La drum!

„Drumurile noastre toate” nu-s chiar așa de prăpădite cum ne-am obișnuit să clamăm. În Bucovina, cel puțin pe partea vizibilă (de dincoace de Carpați), starea șoselelor este onorabilă – ceea ce n-ai cum vedea dacă nu le parcurgi. În ultimii ani cel puțin, să recunoaștem că se circulă în bună măsură acceptabil și situația, evident, s-a mai schimbat. O mărturie indirectă oferă hărțile turistice, constant rămase în urmă, ceea ce, pe undeva, este firesc: cartografia n-are cum ține foarte aproape pasul cu modificările peisajului rutier, dar acum, când dispunem de GPS și de imaginile-martor oferite impecabil de satelit, parcă ar trebui să ne așteptăm ca aceste atât de utile instrumente aflate la dispoziția turistului să nu rămână cantonate într-un „a fost odată” demult depășit.
Drumețind prin nordul românesc, am avut senzația că harta și ajută, și încurcă. Mai toate firmele producătoare și-au făcut obiceiul să nu menționeze anul editării, probabil tocmai din dorința să-și asigure, prin neinformare, rezistența în timp. Precauție comercială oarecum de înțeles, fiindcă nimeni n-ar cumpăra o hartă veche de câțiva ani. Căutând cu lupa, am descoperit o posibilă datare ascunsă în formula misterioasă 2016 352 562-13 pe coperta ultimă a celei mai recente și mai „fățoase” hărți, „România confort”, realizată de „Cartographia expert în hărți”. N-aș crede că 2016 este anul tipăririi, fiindcă n-am văzut-o niciodată în vânzare până acum, dar, oricum, precizarea „versiune cu informații la zi” îi conferă dorita atractivitate și-i dă drumețului utilul sentiment de siguranță. Dar… halal „informații la zi”! Trans-Rarăul figurează ca neasfaltat și pornește de la Câmpulung, cum era pe vremuri, nu de la Pojorâta, stațiunea Colibița nu există, nu-i asfalt nici de la Cornu Luncii – Mălini – Stânișoara, numeroase alte șosele de mult modernizate au rămas la statutul de „drumuri secundare” etc., etc.
Oare avem de a face cu o atât de formidabilă și de fericită dinamică a înnoirilor în rețeaua rutieră încât nici cum nu-i chip s-o „fixeze” harta? Bucura-m-aș! Altfel, turistul are parte de parcursuri acceptabile prin ținuturi mirifice, în care viteza, de regulă posibilă, ar fi un păcat: peisajele Bucovinei și Maramureșului merită „gustate” în tihnă, fără grabă zăbăucă. Poate, cândva (!) se va putea ajunge și la Borșa, prin pasul Prislop, fără să-ți distrugi amortizoarele (mare rușine pentru gospodarii zonei, etern-amărâta stare a șoselei pe malul Bistriței Aurii – înțeleg că, în fine, se lucrează), poate s-or reface și porțiunile rămase răscârpite tot pe Bistrița, de la Dorna în jos, ca și de la Frasin peste munte, poate s-o afla o soluție pentru cei 400 de metri mereu inundați ce izolează una dintre cele mai titrate pensiuni, prima distinsă cu premii europene, „Lucreția”, de la Vama… dar câte nu mai sunt de făcut!
Înzestrările turistice țin, totuși, onorabil pasul, au apărut sumedenie de hoteluri, și chiar dacă unele pensiuni uită să-ți mai dea și chitanța găzduirii, iar la Dorna, la „B”, unde cazarea pe noapte costă 130 de lei, când întrebi de micul dejun, ți se recomandă cutare restaurant („încercați acolo”), parcările-s pline, șoselele asemenea, semne încurajatoare că turismul în zonă cunoaște un spectaculos trend ascendent.
Ce ar mai lipsi? Încă destule. Rădăuțiul, ce-și afișează la intrare inscripția „oraș turistic”, n-are un restaurant cât de cât onorabil în care să poată fi servită masa de prânz (locanta cu pretenții parcă-i ospătărie de cartier, cu pereții bordați de jocuri mecanice), centrul Câmpulungului zici că-i în curs de refacere după bombardament: fiecare a construit cum a vrut, nici o concepție edilitară, blocuri rămase de când le știu „la roșu”, o-nghesuială de clădiri fără urma vreunei unități stilistice cât de cât specifică arhitecturii zonei.
Și ar mai fi ceva despre care, de regulă, nu se prea vorbește. Cu mulți ani în urmă, la Sucevița, am asistat la o scenă de haz… penibil: după osteneala drumului, dintr-un autocar cu numere de Germania a descins în viteză un grup de nemțoaice ce au intrat în așa-zisul WC de lângă poarta mănăstirii. În viteză au intrat, după o secundă au renunțat și au ieșit comentând cu țipete ascuțite precaritatea și necivilizația amenajării. Acolo, și nu numai acolo, lucrurile s-au remediat, dar necesitatea unor astfel de înzestrări înainte de orice sanitare rămâne, de-a lungul traselor turistice, nerezolvată. Este magnific drumul peste Ciumârna, dar încercați să faceți un pas și să intrați în pădure: mormane puturoase de…
Din păcate, deocamdată… asta e.