„La Colegiul ’Samoil Isopescu’ este un adevărat bastion al dictaturii comuniste”

În numărul de marți, 11 august, cotidianul nostru a publicat articolul intitulat „Rapoarte și plângeri la Minister după bacalaureatul organizat la Colegiul Samuil Isopescul”, articol realizat în baza plângerii depuse la Inspectoratul Școlar Județean de către președintele Comisiei pentru examenul de bacalaureat, conferențiar universitar doctor Aurel Maxim. Această plângere o vizează pe directoarea Colegiului Tehnic „Samuil Isopescul” Suceava, Michaella Melinte, căreia i se aduc acuzații extrem de grave. În cursul zilei de ieri am primit o scrisoare de la profesorul Aurel Maxim, pe care o reproducem integral în cele ce urmează, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
„După apariția articolului, am primit telefoane de bucurie și speranță de la salariați ai Colegiului sus-amintit”
Sunt conf. univ. dr. Aurel Maxim, fostul președinte al Comisiei de examinare de la Colegiul “Samoil Isopescu” și vreau să vă aduc la cunoștință faptul că ieri, după apariția articolului în Monitorul de Suceava, am primit 5-6 telefoane de bucurie și speranță de la salariați ai Colegiului sus-amintit. Așa am aflat de articol, eu fiind în concediu pentru câteva zile, unde nu am internet. Acești oameni, fie ei dascăli, fie angajați din administrativ, sunt disperați. Nerăbdarea lor de a o revedea pe doamna Melinte în postura de simplu profesor a atins apogeul.
Vreau să fiu bine înțeles. Nu este vorba aici de orgoliul meu și nici de vendete. Eu nu cer ca doamna Melinte să fie sancționată pentru comportamentul execrabil pe care l-a avut față de mine, după afișarea rezultatelor. Nu cer măsuri împotriva ei pentru că m-a dat afară din birou, pentru că îmi închidea telefonul, pentru că nu-mi mai răspundea la salut sau pentru că m-a umilit în fața elevilor și a membrilor comisiei. Eu vreau să se știe că acolo, la Colegiul “Samoil Isopescu”, este un adevărat bastion al dictaturii comuniste, nu știu dacă și ultimul, dar cert e că există. Acolo predomină o atmosferă tensionată și apăsătoare, acolo nu există climatul în care să fie posibilă desfășurarea unei activități didactice normale.
Această doamnă, după 14 ani de directorat, a pierdut contactul cu realitatea, crede că i se cuvine și i se poate permite orice, terorizează salariații pe care îi conduce, este atât de mare în ochii ei încât nu mai poate privi spre oameni. Ceea ce mi-au relatat dascălii și alți angajați din acest liceu legat de comportamentul directorului frizează, deseori, ridicolul și tocmai de aceea nu vreau să intru în detalii. Dumneaei consideră această școală ca pe o moșie proprie și de aceea, tot ce mișcă aici trebuie să i se supună necondiționat, inclusiv persoanele străine, cum am fost eu. Așa se întâmplă când te îndrepți spre al 4-lea mandat consecutiv. Doar nu întâmplător șefii statelor, rectorii universităților, decanii facultăților etc. pot beneficia de maximum două mandate. Altminteri există inclusiv riscul de a apărea adevărate tulburări de comportament ale persoanei în cauză și poate ajunge vrednică de toată compasiunea.
„Acești dascăli, de o calitate extraordinară, muncesc la «Samoil Isopescu» într-o tensiune de nedescris”
Eu puteam foarte bine, după terminarea bacalaureatului, să mă detașez total de acest episod și să-mi focalizez atenția asupra numeroaselor probleme care îmi stau în față, spre rezolvare. După ce am văzut acolo însă, timp de 3 săptămâni, tăcerea mea ar fi însemnat lașitate. O lașitate condamnabilă și contraproductivă pentru personalul didactic care lucrează acolo, dar și pentru elevi. Eu am un respect deosebit pentru această categorie a dascălilor din preuniversitar, pentru că au o muncă foarte complexă și foarte grea.
