Comunicat

La Bursa Locurilor de Muncă organizată la Universitate, companiile recrutează viitori ingineri instruiți conform nevoilor din industria românească



Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management, împreună cu ADA – The PLM Specialist, lider în România în implementarea soluțiilor pentru managementul ciclului de viață al produsului, organizează miercuri, 29 februarie 2012, evenimentul dedicat recrutării și angajării absolvenților PLM – Adaptor – Bursa Locurilor de Muncă.
La Bursa Locurilor de Muncă participă opt companii – SC Sidem SRL Suceava, SC EGGER SRL Rădăuți, SC Global Design SRL Suceava, SC Minco Serv SRL Suceava, SC Beșliu Service SRL Suceava, SC Tehnoutil SRL Suceava, SC Prometal SRL Suceava, SC Terra Construcții SRL Botoșani, și instituțiile publice: Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă și Camera de Comerț și Industrie Suceava. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 10:00 – 14:00, în aula din corpul E a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Pentru a crește eficiența procesului de recrutare, desfășurarea evenimentului este împărțită în două secțiuni: sesiunea de prezentări, alcătuită din expunerea proiectului și a rezultatelor înregistrate în regiunea de nord-est a țării, a firmelor participante și a locurilor de muncă disponibile și sesiunea de scurte interviuri în care studenții se prezintă în fața angajatorilor și depun CV-urile.
Evenimentul „Bursa Locurilor de Muncă” conectează firmele cu studenții absolvenți din cadrul proiectului, astfel încât să-și cunoască punctele comune, obiectivele profesionale urmărite, profilul de angajat căutat, gradul de pregătire tehnologică și educațională, competențele cerute de angajatori.
Pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului, evenimentul Bursa Locurilor de Muncă este dedicat exclusiv studenților care au absolvit cel puțin un modul de studiu din cadrul proiectului PLM – Adaptor – Concepția și proiectarea produselor, Simularea și analiză folosind prototipul virtual, Realizarea fabricației digitale a produselor folosind prototipul virtual, Integrarea etapelor de dezvoltare, colaborarea în întreprinderea virtuală și managementul documentației tehnice despre produs.
Proiectul PLM – Adaptor promovează parteneriatul între instituțiile de învățământ superior și firmele din industrie, prin corelarea sistemului de educație și formare profesională cu dinamica pieței muncii. Pentru a răspunde cât mai bine cerințelor de pe piața muncii din industrie, în prima fază a proiectului s-a realizat o cercetare a nevoilor din industrie și s-a construit profilul ideal al noului angajat pentru corelarea pregătirii cu așteptările angajatorilor.
De la lansare în noiembrie 2009, în centrul de instruire din Suceava, proiectul PLM –Adaptor a pregătit, prin cele patru module de studiu, mai mult de 300 studenți pentru lucrul în departamentele de concepție și proiectare produse, simulare și analiză folosind prototipul virtual, fabricație digitală și administrarea datelor în cadrul întreprinderii virtuale. Activitățile din cadrul proiectului pentru regiunea Suceava sunt coordonate de Prof. dr. ing. Dumitru Amarandei. Cursurile și evaluările pentru obținerea competențelor sunt făcute pe baza manualelor special realizate pentru acest proiect.
„Studiul privind nevoile din industrie realizat la începutul proiectului a confirmat că vremurile în care un loc de muncă se obținea prin absolvirea unei instituții de învățământ, și cel mult câteva luni de experiență au dispărut; companiile nu își mai permit costurile angajării de personal fără cunoștințe și competențe. Piața muncii s-a schimbat, iar mediul universitar, studenții de astăzi și firmele deopotrivă trebuie dea un răspuns acestor schimbări. Pe termen lung, companiile au nevoie de absolvenți cu grad de pregătire tehnologică cât mai avansat, tocmai pentru că investițiile în tehnologie sunt premisele dezvoltării și sunt necesare pentru menținerea pe piață. Prin programul PLM-Adaptor ne-am propus să îmbunătățim calitatea profesională a proaspeților absolvenți, iar prin Bursa Locurilor de Muncă dorim să acordăm fiecărui absolvent șansa de a cunoaște companiile, de debuta favorabil în carieră,” a declarat Ionel Barbu, Managerul Proiectului PLM – Adaptor și directorul general ADA – the PLM Specialist.
„Pentru firme, particularitatea evenimentelor – de a conecta mediul universitar și studenții la piața muncii și mediul de afaceri, le aduce beneficii precum: accesul la personal pregătit conform nevoilor existente, reducerea sau chiar eliminarea costurilor de recrutare și adaptare a noilor angajați, dezvoltarea noilor tipuri de procese prin angajarea de personal cu competențe tehnologice CAD, CAE, CAM, PLM și interacționarea cu mediul de afaceri local și universitar deopotrivă”, a mai declarat Ionel Barbu, manager de proiect PLM – Adaptor și Director General ADA – The PLM Specialist.
Platforma www.plmadaptor.ro a fost principala sursă de informare și prezentare a evenimentului.
În secțiunile „Angajatori” și „Locuri de muncă” partenerii au beneficiat de o prezentare individualizată a companiei și a activității, a profilului candidatului și a locului de muncă disponibil. Studenții au primit informații despre firmele participante din toate centrele universitare și au obținut sfaturi utile privind întâlnirea angajatorilor. Pentru creșterea adaptabilității la piața muncii, a fost creată o secțiune de consiliere în carieră cu informații utile pentru dezvoltarea profesională și debutul de succes în cariera de inginer.
„Pentru fiecare regiune, prin intermediul platformei am conectat studenții cu angajatorii locali, acordând șanse egale fiecărui absolvent și companii de a participa la Bursa Locurilor de Muncă. Prin secțiunea de consiliere în carieră, am pus la dispoziția studenților un ghid cu informații și sfaturi utile în pregătirea participării la toate evenimentele dedicate recrutării”, a declarat Laurențiu NAE, responsabil comunicare în cadrul proiectului PLM-Adaptor.
Despre proiect PLM-ADAptor
Programul PLM – ADAPTOR susține dezvoltarea resurselor umane printr-o investiție de 2, 4 milioane Euro confinanțată din Fondul Social European prin programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Programul are ca scop dezvoltarea resurselor umane prin corelarea sistemului de educație și formare profesională cu dinamica pieței muncii; proiectul se desfășoară în parteneriat cu ADA și 7 instituții de învățământ superior din domeniul tehnic din țară: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea din Oradea, Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea din Petroșani.
Mai multe informații : www.plmadaptor.ro
Laurențiu Nae
Responsabil ComunicarePLM-Adaptor



Recomandări

Digitalizarea activitatii societatii BUCOVINA MEDIA EVENTS SRL prin achizitia de active corporale si necorporale

Digitalizarea activitatii societatii BUCOVINA MEDIA EVENTS SRL prin achizitia de active corporale si necorporale
Digitalizarea activitatii societatii BUCOVINA MEDIA EVENTS SRL prin achizitia de active corporale si necorporale