului.
„Cred că e un magnet care ne atrage pe toți aici”
Importanța evenimentului de la Dumbrăveni a fost remarcată de mai mulți dintre invitați. Academicianul Eugen Simion chiar remarca faptul că sâmbătă erau prezenți 9 dintre membrii Academiei Române și erau reprezentate toate provinciile istorice românești. O explicație pentru această emulație a încercat să o dea academicianul Maia Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române: „Sunt atrasă să fiu aici. Cred că e un magnet care ne atrage pe toți, pe data de 15 iunie să fim la Dumbrăveni. Dacă peștii înoată în apă, oamenii zburdă în cultură”.
Felicitări pentru acest eveniment reușit au venit și din partea rectorului Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Mihai Dimian, „pentru că s-au găsit bani pentru cultură, iar la Dumbrăveni a ajuns elita românească”.
Ediția din acest an a festivalului a adus și câteva premieri. Pentru prima dată au călcat la Dumbrăveni medicul Irinel Popescu, cel care de ani buni conduce Clinica de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, dar și actorul George Mihăiță, care a oferit publicului un moment artistic aplaudat la scenă deschisă. Extrem de emoționat s-a arătat și Monseniorul Ioan Robu, mitropolitul romano-catolic de București, care a dăruit o biblie oamenilor din cadrul Primăriei Dumbrăveni.
Marele premiu „Mihai Eminescu” a mers către academicianul Eugen Simion
Spre finalul manifestărilor, primarul de Dumbrăveni, Ioan Pavăl, și-a intrat în „pâine” și a anunțat premiile ediției din acest an a festivalului. Marele premiu „Mihai Eminescu”, în valoare de 20.000 de lei, i-a fost acordat academicianului Eugen Simion”, iar premiul centenar, special înființat pentru acest an, i-a revenit președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
La final, prin votul consilierilor locali din Dumbrăveni, au fost acordate și mai multe titluri de Cetățean de Onoare. Acestea au fost atribuite următoarelor persoane: academicianului Mircea Martin, actorului George Mihăiță, medicului Irinel Popescu, Monseniorului Ioan Robu, Cristinei Popescu, director Romfilatelia, actorului moldovean Tudor Țărnă, generalului în rezervă Mihai Ozunu, lui Filip Mărgărit și omului de afaceri Dan Pavăl, acționarul și administratorul SC Eurospeed SRL Suceava. Evenimentul nu putea avea loc fără sprijinul unor sponsori, respectiv Eurospeed Suceava, Zepter România, AEF Automobile București și Ministerul Culturii.
O diplomă aparte a ajuns la soții Vasile și Olga Dulgheru, care au împlinit 40 de ani de căsnicie, și care au pășit extrem de emoționați în fața publicului.
Timbre aniversare pentru comuna Dumbrăveni
Un moment special al Festivalului Literar „Mihai Eminescu” a fost acela în care primarul Ioan Pavăl și președintele Academiei Române au dezvelit cadoul primit din partea celor de la Romfilatelia: un tablou cu un întreg filatelic în care sunt prinse două timbre ce vor intra în circulație. Este vorba de un timbru cu prima atestare documentară a comunei Dumbrăveni, datată 1430, și al doilea legat de înființarea primei școli, la 1865.
„Teiul de aur” a ajuns anul acesta la Dumbrăveni
În timp ce primarul Ioan Pavăl era gazdă bună pentru invitați, secretarul Mihai Chiriac s-a deplasat la Botoșani. Și tot în „interes de serviciu”, deoarece Primăriei Dumbrăveni, primarului și secretarului le-a fost acordată diploma și distincția „Teiul de aur” la secțiunea „Promotori au culturii”, respectiv Festivalul Literar „Mihai Eminescu”.
„Pentru noi este un semnal că munca pe care o facem de peste 10 ani nu a rămas neobservată. Suntem onorați de această distincție și sperăm să putem realiza mai multe pentru cultura din România”, au arătat primarul și secretarul comunei Dumbrăveni.


La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
Un steag urias, de paza grupului statuar dedicat centenarului unirii
Un steag urias, de paza grupului statuar dedicat centenarului unirii
„Teiul de aur” a ajuns la Dumbrăveni
„Teiul de aur” a ajuns la Dumbrăveni
Busturile dezvelite sâmbătă la Dumbrăveni
Busturile dezvelite sâmbătă la Dumbrăveni
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
La Dumbrăveni, regal cultural la centenar
Premianții ediției din acest an a Festivalului „Mihai Eminescu” și cetățenii de onoare ai comunei Dumbrăveni
Premianții ediției din acest an a Festivalului „Mihai Eminescu” și cetățenii de onoare ai comunei Dumbrăveni


Recomandări

„Regele Mihai – despre viață”, film ce va rula în curtea interioară a Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni

„Regele Mihai – despre viață”, film ce va rula în curtea interioară a Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni
„Regele Mihai – despre viață”, film ce va rula în curtea interioară a Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni

Spectacolul de teatru „Strigătul copiilor”, cu actori de la Chișinău, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”

Spectacolul de teatru „Strigătul copiilor”, cu actori de la Chișinău, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”
Spectacolul de teatru „Strigătul copiilor”, cu actori de la Chișinău, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”