La ce folosesc copiii?!

Chiar dacă această întrebare poate părea dură, la prima vedere, ea persistă în mintea celor mai mulți contemporani ai noștri, fie că aceștia recunosc sau nu acest lucru.
Știm cu toții că într-o lume cu valori care se încadrează în legea firii, copiii reprezintă viitorul, speranța și dragostea generației adulte. Acum însă, în condițiile în care firescul este considerat ceva nu doar desuet, ci aproape troglodit, medieval (de parcă Evul Mediu înseamnă doar inchiziția!), copiii tind să devină cu totul altceva în mintea oamenilor.
Astfel, în noile condiții sociale, comerciale, politice, chiar, copiii sunt priviți ca o „investiție“, pentru că vor fi mâna de lucru a societății, ca niște „jucării“ mai scumpe, care se pot vinde, cumpăra, chiar dacă aceste acțiuni sunt deghizate sub noțiunile de adopție, naștere cu ajutorul mamei-surogat, fertilizare in vitro etc.
Nu voi continua prin amintirea altor lucruri groaznice care se întâmplă în societate la adresa copiilor, ci voi trece direct în curtea noastră.
Din nefericire, chiar în rândul oamenilor îmbisericiți nașterea de copii nu mai este privită ca fiind scopul principal al căsătoriei. Ținând cont de problemele de fertilitate ale cuplurilor de creștini ortodocși, auzim tot mai des voci ale unor clerici care pun nașterea de prunci aproape pe ultimul loc în scopurile căsătoriei. În conformitate cu un astfel de discurs, scopul căsătoriei este întrajutorarea între soți, în vederea formării unei mici Biserici, ca imagine a Bisericii celei Mari.
Această dialectică, fundamentată atât pe problemele reale cu fertilitatea, dar mai ales pe noile obiceiuri de căsătorie la vârste înaintate, a ajuns să plaseze nașterea de prunci la capătul listei de priorități în familia creștină!
Nu vreau în nici un caz să minimalizez durerea sufletească a cuplurilor care-și doresc foarte mult copii și nu pot avea, sau pe aceea a persoanelor care-și doresc să se căsătorească și nu reușesc. Vreau doar să accentuez faptul că firea lucrurilor nu se schimbă, chiar dacă obiceiurile oamenilor suferă modificări. Desigur, pedagogic, duhovnicii îi pot liniști pe oamenii care suferă din lipsa de copii, pentru ca aceștia să nu cadă în deznădejde, dar acest lucru nu va putea minimaliza sau anula rolul copiilor într-o familie.
Problema cea mai mare este că ne confruntăm cu deturnarea țintei căsătoriei, pentru că aceasta nu constă doar în nașterea, ci și în creșterea (fizică și duhovnicească) a copiilor. Or, a reduce căsătoria la conviețuirea pașnică între două persoane, cu scopul întrajutorării, material și spiritual, înseamnă a nu ține cont de ceea ce este atât evident, cât și firesc.
Minimalizarea rolului nașterii de prunci în cadrul familiei poate duce, chiar dacă nu ne dorim acest lucru, la ideea acceptării unor uniuni între persoane, indiferent de sexul și vârsta acestora, care să conviețuiască pașnic, cu scopul de a se ajuta și sprijini, ceea ce contravine în mod evident atât logicii firii, cât și tradiției noastre creștinești străvechi.
Diac. Eugen Rogoti – Ziarul