Nu puteam să nu fiu impresionat de diriginții și profesorii care au fost alături de elevi (în fața școlii, firește), la toate examenele, pentru a-i susține și pentru a-i consola. Atunci când i-am eliminat pe cei șapte de la proba de română, acești dascăli, cu toate regretele lor, au afirmat că am procedat corect. Au fost de acord că trebuie să departajăm elevii foarte buni de cei mai puțin buni; să nu răsturnăm ierarhia valorilor, să nu îi demobilizăm pe cei silitori. O doamnă dirigintă îmi povestea câtă muncă de convingere a dus cu elevii ei pentru a-i determina să învețe, însă replica acestora părea a fi implacabilă: „… ne descurcăm noi… numa’ proștii învață… știm noi cum să procedăm de la colegii din anii trecuți…”. Acești dascăli, de o calitate extraordinară, muncesc la “Samoil Isopescu” într-o tensiune de nedescris, sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului, tot timpul. Unii mi-au spus că abia așteaptă să se pensioneze, numai ca să scape de această directoare care promite că va rămâne în funcție până la adânci bătrânețe.
Eu știu că atunci când ești într-o funcție nu poți mulțumi pe toată lumea, dar aici vorbim de percepția și de strigătele de disperare ale majorității.
Pentru invincibila doamnă Melinte, gândul că scaunul pe care stă de 14 ani s-ar putea clătina este un adevărat coșmar. Cred că refuză categoric să ia în calcul o asemenea variantă, chiar și în glumă.
Desigur, “șocata” directoare invocă acum presupuse încălcări ale unor articole din regulamente, face tot felul de afirmații care sfidează logica, adevărul și bunul simț, amestecă lucrurile, își pune întrebări, improvizează, pentru a ieși din încurcătură. Aș putea să le iau în răspăr pe toate, însă nu cred că este cazul.
„În România anului 2009, într-o instituție publică de învățământ, încă se mai practică dictatura”
Reamintesc faptul că la “Samoil Isopescu” proporția elevilor promovați la bacalaureat în 2009 a fost de 49,2%, în timp ce la Liceul Sportiv se apropie de 85%. Și sportivii au dat examen tot în acest centru, exact în aceleași condiții, exact cu același președinte. O situație incomparabil mai bună au avut-o și absolvenții de la Liteni care au fost examinați aici.
Fac precizarea că singurul examen care a început mai târziu a fost cel de matematică, dar motivele le știe toată țara, nu a fost ceva specific centrului nostru de examen. La fiecare probă însă, elevii au intrat în sala de examen la ora stabilită. De asemenea, menționez că eu nu i-am imputat directoarei faptul că n-a mai trecut pe la școala pe care o conduce timp de două săptămâni, sau că n-a telefonat, ci pentru că a avut acea reacție descalificantă din ziua afișării rezultatelor și comportamentul din zilele următoare. Doamna Melinte mi-a spus că acest liceu a obținut cele mai slabe rezultate din istoria sa. Dacă este așa, înseamnă că ceva nu funcționează, ceva trebuie schimbat. Tot atunci, a ținut să-mi amintească că este directoarea acestui liceu de “20 de ani”. Ulterior am aflat că sunt doar 14. Dumneaei și-a spus, fără să vrea, dezideratul, nu faptele consumate.
În opinia mea, domnul Vasile Monacu are dreptate. La bacalaureatul 2009 de la Centrul de examinare “Samoil Isopescu” din Suceava nu s-au întâmplat lucruri grave. Eu pot să trec chiar ușor și rapid peste jignirile și mitocăniile de care dau dovadă unii oameni din jurul meu. Altceva este revoltător și trist: în România anului 2009, într-o instituție publică de învățământ, încă se mai practică dictatura, încă se mai lucrează sub amenințare și teroare, încă mai sunt conducători aleși pe viață. Și toate acestea, în condițiile unor salarii de mizerie și a incertitudinii care domnește în învățământul românesc. Cred că dascălii noștri merită totuși altceva.
Cu deosebit respect,
Conf. univ. dr. Aurel MAXIM