La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

Deși nu locuiesc în zona geografică cunoscută sub numele de Bucovina, elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, din municipiul de pe Șomuz, marchează, an de an, Ziua Bucovinei. Dornici de cunoaștere, pasionați de muzică și poezie precum și de tot ce are legătură cu tradiția și cu moștenirea istorică și culturală, cei ce își desfășoară activitatea în această unitate școlară celebrează Ziua Bucovinei printr-un cumul de activități, care mai de care mai interesante și mai atractive. „RĂDĂCINI ȘI CULORI BUCOVINENE” este denumirea generică sub care se derulează aceste activități de mai mulți ani, într-un spațiu extrem de ofertant, mai precis Centrul de Documentare și Informare (CDI) al Colegiului.

Anul acesta, programul a fost foarte bogat, numărul elevilor participanți (atât artiști cât și spectatori) a fost foarte mare, iar momentul de început, anunțat de prezentatoarea Marta Andreica, din clasa a XII-a, a fost reprezentat, așa cum este și firesc pentru o asemenea sărbătoare, de intonarea Imnului, de către toți participanții la activitate. Solemnitatea momentului a fost conferită și de faptul că cei prezenți erau îmbrăcați în costume specifice zonei, iar spațiul era decorat, în mod festiv, în culorile specific steagului României. De asemenea, deoarece în cadrul CDI au fost organizate și o serie de spații expoziționale, deschiderea activității a însemnat și vizionarea acestora. Este vorba despre expoziția de ii și cusături manuale – Din lada de zestre a bunicii –, coordonată de prof. Ionela Scripcă și prof. Geanina Stanciu, expoziția de fotografii – Ia în picturi (coord. prof. Mattyllena Boicu și realizată cu sprijinul direct al Sindicatului CTMB, al cărui președinte este prof.dr. Elena Deleanu) și expoziția de fotografii – Regina Maria în ia tradițională (coord. prof. Mattyllena Boicu).

Despre semnficația Zilei Bucovinei, Zilei de 1 Decembrie și Zilei Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României au vorbit director adj. prof. dr. Palaghia Radion, prof. dr. Elena Deleanu și preot prof. Ciprian Meștereanu.

Corul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, alcătuit din elevi din clasele VII-XII, coordonat de prof. Maria Peiu și prof. Marius Dăscălescu a interpretat, apoi, o serie de cântece patriotice, un repertoriu muzical specific folclorului din Bucovina. Alături de coriști s-a aflat și un grup destul de mare de instrumentiști care prin talentul lor au adus un plus de sensibilitate momentului: Alin Rusu- saxofon, Teofan Nechifor – acordeon, Elisabeta Nechifor- vioară, Andrei Dumitriu– vioară, Maria Andreica, Alessia Tenciu, Gabriela Lupașcu și Alexandra Drobotă– chitară).

Poezia a reprezentat, de asemenea, un moment important în seria de activități din programul de sărbătoare a Zilei Bucovinei. Astfel, Alexandra Hortopeanu a recitat poezia Ce-ți doresc eu ție dulce României, de Mihai Eminescu, iar Luca Moglan, coordonat de prof. Cristina Feștilă, a citit versuri găsite în ranița unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpații de curbură.

A urmat un moment la fel de interesant coordonat de prof. documentarist Mattyllena Boicu și susținut de elevele Daria Vizitiu și Teodora Mihai, intitulat Rădăcini bucovinene – Ia românească. Cei prezenti la activitate au avut prilejul să afle istoricul acestei piese din costumul popular românesc, să audă informații legate de motivele tradiționale folosite în ornamentarea iilor dar și date legate despre semnificația culorilor utilizate în realizarea cusăturilor specifice iilor.

Programul artistic s-a încheiat cu o doină interpretată uimitor de eleva Anița Drăgan.

La finalul întâlnirii, au luat cuvântul prof. Olguța Popa-Ion, directoarea Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, care a ținut să aprecieze importanța Zilei Bucovinei și i-a felicitat pe toți cei implicați în activitatea dedicată acestei zile, dar și prof.dr. Silvia-Mariana Țuca, directoarea adjunctă a aceleiași instituții, care le-a mulțumit pentru dedicare tuturor, fie ei elevi sau profesori, după care toți cei prezenți au dansat împreună o horă specifică. (Liana SĂVESCU)

  • Prezentator – Marta Andreica (clasa a XII-a)
  • O doină cântată de Anița Drăgan, cl a XI-a
  • Expoziție Din lada de zestre a bunicii – expoziție de ii și cusături manuale, coord. prof. Ionela Scripcă si prof Geanina Stanciu
  • Expoziție de fotografii – Ia în picturi (coord. prof. Mattyllena Boicu)
  • Expoziție de fotografii – Regina Maria în ia tradițională (coord. prof. Mattyllena Boicu)
  • Expozitiile de fotografii au fost realizate cu sprijinul Sindicatului CTMB (presedinte prof. Elena Deleanu)
  • Cuvânt de încheiere – director Olguța Popa-Ion

Recomandări

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI

Seară de neuitat la Balul Bobocilor de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” – „Metamorphosis”, o temă a transformării și creativității

Elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” continuă pregătirea profesională în cadrul Acreditării Erasmus+ VET