La cei din urmă

Când gura mea, iubite frate,
Se va închide pe vecie
Și mâna mea cea slăbănoagă
Va înceta de a mai scrie,
Atunci să cauți la răbojuri
Pe care eu le-am însemnat
În vremea când eram odată
Cu gândul pașnic, adunat.
Să cugeți cu luare-aminte
Acestea ce s-au zămislit
Prin harul luminării sfinte
În gândul meu cel umilit!
Și dacă-ți vine întristarea
Aproape de mormântul meu
Atunci să mergi la Schitul nostru
Că – nevăzut – mă duc și eu.
Să mergi acolo primăvara
Când toate jos se veselesc
Și când se văd trecând cocoară
Spre plaiul nostru românesc!
Acolo să citești cântarea
Blagoslovitului Iordan
Și apa va ține isonul
La versuirea lui Ioan.
Ea va cunoaște graiul tainic
Și murmurând încetișor,
Va face semn la păsărele
Și toate vor cânta în cor!
(Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț)