La cinema

Cineaștii noștri se tânguie, se ceartă, contestă, reclamă – viața merge înainte, o ținem din festival în festival și, cum-necum, filme se fac.
Dar cum funcționa, pe vremuri, mecanismul cinematografiei române? Mă număr printre puținii care l-au cunoscut din interior și consider că-s de-a dreptul dator să dau curs îndemnului cronicăresc „să se știe!”, nu de alta, dar cei câțiva care au făcut parte din sistem tac, iar cei ce n-au habar, vorbesc pe la posturile TV.
Am fost membru în Comisia Națională a Cinematografiei; îi luasem locul lui Titus Popovici și eram coleg cu gen. Ilie Ceaușescu! Titus tocmai expediase o fulminantă scrisoare deschisă adresată „cetățeanului Dulea” (Mihai Dulea era ministrul adjunct ce răspundea de cinematografie) în care, la întrebarea dacă viceministrul era „cretin”, ori „rău intenționat”, concluziona: și una, și alta.
A urmat, desigur, scoaterea lui Titus din Comisie și numirea unui scriitor din provincie, care n-are „spatele” predecesorului și nu-i amestecat în cârdășiile ce populează fața nevăzută a cinematografiei, deci, nu ne va da de lucru – ăsta ar fi fost subsemnatul. Comisia era compusă aproape exclusiv din diletanți. Dorind „să acopere” toate sectoarele, nu sub aspectul competenței, ci al reprezentării pur și simple, onoratul organ cuprindea șefi: ai armatei, ai UTC-ului, ai pionierilor, ai sportului, ai învățământului ș.a.m.d. Șefii fiind, cum se știe, ultra-ocupați, își trimeteau unul din adjuncți, care se nimerea prin preajmă. Singurul făr-de adjuncți era subsemnatul.
După proiecția noului film românesc, discuțiile lâncezeau, așa că s-a creat obișnuința ca prima luare de cuvânt să-mi aparțină. Am cedat-o o singură dată – când se discuta un film ce implica o avizată coborâre în istorie (după „Jocul ielelor” și alte scrieri ale lui Camil Petrescu).
Aveam printre noi, nu-i așa, un general doctor în istorie, reputatul specialist, Ilie Ceaușescu. Părea mult mai modest și mai prietenos decât frate-său – aceasta a fost prima impresie. Dar și mai aerian și precoce ramolit. Asemănarea fizică nu era izbitoare, ca în cazul lui Nicolae Andruță, nici vocea, nici gestica măruntă. Avea, totuși, trăsături inconfundabile și inflexiuni tipice pentru familia din Scornicești. La cinci-zece minute după începerea proiecțiilor, adormea și începea să sforăie. Reprezentanții pionierilor, UTC-ului, sindicatelor, sportului, învățământului etc. etc. începeau să tușească discret, apoi tot mai tare, căutând să rezolve cumva penibilul situației. La MAN îmi permiteam să ghiontesc patriarhul adormit, dar chiar să atingi un Ceaușescu, fie el și sforăitor? Soluția a găsit-o proiecționistul: ridicând nivelul sunetului și amplificând la maxim „înaltele”, era în stare să trezească și statuia lui Lenin!
Pasându-i onoarea deschiderii discuțiilor, am putut asculta câteva – nici nu știu cum să le spun, fraze? – fără predicative și fără urmă de idee… Planul de producție al Cinematografiei pe anul viitor nu era altceva decât o salată de lozinci despărțită în așa zise capitole tematice.
Spre a-și asigura prezența în Plan, Casele de film născoceau sumedenie de prezentări ale unor filme-fantomă, menite să contribuie hotărâtor la „formarea omului nou”. Deci, nu scenariștii ori regizorii propuneau, ci Consiliul Culturii comanda filme pe o anume temă. La loc de cinste: Canalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul, „înflorirea personalității în socialism”, „lupta pentru promovarea noului în producție”, „viața luminoasă a tineretului de azi” etc. Un scenariu, chiar genial, n-avea nici o șansă să intre în planul de producție, dacă nu se găsea cineva care să aducă din condei rezumatul și prezentarea către vreo pătrățică tematică.
Toată lumea, de sus până jos, știa că se minte. Și toată lumea mințea: mai cu un oftat, mai făcând cu ochiul, mai cârtind… Toate filmele la adresa cărora am avut observații esențiale (proletcultism, festivism, precaritate artistică) ajungeau repede… în producție. Ba am constatat că unele scenarii tâmpe, pe care mă străduiam să le abat din drumul către Buftea prin referate alcătuite cu grijă, dar fără echivoc, se aflau de mult… în producție! (va urma)