La ce-ar putea servi atâta durere?

Toate ispitele, bolile, încercările sunt lecții duhovnicești prin care Dumnezeu ne învață pentru viața veșnică. Toate încercările au o însemnătate duhovnicească. De „succesul” în aceste încercări, prin răbdare și ascultare față de voia lui Dumnezeu, depinde „diploma” vieții de veci. Încercările acestea au drept scop sporirea smereniei, a autocunoașterii și a autocriticii. Încercările îl călăuzesc duhovnicește pe om.
Când sufletul trăiește cu sentimentul veșniciei, atunci suferința lui este atenuată. Și nu numai atenuată, ci, în principal, atunci el își cere iertare pentru multele lui păcate, cu sinceritate adâncă. Când ne împotrivim tăierii voii pe care ne-o solicită Dumnezeu prin încercare, încetinim lucrarea voii lui Dumnezeu.
Când medicul face operația și bolnavul, din pricina durerii, reacționează și rupe bandajele, își scoate firele, îl lovește pe doctor și îl înjură, ce va spune acela? El n-a vrut să-i facă intervenția spre a-i face rău, ci ca să-l vindece! Lipsa de minte a bolnavului îi poate aduce moartea. La fel facem și noi când reacționăm la încercările pe care ni le dă Dumnezeu spre folosul nostru duhovnicesc. Să acceptăm durerea, suferința și încercarea, ca fiind medicamente venite de la Dumnezeu. Să suferim amărăciunea, greutatea lucrului, să-I mulțumim, să ne exprimăm recunoștința, admițând că Părintele nostru Ceresc este Atotînțelept și Atotbun, și nu face greșeli.
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumenița, Alexandria, 2012, pp. 7-8)