La ce mai avem televiziuni!?

Când vorbim despre media în general, iar în particular despre televiziune, cu toții suntem de acord că principala menire a acestora este aceea de a informa. Restul (divertisment, cultură, educație etc.) prezintă mai mult sau mai puțin interes, în funcție de specificul fiecărui post în parte, dar informația este fundamentală și obligatorie. Tocmai de aceea, în ultimele 2-3 decenii, s-au făcut pași enormi în creșterea vitezei de deplasare și de transmitere a oricărui eveniment, astfel încât telespectatorul să poată fi martor direct, în timp real, la orice se petrece pe planetă. În privința evenimentelor sportive, lucrurile sunt oarecum simplificate de faptul că ele sunt de regulă programate cu suficient de mult timp înainte, astfel că televiziunile și le pot prinde în program tot cu suficient de mult timp înaintea desfășurării lor. Uneori însă mai apar și eveniment neprogramate, unele de-a dreptul surprinzătoare (cum este calificare Naționalei la barajul pentru World Cup), moment în care este de presupus că se declanșează o veritabilă bătălie pentru a prelua transmisia. Asta, în țările normale. La noi, lucrurile se petrec nițeluș diferit, în sensul că acum, cu 10 zile înaintea meciului tur, la 12 ani distanță de ultimul eveniment asemănător (timp în care vreo 20, hai, doar vreo 15 milioane de români, am tot așteptat asta), nici o televiziune nu s-a învrednicit să plătească 270.000 de euro cât cică ar costa transmisia. Mai grav e faptul că singura televiziune cu vizibilitate pe absolut întregul teritoriu, TVR 1, se declară surclasată de „scorul” pretins de greci, neluând în calcul transmiterea partidei. De ce mă-sa i-o mai zice atunci televiziunea „națională” sau „publică”!? În aceeași ordine de idei, Turneul Campioanelor de la Sofia a suferit același tratament. Nici o televiziune n-a considerat interesant, util sau profitabil să transmită turneul în care Simona Halep trebuia să facă dovada că șirul performanțelor sale uluitoare din acest an n-a fost întâmplător, de data asta întâlnind numai câștigătoare ale altor turnee. Ei bine, nu s-a învrednicit nimeni să transmită măcar semifinalele ori doar finala. Cei care am dorit asta, le-am văzut totuși online. La ce mai avem atunci atâtea televiziuni, dintre care vreo 8-10 declarate ca fiind „de sport”!?

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

De ce ne simțim tot mai singuri, deși suntem „conectați” la toată lumea?