Liga I

La Dinamo se anunță schimbări importante



Vasile Turcu ar putea investi din nou la Dinamo
Vasile Turcu ar putea investi din nou la Dinamo

Proiectul „New Dinamo” al lui Negoiță pare a fi un eșec, iar patronul clubului a dat senzația că e mai decis ca niciodată să renunțe la acțiuni.
Deși mulți și-au exprimat rezerva în privința apariției unor investitori, Vasile Turcu a făcut un anunț puțin scontat, în direct la Digi Sport Matinal. Fostul acționar al „câinilor” a dezvăluit că urmează să aibă o întâlnire cu Nicolae Badea, fostul președinte al Consiliului de Administrație al clubului, pentru a discuta în ce măsură este oportun să răscumpere clubul. Celor doi ar urma să li se alăture și alți oameni de afaceri potenți financiar, după modelul patentat în deceniul trecut.
„Nu sunt pe aceeași lungime de undă cu domnul Negoiță. Dar o să discut cu domnul Badea, poate reușim să ne strângem câțiva acționari și să preluăm clubul. Trebuie să formăm un grup de 4-5 inși, să punem fiecare câte două milioane de euro pe an. Așa, s-ar crea un buget de 10 milioane, care e suficient pentru România în momentul actual. Ne gândim, dar să vedem, pentru că din fotbal nu scoți bani. Dacă intrăm, suntem deciși să facem treabă, nu poți să te joci cu un club ca Dinamo”, a spus Turcu, la Digi Sport Matinal.
Întrebat dacă, în măsura în care Nicolae Badea nu va răspunde pozitiv la această inițiativă, ia în calcul să investească singur, Turcu a spus: „Nu am bani să susțin echipa pe cont propriu. La Dinamo trebuie investiții majore, cu un buget de 4-5 milioane de euro anual nu ai ce face. Domnul Negoiță nu și-a dat seama că Dinamo e un club prea mare”.
Cu Badea, Borcea și Turcu în conducere, Dinamo a ținut aproape mereu, luptându-se pentru titlu. În 2007, roș-albii au cucerit ultimul campionat, reușind și o calificare până în 16-imile Cupei UEFA în acel an.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va aloca 15,9 milioane de lei pentru salvarea Cetății de Scaun a Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va aloca 15,9 milioane de lei pentru salvarea Cetății de Scaun a Sucevei
Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va aloca 15,9 milioane de lei pentru salvarea Cetății de Scaun a Sucevei