Festival

La Dorna Arini a răsunat din nou “Cântecul cetinii”

Festivalul folcloric „Cântecul cetinii” a ajuns la cea de-a XIV-a ediție
Festivalul folcloric „Cântecul cetinii” a ajuns la cea de-a XIV-a ediție

Unul dintre cele mai longevive festivaluri folclorice din Bazinul Dornelor, „Cântecul cetinii”, a ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Cu sprijinul unor sponsori, oameni de suflet și iubitori ai tradițiilor, a fost posibilă organizarea ediției 2010 a festivalului, care s-a bucurat de o participare numeroasă.
“În anul 1994, fiind director al Căminului cultural din localitate, împreună cu viceprimarul de la acea vreme, profesorul Mihai Vleju, și cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Suceava ne-am gândit că este bine să reedităm acele serbări câmpenești unde lumea se simțea bine măcar o dată pe an, după o muncă istovitoare”, ne-a spus primarul comunei, Ioan Moraru. Festivalul a fost întrerupt pentru câțiva ani, pentru că s-au făcut și serbările munților Giumalău, la acea vreme infrastructura permițând acest lucru.
“În zona Dorna Arini și cetina cântă”
“Omul care stă la umbra bradului, când are un moment de liniște, cântă. Cântă cu gândul, cântă cu sufletul, cântă cu vocea”, ne-a spus Toni Grosus, unul dintre participanții la acest festival încă de la primele ediții. Primele ediții au fost organizate pe Obcioara, la cota 1.600, dar pentru că drumul este greu accesibil până în vârf de munte, festivalul folcloric “Cântecul cetinii” se organizează în localitate, respectiv pe terenul de sport al Școlii cu clasele I-VIII din Cozănești. Aici poate să vină mai multă lume, și tineri, și bătrâni, dar vin și mulți turiști.
Muzică, umor și multă voie bună
Asta au oferit celor prezenți organizatorii festivalului, pregătind un spectacol etno-folcloric și de umor, din care nu au lipsit ansamblurile Brădulețul din Dorna Arini, Dorna Dorului din Vatra Dornei, Trandafir de Bucovina din Suceava, Plaiurile Dornei de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei, Cetina Călimaniului din Șaru Dornei și Străjerii Bucovinei din Pojorâta. Recitalurile au fost susținute de interpreții Laura Haidău, Mădălina Candrea, Viorica Macovei, Sorin Filip și de trupa ETNO D’OR, iar momentele vesele au aparținut lui Ioan Seleși, din Zalău. Prezentarea festivalului a fost făcută de bine cunoscutul fiu al satului, Doru Bighiu.
Tarabele cu jucării, suveniruri și caruselele au întregit atmosfera de distracție, mai ales pentru cei mici.
Festivalul a căpătat în timp caracter internațional
De-a lungul celor 14 ediții, la acest festival au fost oaspeți din Belgia, din Franța, din Republica Moldova, care au adus cu ei trupe de dansatori ce au învățat dansurile populare românești, au cumpărat costume populare din Bucovina pe care le-au dus acolo, în zonele de unde au venit. În urmă cu doi ani, un maratonist din Belgia a străbătut aproape 2.000 de km, pentru a ajunge la festivalul “Cântecul cetinii”.
În vreme de criză, “puțin și bun”
S-a făcut în urmă cu câțiva ani și o ediție a festivalului muntelui Giumalău, însă în vreme de criză nu este posibilă realizarea a două festivaluri în aceeași localitate, de aceea, așa cum spunea primarul comunei, Ioan Moraru, “puțin și bun”. Organizatorii au adus în bătătură și o stână turistică pentru ca cei care au venit aici, pe lângă muzică bună și momente vesele, să se bucure de produse tradiționale, de lapte acru, jintiță (încălzirea lentă a zerului). Cei mai mulți au preferat balmoșul, un produs pe care numai oamenii muntelui reușesc să-l facă așa bun, pentru că îl prepară în ceaun, la foc de lemne.
Festivalul s-a finalizat cu dans în aer liber, iar turiștii care au participat la distracție au fost nevoiți să-și găsească un loc de cazare în zonă. Manifestările au fost organizate de Primăria și Consiliul Local Dorna Arini, Căminul Cultural “Savin Alexievici” Dorna Arini, cu sprijinul unor sponsori.